• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-11 17:08:24
  • Sursa:
Nelu Tataru ramane sub control judiciar. Plangerea depusa de fostul ministru al Sanatatii a fost respinsa de instanta ca nefondata Imagine

Plângerea depusă de fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru privind măsura controlului judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită a fost respinsă, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii considerând-o nefondată.

ICCJ a respins luni ca nefondată plângerea lui Nelu Tătaru privind controlul judiciar.

În urmă cu o săptămână, fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost pus sub control judiciar şi a primit interdicţia de a profesa, după ce a fost audiat la sediul DNA Iaşi în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Înaintea intrării în sediul DNA, Tătaru declara că nu are emoţii pentru că are adevărul de partea sa. „Merg cu inima deschisă”, spunea acesta conform News.ro.

Citește și Nelu Tătaru a fost pus sub control judiciar în dosarul de luare de mită și nu mai poate profesa în spitalele de stat 

Avocata fostului ministru, Sandra Grădinaru, a spus că, în opinia sa, măsura este nelegală.

„Cele două măsuri au fost impuse pentru 60 de zile. Vom ataca măsura impusă de procurori, în condiţiile în care au fost sute de oameni la Huşi care susţin că nu au dat niciodată niciun leu doctorului Tătaru. Se continuă în construirea acestui dosar. Nu a existat niciun flagrant şi acum urmează să se mai facă audieri şi să se vadă dacă unii suspecţi recunosc sau nu recunosc, dacă au fost identificaţi sau nu. Pe înregistrări nu apare nicăieri, vă asigur, doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. Aţi văzut cu toţii la percheziţii nu s-a găsit măcar un leu în cabinetul doctorului Tătaru”, a declarat, lunea trecută, avocata lui Tătaru, după ce a aflat măsurile luate împotriva clientului său.

Apărătoarea lui Tătaru considera nelegal controlul judiciar, dispus pentru 60 de zile, „la fel cum este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil, având în vedere că are discuţii cu alţi parlamentari şi alte persoane care au imunitate”.

„La fel este nelegal că s-a violat viaţa privată a sute de pacienţi care şi-au spus cele mai intime secrete doctorului Tătaru. Este nelegal că s-au autorizat investigatori sub acoperire care au fost lăsaţi să se plimbe în toate saloanenele acelui spital, fără să se respecte vreo regulă”, declara avocata lui Tătaru.

Luna trecută, procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală pe Nelu Tătaru, într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită, în calitate de medic, bani şi alimente, sumele variind între 100 şi 500 de lei.

Fostul ministru al Sănătăţii s-a declarat nevinovat şi a spus că nu a condiţionat niciodată actul medical.

În 14 octombrie, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a admis, în unanimitate, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru, acuzat de DNA de luare de mită. Acesta a participat la şedinţa comisiei, împreună cu avocata sa. În aceeaşi zi, plenul Camerei Deputaţilor a votat, cu 177 de voturi pentru, 12 voturi contra şi o abţinere, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru.

Înaintea audierii în Comisia Juridică, fostul ministru al Sănătăţii a declarat că nu a primit niciun ban şi nu a atins niciun ban.

Șeful Centrului pentru Contracararea Dezinformării, Andrii Kovalenko, a prezentat raportul analitic „Militarizarea copiilor ucraineni în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei”. Cu această ocazie el a dat publicității numărul ucrainenilor mobilizați cu forța de armata rusă, în teritoriile ocupate.

Economie 2025-01-29 07:00:37

Zeci de mii de oameni au sărbătorit pe străzile marilor orașe din Turcia victoria lui Recep Erdogan. ”Sultanul” rămâne președinte pentru următorii 5 ani. În al doilea tur al alegerilor prezidențiale, el a obținut 52,16% din voturi. Prezența la vot a fost de 83%, foarte puțin mai mică față de acum două săptămâni, în primul tur.

Economie 2023-05-29 09:01:15

Plenul Senatului a respins, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, depusă de AUR, cu 66 de voturi împotrivă şi 54 de voturi „pentru”, informează news.ro.

Economie 2025-03-31 18:10:07

Sperietură zdravănă, miercuri după-amiază, pentru zeci de călători, care se aflau în două tramvaie din Arad. Garniturile s-au ciocnit, iar parbrizele celor două tramvaie s-au spart, după ce vatmanul a acționat greșit macazul. De vină ar fi o femeie vatman, proaspăt absolventă a cursurilor de școlarizare, a declarat directorul CTP Arad pentru Aradon.ro.

Economie 2023-11-23 11:12:36

Comisia pentru mediu a Parlamentului European (PE) a respins marţi un proiect contestat, de regulament european, ce avea ca obiectiv restabilirea ecosistemelor degradate, în urma opoziţiei fermierilor şi eurodeputaţilor din grupul popularilor europeni (PPE), relatează agenţia DPA, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-06-27 16:48:06

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a acuzat joi Rusia de „joc cinic” la sosirea sa în Malta pentru a participa la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), transmite DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-05 15:05:53

Corupția din armata chineză ar fi putut perturba avansul acesteia în ce privește obiectivele de modernizare militară pentru 2027, a declarat Pentagonul în raportul său anual privind armata Beijingului, care a fost publicat miercuri, scrie Reuters.

Economie 2024-12-18 21:55:21

O persoană a murit şi patru au fost rănite, marţi dimineaţă, într-un accident produs între un microbuz şi un autoturism, în localitatea Drăgăneşti-Vlaşca, informează ISU Teleorman.

Economie 2023-10-24 07:45:08