„Guvernul României apreciază susținerea Comisiei Europene pentru extinderea Spațiului Schengen și contribuția esențială la avansarea calendarului privind aderarea României, care a cunoscut o nouă dinamică în ultimele luni. Concluzii foarte bune ale recentei misiuni de evaluare confirmă pregătirea țării noastre cu privire la acquis-ului Schengen și ne aduce mai aproape de îndeplinirea acestui obiectiv de țară”, a spus Ciucă.
El a vorbit despre stadiul adoptării pachetului noilor legi ale justiției, subliniind că progresul din ultimele luni este o bună bază pentru un raport MCV pozitiv din partea Comisiei Europene, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Șeful Executivului a dat asigurări privind angajamentul Guvernului României pentru implementarea coerentă și cuprinzătoare a țintelor și jaloanelor asumate prin PNRR. Referitor la țintele și jaloanele care mai trebuie îndeplinite, premierul a exprimat disponibilitatea continuării discuțiilor tehnice cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru închiderea lor la termen. Totodată, Ciucă a arătat că sunt în curs de pregătire propuneri de ajustare a Planului, atât în contextul RePower EU – care prioritizează răspunsul la criza energetică, dar și al economiilor necesare urmare modificării valorii grantului alocat României. Aceste ajustări vor fi operate fără a fi afectată menținerea concentrării pe obiectivele de tranziție digitala, ecologică și consolidarea rezilienței.
Premierul României a spus că sunt importante și ajustări ale unor ținte și jaloane pentru a răspunde nevoilor actuale și că Romania va insista și va continua discuțiile cu Comisia asupra jaloanelor legate de reforma sistemului de pensii, inclusiv pe înlocuirea plafonului de 9.4% din PIB cu un alt mecanism de referință, pe menținerea în rezervă a producției de energie bazată pe cărbune și pe ajustări ale unor proiecte de infrastructură de transport.
Ciucă a subliniat importanța acordării de către Uniunea Europeană a unui sprijin consistent pentru Republica Moldova, în particular prin ajutoare financiare nerambursabile, măăsuri suplimentare de facilitare a accesului pe piața UE a produselor din această țară și eliminarea tarifelor de roaming.
El a amintit de angajamentul României pentru susținerea Ucrainei, inclusiv prin sprijinirea și integrarea refugiaților, respectiv a tranzitului de cereale. Șefa Comisiei Europene a apreciat eforturile autorităților si cetățenilor români pentru sprijinirea si integrarea refugiaților din Ucraina și pentru susținerea consistentă a tranzitului de cereale din Ucraina.
Ciucă se află astăzi și mâine într-o vizită de lucru la Bruxelles.
