• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-04 13:16:48
  • Sursa:
Nelu Tataru a fost pus sub control judiciar in dosarul de luare de mita si nu mai poate profesa in spitalele de stat Imagine

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

ACTUALIZARE Fostul ministru a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zike şi are interdicţia de a-şi exercita profesia în spitalele de stat.

Avocata fostului ministru, Sandra Grădinaru, a declarat că, în opinia sa, măsura este nelegală.

„Cele două măsuri au fost impuse pentru 60 de zile. Vom ataca măsura impusă de procurori, în condiţiile în care au fost sute de oameni la Huşi care susţin că nu au dat niciodată niciun leu doctorului Tătaru. Se continuă în construirea acestui dosar. Nu a existat niciun flagrant şi acum urmează să se mai facă audieri şi să se vadă dacă unii suspecţi recunosc sau nu recunosc, dacă au fost identificaţi sau nu. Pe înregistrări nu apare nicăieri, vă asigur, doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. Aţi văzut cu toţii la percheziţii nu s-a găsit măcar un leu în cabinetul doctorului Tătaru”, a declarat avocata sa.

Știrea inițială: „Nu am emoţii, ştiu că am adevărul de partea mea şi merg cu inima deschisă”, a spus, citat de news.ro, fostul ministru al Sănătăţii şi fost preşedinte al PNL Vaslui.

Tătaru a venit la DNA Iaşi însoţit de avocaţi, declarând, înaintea intrării în sediu instituţiei, că nu are emoţii şi că merge "cu inima deschisă" în faţa anchetatorilor.

Deputatul PNL Tătaru a rămas fără imunitate după ce Camera Deputaților a decis prin vot ridicarea imunității sale parlamentare. Procurorii DNA au cerut aviz parlamentar, având în vedere că acesta este deputat, pentru a putea începe perchezițiile domiciliare și informatice.

Fostul ministru al Sănătății e acuzat că a luat mită de la 45 de pacienți sau rudele acestora, într-un interval de trei luni. Procurorii DNA susțin că Nelu Tătaru a primit sume de bani cuprinse între 100 și 500 de lei sau produse alimentare pentru consultații, rețete sau operații. Fostul ministru se declară nevinovat.

Poliţiştii şi procurorii din Ilfov fac, joi după amiază, percheziţii la sediul Registrului Auto Român (RAR) şi la domiciliile a două persoane, într-un dosar care vizează infracţiuni de fals în legătură cu activitatea de verificare tehnică şi omologare a autovehiculelor. Anchetatorii suspectează că sute de autovehicule au fost omologate după ce, în documente, au fost trecute date nereale legate fie de starea tehnică fie de masa maximă autorizată. În acest context, Poliţia anunţă că va cere reexpertizarea autovehiculelor care fac obiectul anchetei. Sute de persoane urmează să fie audiate.

Economie 2023-06-29 17:55:28

Cercetătorii din Australia au identificat o proteină a sistemului imunitar care poate fi manipulată pentru a contribui la învingerea cancerului intestinal, informează Xinhua, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-28 20:51:34

Preşedintele Volodimir Zelenski a recunoscut, luni, că armata ucraineană se confruntă cu o situaţie „extrem de dificilă” în faţa forţelor ruseşti care, în opinia sa, profită de întârzierile occidentalilor în furnizarea ajutorului lor militar, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-02-19 23:08:34

Opt copii din judeţul Timiş au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, cu suspiciune de botulism, doi dintre micuţi necesitând monitorizare permanentă.

Economie 2024-01-29 11:20:37

Premierul Marcel Ciolacu, alături de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, va face, miercuri, o vizită de o zi la Chişinău, au precizat surse guvernamentale, potrivit Agerpres.

Economie 2023-06-19 17:57:37

Fostul premier Ludovic Orban, actual președinte al partidului Forţa Dreptei, acuză coaliția PSD-PNL că vrea să „vicieze grav” rezultatele alegerilor prin intercalarea parlamentarelor între cele două tururi al prezidențialelor. Orban spune că partidele care nu au candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale „nu vor mai avea nicio relevanță”.

Economie 2024-07-04 12:29:17

Nigel Farage, a cărui intrare în cursa electorală din Regatul Unit a afectat serios slabele speranțe de victorie ale prim-ministrului Rishi Sunak, și-a prezentat luni planurile politice într-un „contract” electoral cu alegătorii, descriindu-le drept primul pas pentru a deveni partidul dominant din dreapta politicii britanice și i-a chemat pe conservatori să se alăture la „revoltă”.

Economie 2024-06-17 18:15:56

Indigestia, fenomenul pe care l-am experimentat cu toții la un moment dat, este cauzată de aciditatea în exces la nivelul stomacului sau a esofagului. Cum se ajunge aici, cum recunoaștem indigestia și când devine o urgență medicală, discutăm cu dr. Carmen Lamatic, medic primar Gastroenterologie.

Economie 2023-12-13 08:58:27