La școala generală „I.G. Duca” nr. 146, ușa cancelariei e deschisă încă de la primele orele dimineții. Pe holul de la „intrarea profesorilor” se află câteva cadre didactice, angajați ai instituției și un bodyguard zelos care ne cere „să trimitem mail” pentru a putea primi aprobare să vorbim cu un profesor. Ușa cancelariei se închide, iar agentul de pază ne poftește afară.
La școala gimnazială „Vasile Alecsandri”, doi părinți vin să-și ia copilul de la ore. Cumva, „profesorul de geografie” continuă să țină cursurile cu elevii, în vreme ce alți angajați și profesori sunt în grevă. În curtea școlii, câțiva elevi joacă fotbal.
„Copiii vin la școală la cei care nu sunt în grevă. Sunt doi-trei, ca în fiecare unitate, din varii motive. Personal, eu sunt în grevă!”, ne-a spus Elena Barcagiu, cadru didactic la școala respectivă”.
Lista centralizată a profesorilor aflați în grevă există la Ministerului Educației, dar este, momentan, ținută sub cheie, la sertar. Pe fondul acestor contradicții, părinții nu au știut în câte clase nu se fac ore (profesori care „țin greva”) și în care clase se fac ore (profesori care „nu țin” greva). Ministerul a argumentat că nu a făcut publică lista școlilor unde e grevă, deoarece situația e „dinamică”, adică sunt profesori care renunță la protest, iar alții se alătură.
La orele prânzului, cafenelele și terasele din centrul Bucureștiului sunt pline de elevi. La un colț de stradă, doi tineri vorbesc relaxat despre „ce țigări se fumau în anii '50”.
În privința elevilor, liderul de sindicat Silviu de la „Sfântul Sava”, Silviu Evi a precizat că aceștia pot veni la școală/liceu, chiar dacă nu sunt programate activități didactice.
„Noi nu avem dreptul, nu le putem spune (elevilor): nu veniți la școală. Membrii de sindicat au obligația să vină la școală, dar au opțiunea să nu desfășoare activități didactice. Copiiilor nu le poți interzice să vină”, a spus liderul de sinidicat.
Ce se va întâmpla dacă greva continuă și săptămâna viitoare, când se încheie activitățile de tipul „școala altfel” și se reiau cursurile, „cu orar”?
„Săptămâna viitoare devine o săptămână interesantă, în momentul în care există un orar la nivelul fiecărei școli. Când ai orar, de la 7 ai matematică, educație fizică, muzică, chimie, iar profesorul de educație fizică și cel de chimie sunt membri de sindicat și nu fac oră, iar ceilalți fac oră, acolo vor fi niște pauze”, a spus liderul sindical de la colegiul Sava.
În acele intervale orare, cadrele didactice își păstrează obligația de a asigura supravegherea elevilor.
„Copiii nu pot fi refuzați să intre în școală. Ei trebuie supravegheați. Cei din clasele 9-11 sunt minori. Dacă l-a trimis maică-sa în poarta școlii, în intervalul acela (elevul) este responsabilitatea școlii”.
Poate elevul să părăsească școala în acele ore în care profesorii sunt în grevă?
„El, tehnic, nu poate ieși, școala ar trebui să-i asigure activitate. Joacă fotbal, Dumnezeu știe”.
Ce se întâmplă dacă elevul nu vine la școală?
„Dacă elevul nu vine, nu poate primi absență la profesorul grevist, dar poate primi absență la cel negrevist”, a declarat profesorul de la colegiul național „Sfântul Sava” din București.
Ministerul Educaţiei a anunţat, luni, că se lucrează la actele normative care să permită salarizarea personalului nedidactic conform cu grilele din legislaţie, care ar însemna o creştere de 9%. De asemenea, se vor acorda stimulente pentru profesorii debutanţi şi pentru cei din zone defavorizate.
„Ministerul Educaţiei împreună cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au început demersurile pentru elaborarea actelor normative care să creeze cadrul legal pentru salarizarea întregului personal nedidactic din învăţământul de stat, la nivelul grilelor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022”, a anunţă Ministerul Educaţiei.
