• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-16 12:54:55
  • Sursa:
Nicolae Ciuca: In luna octombrie avem in vedere sa inaintam Comisiei Europene a doua cerere de plata din PNRR Imagine

Guvernul trebuie să susţină în continuare ''foarte serios'', la nivelul fiecărui minister, îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi are în vedere să transmită Comisiei Europene cea de-a doua cerere de plată în luna octombrie, a declarat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

El a transmis mulţumiri preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru avizul favorabil acordat joi primei cereri de finanţare a României din PNRR, în valoare de 2,6 miliarde de euro.

"Această avizare pozitivă a primei cereri de plată se datorează faptului că am reuşit să îndeplinim ţintele şi jaloanele care erau în lista de obiective asumate. Este o activitate pe care Guvernul trebuie să o susţină în continuare şi o susţină cât se poate de serios.

Sunt obiective şi sarcini pe care le-am discutat de fiecare dată şi vom continua să le discutăm în procesul acesta de îndeplinire a jaloanelor şi ţintelor, fiecare minister este responsabil pentru îndeplinirea acestora. Şi, avem în vedere ca, în luna octombrie, să putem să înaintăm cea de-a doua cerere de plată şi în felul acesta să ne asigurăm că la nivelul Guvernului avem îndeplinite cerinţele de coerenţă a aplicării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Este foarte important să vorbim despre aceste subiecte şi este foarte important să ţinem agenda guvernamentală la nivelul fiecărui minister în parte pe lista de priorităţi cu aceste obiective", a subliniat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit prim-ministrului, până acum, sumele din fondurile europene şi din investiţii străine directe ating "aproximativ 15 miliarde de euro".

"În această situaţie dificilă, atât din punct de vedere securitar, cât şi din punct de vedere economic, aceşti bani ne ajută să menţinem economia funcţională şi ne ajută să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am asumat prin PNRR şi anume întreg procesul de reformă şi modernizare a României, concomitent cu asumarea guvernamentală pentru îndeplinirea obiectivelor legate de accedarea noastră la OCDE", a completat Nicolae Ciucă. 

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că „Regele etnobotanicelor” Alin Rotaru, condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru viol, a fost adus din Spania şi se află într-un penitenciar din România, pentru a îşi executa pedeapsa în ţara noastră. „El este una din cele aproximativ 70.000 de persoane înscrise în Registrul agresorilor sexuali”, a mai spus ea.

Economie 2024-03-01 12:04:43

Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan susţine că nu a încălcat legea atunci când a aprobat realizarea expoziţiei cu obiecte din aur în Muzeul Drents. Ea a explicat pentru Antena3 faptul că nu era nevoie de existenţa unei hotărâri a Guvernului pentru exportul temporar al pieselor de patrimoniu, menţionând care erau situaţiile în care ar fi fost nevoie de o astfel de aprobare la nivel guvernamental.Raluca Turcan a fost întrebată, marţi seară, la Antena 3, de ce nu a existat o decizie la nivelul Guvernului privind exportul temporar al pieselor de tezaur către Olanda, pentru a fi expuse la Muzeul Drents.”Pentru că aşa prevede legea. (...) Pentru a scoate bunurile din ţară, pentru a face un export temporar există un cadru legal. În toată activitatea mea m-am bazat pe respectarea legii şi nu doar eu, ci şi oamenii cu care am lucrat. Legea spune foarte limpede: în momentul în care se creează contextul discuţiilor şi cadrului de colaborare între muzee, cum a fost cazul Muzeului Naţional de Istorie şi Muzeului Drents, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor face o evaluare a dosarelor şi a oportunităţii ducerii acelor bunuri în străinătate, iar «ministrul aprobă». Este text imperativ. (...) Expoziţia de la Roma a fost făcută în colaborare cu mai multe autorităţi şi instituţii publice. Expoziţia din Olanda a fost făcută de către Ministerul Culturii şi instituţia publică Muzeul Naţional de Istorie, preluând piese de la alte muzee. Textul legii, acelei ordonanţe care a fost prezentată cu notă de suspiciune spune foarte clar că trebuie să fie îndeplinită condiţia cumulativă de a da Hotărâre de Guvern atunci când colaborează mai multe autorităţi - plural - publice şi instituţii publice. În caz contrar, se aplică legislaţia în vigoare”, a afirmat Raluca Turcan, citată de News.ro.Ea a subliniat că, în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, acestea sunt similare. ”Contractul expoziţiei din Drents este similar cu contractul expoziţiei de la Roma, cadrul legal se referă doar la colaborarea între autorităţi şi instituţii, astfel încât să existe răspundere, decizie corelată între autorităţi şi instituţii. Codul Administrativ spune exact ce înseamnă autoritate publică – Ministerul Culturii, una singură – şi Legea Muzeelor spune foarte clar ce înseamnă instituţie publică de cultură”, a adăugat Raluca Turcan.Ea a spus că dialogul între muzee pentru realizarea aceste expoziţii a început în anul 2020, iar punerea la punct a acesteia a durat şapte luni, o perioadă scurtă pentru realizarea unei expoziţii. ”Toţi paşii legali au fost îndepliniţi. A fost hazardul, a fost un furt care se putea întâmpla oriunde. Condiţiile solicitate de partea română au fost aceleaşi care au fost cu alte ţări”, a susţinut fostul ministru al Culturii.Turcan a precizat că Muzeul Drents este cel mai mare muzeu de arheologie din Olanda şi are o reputaţie ”excepţională” în rândul specialiştilor.Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol, în urma exploziei care a avut loc, sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Muzeul Drents, din Assen (Ţările de Jos), unde era găzduită o expoziţie cu vechi obiecte dacice.

Economie 2025-01-28 21:16:46

Veste de ultimă oră de la Simona Halep. Sportiva a anunțat, joi, 26 decembrie, că nu va mai putea participa la turneele de la Auckland și Australian Open, din cauza unor dureri  la genunchi și la umăr.

Economie 2024-12-26 16:31:11

Un bărbat din județul Hunedoara a rămas fără 167.000 de lei, după ce a fost înșelat online de un fals broker. Bărbatul a vrut să cumpere acțiuni în valoare de 1.261 de lei la o societate comercială de notorietate din România, dar când și-a verificat contul, s-a trezit că îi lipsesc aproape 167.000 de lei, scrie Agerpres.

Economie 2024-01-18 18:58:15

Pandemia și accesul facil la tehnologie au dus violența domestică la cote extreme, spun polițiștii. În ultimii trei ani, au avut de negociat cu oameni care și-au sechestrat și amenințat cu moartea copiii. Sunt tensiuni latente din perioada pandemiei, care acum au nevoie doar de un factor declanșator. În plus, oamenii învață, prin intermediul tehnologiei, comportante negative care, în combinație cu alcoolul sau drogurile, devin cocktailuri extrem de periculoase. Comisarul-șef Bogdan Căpruci, negociatorul care a coordonat misiunea de salvare a fetiței din Chiajna sechestrată de tată, vorbește în exclusivitate pentru Digi24 despre ce declansează violența extremă.

Economie 2023-05-09 16:48:04

Uniunea Europeană a lansat luni centrul de sprijin al blocului comunitar pentru securitatea internă și pentru gestionarea frontierelor în Republica Moldova. La eveniment au participat comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, alături de ministrul de interne de la chișinău, Ana Revenco, conform unui comunicat al Comisiei Europene. 

Economie 2022-07-11 17:32:35

Hamas a publicat un nou videoclip cu ostatici care cer eliberarea cât mai rapidă din infern. Este vorba despre trei bărbați, de 79, 80 și 85 de ani. Armata israeliană cataloghează filmarea drept un act de teroare. 

Economie 2023-12-19 11:12:37

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a pledat din nou în favoarea ideii unui an obligatoriu de muncă în folosul comunităţii, în pofida criticilor pe care propunerea sa le-a generat.

Economie 2022-11-07 09:02:28