• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-13 15:40:55
  • Sursa:
Nelu Tataru, aflat sub control judiciar, spune ca vrea sa deschida un cabinet privat: „Nu cred ca am fost sau sunt un pericol public” Imagine

Fostul ministru al Sănătăţii şi preşedinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a anunţat că va încerca să deschidă un cabinet privat pentru a putea să-şi îngrijească pacienţii, după ce Înalta Curte de Casaţie Justiţie (ÎCCJ) a menţinut în cazul său măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, prin care i se interzice să profeseze în unităţi medicale din sistemul public de sănătate.

Tătaru consideră măsura nejustificată, afirmând că nu este un pericol public şi că în urma deciziei magistraţilor sunt afectaţi pacienţii.

„Nu cred că am fost sau sunt un pericol public, astfel încât să nu-mi pot face meseria, iar cei mai afectaţi sunteţi voi, pacienţii mei. Eu am ales, după perioada în care am fost ministru al Sănătăţii, să mă întorc la Huşi. 'Ce bine că v-aţi întors acasă', sunt cuvintele voastre, atunci când am revenit acasă. Judeţul Vaslui nu are o clinică medicală privată chirurgicală în care sa pot opera în acest moment, iar dacă nu voi reuşi să mă întorc la spital, voi încerca să-mi deschid un cabinet privat. Pentru că problemele de sănătate nu întreabă când să apară, nu ţin cont de statut şi nu suportă amânare. Faptul că nu pot sta departe de voi şi de problemele voastre medicale m-a determinat să demarez procesul de deschidere a unui cabinet de consultaţii, începând cu luna decembrie. Nu este uşor, nu îmi este uşor, însă în domeniul medical nu există improvizaţii. Profesionalismul şi seriozitatea sunt esenţiale şi mă ghidează în fiecare zi, de aceea îmi voi continua cu dedicare misiunea în domeniul medical", a transmis Nelu Tătaru pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres. 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de 4 noiembrie, faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian" Huşi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

DNA anunţa, pe 10 octombrie, că Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 3 aprilie - 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian" Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi şi aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist - intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.

În cauză se mai efectuează urmărirea penală şi privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, a informat DNA.

În urma acuzaţiilor, Nelu Tătaru a fost demis din funcţia de preşedinte al PNL Vaslui şi exclus de pe lista de candidaţi a partidului pentru alegerile parlamentare. 

Un bărbat a murit la 82 de ani fără să vadă vreodată o femeie și nici măcar vreun film sau un autoturism, dar asta a fost alegerea lui.

Economie 2023-05-29 10:35:16

Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani sunt obligați să depună actele pentru a obține prima carte de identitate. Programarea pentru emiterea buletinului se poate face online sau direct la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor pe raza căruia minorul are domiciliul ori reședința (primărie). Cartea de identitate emisă după împlinirea vârstei de 25 de ani are ca perioadă de expirare data de 3 august 2031. Buletinele de tip vechi nu vor mai exista în România.

Economie 2025-01-21 07:00:04

Armata rusă a anunţat marţi trimiterea de întăriri în regiunea Kursk la graniţa cu Ucraina, unde circa 300 de soldaţi ucraineni sprijiniţi de tancuri şi blindate au lansat mai devreme un atac asupra unităţile gărzii de frontieră ruse, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Economie 2024-08-06 19:14:41

Vicepreședintele PNL, Adrian Cozma, deputat și președinte al organizației județene a PNL Satu Mare, reacționează după ce liderii UDMR au amenințat cu ieșirea de la guvernare, dacă PNL va insista să preia Ministerul Mediului. „Sunt liberi să o facă, sunt liberi să plece. Au guvernat destul în acești 34 de ani,” a transmis Adrian Cozma.

Economie 2023-05-09 14:13:30

Germania a început livrarea către Ucraina a primului lot de muniții antiaeriene pentru sistemele Gepard, la 7 luni după ce compania germană de armament Rheinmetall a primit sarcina redeschiderii unei fabrici de muniții special pentru acest scop. Decizia a fost luată de guvernul german după ce Elveția a blocat re-exportul de muniții folosite inclusiv de sistemele antiaeriene furnizate de Berlin trupelor ucrainene.

Economie 2023-09-06 14:48:38

Bogdan Aurescu, fost ministru român de Externe şi fost consilier prezidenţial, îşi începe marți mandatul de judecător la Curtea Internaţională de Justiţie, principalul organ judiciar al ONU.

Economie 2024-02-06 08:49:46

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 8.300 mc/s, mai mult decât dublu față de media multianuală a lunii septembrie, stabilită de hidrologi la 3.800 mc/s, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Economie 2024-09-22 14:35:08

De la "ce a fost mai întâi, oul sau găina?", dilemă dezbătută și de filosofii antici până la "cum e pământul: rotund sau plat?" a trecut peste omenire o revoluție tehnologică. Teoretic, un progres, accesul nelimitat la informație dauneză uneori cunoașterii adevărate. Adepții teoriei că Pământul este plat au umplut pământul și se tot înmulțesc. Combat, argumentează și sfidează știința pe rețele sociale și în discuții private, iar ca fenomenul să nu mai găsească pământ roditor și să crească, singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, recomandă studierea astronomiei în școală.

Economie 2023-05-18 08:46:04