• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-18 19:45:41
  • Sursa:
NATO mobilizeaza 90.000 de militari pentru cel mai mare exercitiu de dupa Razboiul Rece. Scenariul: Un atac rusesc asupra aliatilor Imagine

NATO intenţionează să mobilizeze 90.000 de militari pentru o manevră menită să descurajeze agresiunea rusă, în cel mai mare exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, relatează dpa.

Potrivit informaţiilor obţinute joi de dpa, și citate de Agerpres, scenariul pentru exerciţiul Steadfast Defender, care urmează să înceapă în februarie, este un atac rusesc asupra teritoriului aliat, care declanşează Articolul 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă.

Articolul 5 a fost invocat o singură dată, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 comise de Al-Qaida în SUA.

Cele mai ample exerciţii ale NATO de după Războiul Rece au fost organizate în 2018. Aceste exerciţii, numite Trident Juncture, la care au participat circa 51.000 de militari, au avut loc în cea mai mare parte în Norvegia.

La exerciţiul Steadfast Defender vor participa peste 50 de nave de la portavioane până la distrugătoare, precum și peste 80 de avioane de luptă, elicoptere și drone și cel puțin 1.100 de vehicule de luptă, inclusiv 133 de tancuri și 533 de vehicule de luptă de infanterie.

Potrivit Reuters, NATO va exersa modul în care trupele americane ar putea întări aliații europeni în țările limitrofe Rusiei și pe flancul estic al alianței în cazul în care ar izbucni un conflict cu un adversar „aproape egal”. Steadfast Defender 2024 se va desfășura până în luna mai, a declarat joi comandantul suprem al alianței, Chris Cavoli.

Cavoli a spus că exercițiile vor repeta executarea de către NATO a planurilor sale regionale, primele planuri de apărare pe care alianța le-a elaborat în decenii, detaliind modul în care va răspunde la un atac rusesc.

NATO nu a menționat Rusia în mod direct, însă planurile de apărare identifică Rusia drept cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității membrilor NATO.

„Steadfast Defender 2024 va demonstra capacitatea NATO de a desfășura rapid forțe din America de Nord și din alte părți ale alianței pentru a consolida apărarea Europei”, a transmis NATO.

Ultimele exerciții de o dimensiune similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanți.

Trupele care vor lua parte la exerciții, care vor implica simulări de aducere de personal în Europa, precum și exerciții la sol, vor proveni din țările NATO și din Suedia, care speră să se alăture alianței în curând.

În timpul celei de-a doua părți a exercițiului Steadfast Defender, un accent special va fi pus pe desfășurarea forței de reacție rapidă a NATO în Polonia, pe flancul estic al alianței.

Alte locații importante ale exercițiilor vor fi statele baltice, considerate ca fiind cele mai expuse riscului unui potențial atac rusesc, Germania – un centru pentru întăririle care sosesc – și țări aflate la periferia alianței, precum Norvegia și România.

Excercițiul militar are loc în contextul în care se intensifică avertismentele de la vârful Alianței în legătură cu o posibilă confruntare cu Federația Rusă.

Pentru a deveni mai eficientă în viitor, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de o transformare radicală în ceea ce privește capacitatea de a purta un război, a declarat miercuri șeful Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer. Acesta a adăugat că Alianța Nord-Atlantică intră într-o nouă „eră a apărării colective” în condițiile războiului din Ucraina declanșat de Rusia și că NATO are în prezent cele mai „complete planuri de apărare” de la încheierea Războiului Rece și până în prezent.

„Plăcile tectonice ale puterii se mișcă. Rezultatul: ne confruntăm cu cea mai periculoasă perioadă din ultimele decenii”, a declarat Rob Bauer în cadrul unei ședințe a Comitetului Militar al NATO la care au participat miniștrii apărării din țările aliate. „NATO a intrat într-o nouă eră a apărării colective. Împreună apărăam nu doar pe cei 1 miliard de oameni din 31, în curând 32, de state membre. Apărăm libertatea și democrația”, a declarat Bauer.

Recent, fostul șef al CIA, David Petraeus, avertiza într-un interviu că, dacă Vladimir Putin își îndeplinește obiectivele în Ucraina, atunci Rusia „va lua la țintă” Republica Moldova sau unul dintre statele baltice.

Numărul taiwanezilor acuzaţi de suspiciune de spionaj în beneficiul Chinei a crescut cu o treime anul trecut, până la 64 de persoane, a informat Biroul Naţional de Securitate al ţării. Cei mai mulţi dintre suspecți sunt foști sau actuali militari.

Economie 2025-01-13 09:42:49

În cadrul unei conferințe de presă, Donald Trump a lansat ideea că Statele Unite ale Americii ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei și Canalului Panama. Președintele ales al SUA a și plusat și a menționat că nu exclude posibilitatea preluării Groenlandei prin intermediul „coerciției militare sau economice”. În plus, Trump a avansat ideea că statele membre ale NATO ar trebui să crească la 5% din Produsul Intern Brut cheltuielile legate de apărare. 

Economie 2025-01-09 10:18:02

Un viceministru ungar de externe le-a cerut joi liderilor locali din raionul Muncaci din vestul Ucrainei să „înceteze imediat atrocităţile anti-maghiare”, precum „hărţuirea şi lipsirea minorităţii etnice (ungare) de drepturile sale”, informează agenţia MTI.

Economie 2023-01-19 19:58:49

Este "dificil de ştiut" dacă Bruce Willis este conştient că suferă de demenţă frontotemporală (FTD), a declarat soţia lui, Emma Heming Willis, care a vorbit despre starea de sănătate a actorului, scrie CNN.

Economie 2023-09-26 08:51:12

SUA şi Marea Britanie au lansat o a treia rundă de atacuri comune împotriva miliţiilor Houthi în Yemen, ca răspuns la atacurile continue ale grupului aliat cu Iranul asupra navelor comerciale din Marea Roşie. Au fost vizate capitala Sanaa și mai multe regiuni controlate de rebeli. Sua au anunțat, de asemenea, că au distrus o rachetă care era pregătită să fie lansată împotriva unei bave din Marea Roșie. Rebelii amenință că va „răspunde escaladării cu escaladare”.

Economie 2024-02-04 07:33:12

O navă de croazieră de lux care transporta 206 persoane a eşuat în estul îndepărtatei Groenlande, în timp ce cel mai apropiat ajutor pe mare se află la câteva zile distanţă, a anunţat marţi Comandamentul Arctic Comun (JAC) al armatei daneze, citat de Reuters.

Economie 2023-09-13 09:12:54

Apar detalii noi legate de crima motivată de ură care a șocat America. „Mamă, sunt bine”, au fost ultimele cuvinte ale băiețelului musulman de șase ani, înjunghiat și omorât cu zeci de lovituri de cuțit. Un unchi al său a făcut declarații emoționante la înmormântarea micuțului, transmite CNN.

Economie 2023-10-17 19:39:43

Un şofer în vârstă de 19 ani din localitatea argeşeană Rociu, suspectat că în timp ce făcea derapaje controlate a lovit cu autoturismul un alt adolescent şi apoi a părăsit locul accidentului, este cercetat penal de poliţişti.

Economie 2022-12-05 15:09:22