• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-17 10:54:28
  • Sursa:
Nasui acuza ca Iohannis ar fi renuntat la invitatia la dineul NATO din SUA si l-ar fi trimis pe Ciuca. Seful PNL: Sper sa se maturizeze Imagine

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a respins, marţi seară, la Digi 24, afirmaţiile fostului ministru USR Claudiu Năsui conform cărora Klaus Iohannis a renunţat la invitaţia la dineul de la Casa Albă, unde au fost invitaţi toţi şefii de state ai NATO, şi l-a trimis pe Ciucă, iar acesta nu ar fi fost primit.

„Fostul meu mai tânăr coleg sper să se maturizeze când vorbeşte despre astfel de subiecte. La un asemenea nivel invitaţiile nu sunt transmisibile, nu poţi să reprezinţi pe cineva dacă nu eşti în linia de nivel pentru un astfel de eveniment. Ca atare, nici nu s-a pus vreodată problema să se facă vreun astfel de transfer de invitaţie, deci este falsă, este incorectă abordarea”, a explicat Nicolae Ciucă.

El a spus că nu a încercat să intre la Casa Albă şi nu ştie dacă preşedintele Iohannis a fost prezent la dineu.

„Nu au loc astfel de chestiuni la nivelul acesta. De aceea sunt convins că mai tânărul nostru coleg, pe măsură ce va desluşi mai bine toate aceste taine ale procedurilor de la acest nivel, va înţelege despre ce este vorba”, a adăugat Nicolae Ciucă.

„Paginile de pe reţelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă unde au fost invitaţi toţi şefii de state ai NATO. M-am uitat şi eu pe poze să-l caut pe preşedintele Iohannis. Nu e nicăieri. Toţi şefii de stat sunt prezenţi, mai puţin Iohannis. Cum e posibil? N-a fost invitat? Am investigat puţin. Este absolut incredibil în ce hal ne-a putut umple de ruşine cuplul Iohannis-Ciucă. De fapt domnul Klaus Iohannis a fost invitat, aşa cum era normal să fie invitat un şef de stat al NATO. Dar nu s-a dus. Exact, a ales să nu se ducă. L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmaşul său la Cotroceni şi că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite. Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă. Invitaţia la dineu era nominală pentru preşedinţi şi şefi de guvern. Atât. Iar la ei nu merge cu «stai să vezi că mi-a dat mie invitaţia, hai lasă-mă să intru şi eu»”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Fostul ministru s-a întrebat care au fost motivele pentru care preşedintele României nu a participat la dineu.

„Dar trecând peste ruşinea de a forţa nota cu Ciucă şi de a nu fi primit, totuşi de ce nu s-a dus totuşi Klaus Iohannis la dineul cu şefii de stat NATO aşa cum era normal? De ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment de asemenea importanţă? Ce treburi mai importante avea Klaus Iohannis decât Summitul NATO la care se aniversau 75 de ani de alianţă? Repet, căutaţi-l în poze şi veţi vedea că nu-l veţi găsi nicăieri. Ce nu se vede în poze, dar ce am aflat este şi că americanii au fost şocaţi că nu a venit preşedintele României la eveniment. Mai ales că ştiau că se află în Washington.

Cum să fii la Washington invitat de preşedintele SUA la dineu cu şefii de state şi să alegi să nu te duci? Palatul Cotroceni trebuie să clarifice de ce preşedintele nu a participat la evenimentul de la Casa Albă? De ce a lipsit de la dineul oferit de preşedintele SUA? A fost prea supărat că i-au refuzat sinecura pe care o căuta la NATO şi s-a gândit să-i pedepsească lăsând România fără reprezentare? Sau a vrut să arate că este supărat că nu i l-au primit pe Ciucă?”, a adăugat Năsui.

România va continua să sprijine Ucraina împotriva invaziei ruse, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la împlinirea a 1.000 de zile de la declanșarea războiului.

Economie 2024-11-19 10:29:39

Primarul comunei prahovene Lapoş, Constantin Ţârlea, rămâne fără mandatul de edil după ce a fost condamnat definitiv conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fiind sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Prefectul de Prahova a semnat ordinul prin care mandatul edilului încetează înainte de termen, informează news.ro.Prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu, a semnat ordinul prin care mandatul primarului comunei Lapoş încetează înainte de termen, au declarat, vineri, reprezentanţi ai Prefecturii.

Economie 2023-04-28 19:03:54

Refuzul Austriei și a Olandei de a vota în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost condamnat în termeni duri, marți, în Parlamentul European. Comisarul pentru migrație, Ylva Johansson, a declarat că neacceptarea celor două țări în Schengen este „un cadou pentru Putin”. „Ne arată că suntem diviziați și singurul câștigător este Putin. Nu are niciun sens să întârziem. Bulgaria și România au dreptul să adere”, a transmis aceasta, precizând că acest lucru s-ar putea întâmpla anul viitor. Dezbaterea, care a durat mai bine de o oră, a dus la critici dure, în special la adresa Austriei.

Economie 2022-12-13 20:34:39

Incendiul a izbucnit marți dimineața într-un apartament dintr-un bloc din Târgu Mureș. 27 de persoane, inclusiv proprietarii apartamentului care a luat foc, s-au autoevacuat după ce tot blocul a fost învăluit într-un fum gros. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului. 

Economie 2022-12-13 08:21:57

Nave rusești capabile de operațiuni subacvatice au fost prezente aproape de locul în care a avut loc exploziile de la gazoductele Nord Stream în Marea Nordului, conform unei investigații, relatează BBC. Vasele au fost localizate de investigatori cu ajutorul unor interceptări ale comunicațiilor marinei ruse.

Economie 2023-05-03 12:11:12

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, l-a acuzat joi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de distrugerea eforturilor diplomaţiei menite să se ajungă la un acord de pace, după ce a refuzat să accepte recunoașterea anexării Crimeei de către Rusia.

Economie 2025-04-24 12:59:54

Un seism cu magnitudinea 5,2 s-a produs luni în estul Turciei, în provincia Malatya, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), informează Agerpres.

Economie 2023-02-27 13:01:01

Un bărbat din Satu Mare a fost condamnat, zilele trecute, la 5 ani de închisoare cu executare, după ce a înșelat mai multe persoane cu bani de recuzită. Bancnotele de euro false, destinate exclusiv platourilor de filmare, fuseseră cumpărate de pe internet și folosite de tânăr în diferite circumstanțe, ca și cum ar fi fost reale, scrie Presa SM.

Economie 2024-04-15 11:10:17