• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-21 19:06:57
  • Sursa:
Nehammer sare in apararea Rusiei si spune ca activele rusesti inghetate nu trebuie folosite pentru a ajuta militar Ucraina Imagine

Veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor trebuie folosite pentru reconstrucţia Ucrainei, nu pentru înarmarea acestei ţări, a declarat, joi, cancelarul austriac, Karl Nehammer, după ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a propus ca 90% din aceste venituri să fie folosite pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei.

Adresându-se presei înaintea summitului UE, Karl Nehammer a spus că în cazul unor ţări neutre, cum este Austria, acestea au nevoie să primească asigurări că dacă susţin preluarea veniturilor rezultate din activele ruseşti aceşti bani „nu vor fi cheltuiţi pe arme şi muniţii”.

„Discuţia iniţială a fost că trebuie investiţi în reconstrucţia Ucrainei”, a spus cancelarul austriac. „Mie aceasta mi se pare o sugestie rezonabilă”, a adăugat Nehammer.

În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei împotriva Ucrainei, statele UE împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la aproximativ 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur.

Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale rusești în valoare de aproximativ 190 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active.

Conform planului sugerat de Borrell şi care este discutat la summitul european de joi şi vineri, 90% veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate, cum ar fi dobânzile, ar urma să fie transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru înarmarea Ucrainei.

Diferenţa de 10% ar urma să fie folosită pentru proiecte destinate industriei militare ucrainene. Şeful diplomaţiei UE a estimat la în jur de 3 miliarde de euro anual veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate.

Rusia a calificat, miercuri, drept „furt şi banditism” propunerea lui Borrell, care, dacă va fi implementată, mai afirmă Kremlinul, va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii.

Alţi politicieni europeni, precum preşedintele lituanian, Gitanas Nauseda, cer confiscarea directă a activelor ruseşti îngheţate în Occident şi folosirea acestora atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate acesteia.

„Salutăm prima propunere în ce privește veniturile generate de activele imobilizate. Dar discutăm, de asemenea, despre activele imobilizate. Şi cred că acestea ar trebui să contribuie nu doar la reconstrucţia Ucrainei, ci şi la nevoile de apărare ale Ucrainei”, a spus Nauseda la sosirea la summitul european.

Însă o asemenea măsură, cerută și de Ucraina, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi, de pildă, riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedei euro. În plus, regimul criminal de la Kremlin a ameninţat cu represalii dacă va fi pusă în practică.

O fabrică de dulciuri din Statele Unite a fost amendată după ce doi muncitori au căzut în cuva cu ciocolată și a fost nevoie de intervenția salvatorilor pentru a-i scoate.

Economie 2023-02-13 11:01:18

Ucraina se pregătește de o nouă ofensivă rusească în următoarele 10 zile, cel mai probabil în vestul regiunii Lugansk și în sudul regiunii Donețk, unde Rusia a deplasat trupe în ultimele săptămâni. Oficialii de la Kiev ar fi primit „informații foarte solide” de la partenerii occidentali în acest sens, scrie presa ucraineană.

Economie 2023-02-06 22:08:04

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat miercuri, la Digi24, că au fost găsite obiecte „care pot fi asociate unui echipament de tip dronă” pe teritoriul României și că sunt necesare verificări tehnice pentru a stabili cu exactitate originea acestora. Tîlvăr susține că situația este „imputabilă în primul rând Rusiei, pentru că a atacat în mod repetat infrastructuri portuare și civile” și că ceea ce s-a întâmplat e normal să stârnească îngrijorare în rândul cetățenilor. 

Economie 2023-09-06 18:50:28

Restaurarea controversată a cadranului Ceasului astronomic din Praga a fost realizată cu intenţia reinterpretării ideilor originalului, a declarat artistul responsabil de proiect.

Economie 2022-06-06 20:24:39

De când a divorțat, Liudmila Oceretnaia (fostă Putina) a dus o viață foarte privată. Chiar și căsătoria ei cu Artur Oceretnii din 2015 – un pasionat al competiției de triatlon Ironman cu 20 de ani mai tânăr decât ea – a fost ținută secretă până când jurnaliștii au descoperit că femeia și-a schimbat numele de familie, relatează Politico. Un tur al apartamentului lor din Marbella oferă o imagine inedită despre viața de cuplu a celor doi și despre ce pot cumpăra banii murdari ai rușilor în Europa.

Economie 2023-02-06 13:49:48

Kremlinul i-a avertizat marţi pe ruşi să nu privească acţiunile recente faţă de Ucraina ale administraţiei preşedintelui american Donald Trump prin „ochelari roz”, relatează Reuters.

Economie 2025-03-11 11:16:51

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a lăudat progresul României în domeniul controlului frontierelor, al migraţiei şi azilului, în cadrul discuţiilor purtate la Luxemburg, la secţiunea Afaceri Interne a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, organizat de Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene. Ylva Johansson a fost impresionată de felul în care România și-a întărit controlul la frontiera cu Serbia în ultimele 6 luni, spunând că prin măsurile puse în aplicare țara noastră este un model pentru toate statele membre."Cu această ocazie, delegaţiile României şi Bulgariei au prezentat măsurile adoptate în vederea consolidării controlului frontierelor şi întăririi securităţii UE. Un punct central al intervenţiei delegaţiei României l-a constituit prezentarea rezultatelor excelente ale Proiectului-pilot agreat de România cu Comisia Europeană în luna martie 2023, care a fost implementat la frontiera cu Serbia în ultimele 6 luni", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.Ylva Johansson s-a arătat impresionată de succesul proiectului, subliniind că, prin rezultatele excelente ale măsurilor puse în aplicare de România, acesta este un model pentru toate statele membre.Comisarul european a apreciat, de asemenea, că prin acţiunile demonstrate, autorităţile române pun în aplicare, în avans, prevederile noului Pact privind migraţia şi azilul.

Economie 2023-10-19 21:08:45

Echipa Franței va juca pentru a doua oară consecutiv finala Campionatului Mondial de Fotbal. În Qatar, cel mai înfocat suporter al Franței a fost președintele Emmanuel Macron. Ca să vadă meciul de pe stadion, el a lipsit de la reuniunea Uniunea Europeană - ASEAN, care s-a desfășurat ieri la Bruxelles. Meciul a fost urmat însă de incidente violente după ce suporterii celor două echipe s-au luat la bătaie pe străzi.

Economie 2022-12-15 10:16:25