Un grup de investiții din Brazilia, DIS, care urma să primească un procent mare din tranzacție, l-a acuzat pe fotbalist, pe familia sa și conducerea de atunci a clubului catalan că au subevaluat transferul. Mai precis, Neymar a fost cumpărat de FC Barcelona cu 57 de milioane de euro. Dar 40 de milioane au ajuns la familia jucătorului, iar firma de investiții, care deținea 40 la sută din drepturile asupra fotbalistului, a primit doar o cotă parte din rest și s-a simțit înșelată.
Compania a reclamat că Neymar nu a fost transferat echipei care dădea mai mult.
DIS și FAAP (Asociația Sportivilor Profesioniști din Brazilia), care vor fi părți vătămate în acest proces, cer o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru Neymar, o amendă de 149 de milioane de euro, dar și „o descalificare din profesia de fotbalist”.
Alături de Neymar sunt acuzați și părinții fotbalstului, cluburile Santos și Barcelona, foștii președinți ai catalanilor, Josep Bartomeu și Sandro Rosell, dar și fostul președinte de la Santos, Odilio Rodrigues, scrie digisport.ro.
Procesul va începe săptămâna viitoare, în Spania.
