• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-29 21:25:44
  • Sursa:
NASA a dezvaluit modele noi de aeronave care ar putea revolutiona calatoriile cu avionul Imagine

NASA a dezvăluit modele noi pentru două dintre cele mai interesante proiecte de aeronave ale viitorului. Se dorește ca aceste avioane să deschidă calea spre următoarea generație de zboruri sustenabile și, în același timp, să arate cât mai bine, scrie CNN.

Mai întâi avem avionul X-66A, la care NASA a lucrat împreună cu Boeing în cadrul proiectului Sustainable Flight Demonstrator. Acești giganți ai industriei aeronautice din Statele Unite vor să construiască, să testeze și să opereze o aeronavă cu un singur culoar, care produce un nivel redus de emisii de carbon, până la finalul deceniului.

Conceptul Transonic Truss-Braced Wing se bazează pe aripi subțiri, alungite, stabilizate de bare diagonale care conectează aripile de avion. Captură foto: Twitter / @2muchaviation Deschide galeria foto

„Este obiectivul nostru ca parteneriatul NASA cu Boeing pentru producția și testarea unui model demonstrativ la scară naturală să ducă la avioane de linie comerciale ale viitorului care sunt mai eficiente în privința combustibilului, cu beneficii pentru mediu, pentru industria aviatică comercială și pentru pasagerii din toată lumea”, a spus în ianuarie administratorul NASA Bill Nelson. „Dacă avem succes, am putea vedea aceste tehnologii în avioane cu care publicul își va lua zborul în anii 2030.”

Modelul la care lucrează NASA și Boeing ar putea reduce consumul de combustibil și emisiile cu până la 30% în comparație cu cele mai eficiente aeronave din prezent, potrivit agenției.

Este vorba despre conceptul Transonic Truss-Braced Wing, care se bazează pe aripi subțiri, alungite, stabilizate pe bare diagonale care conectează aripile de avion. Forma modelului este mai aerodinamică, ceea ce înseamnă că motorul avionului va arde mai puțin combustibil.

„Acesta este un avion experimental”, a spus administratorul asociat al NASA pentru Direcția Misiunii de Cercetare Aeronautică, Bob Pearce. „Aceasta nu este o dezvoltare comercială a unei aeronave cu care pasagerii vor zbura astăzi. Iar motivul pentru care este nevoie să facem asta este că tehnologia prezintă riscuri mari. Încercăm să validăm tehnologia.”

Primul zbor de testare al modelului demonstrativ este programat pentru 2028. NASA speră că într-o bună zi tehnologia va servi jumătate din piața avioanelor comerciale, fiind folosită pentru avioanele cu un singur culoar care vor efectua zboruri pe distanțe scurte și medii.

Companiile aeriene se bazează în mare parte pe avioane cu un singur culoar, care sunt responsabile pentru aproape jumătate din totalul de emisii de carbon produse la nivel global, potrivit NASA.

Boeing estimează că cererea pentru aeronave cu un singur culoar va crește cu 40.000 de unități între 2035 și 2050.

Celelalte avioane care vor căpăta o nouă înfățișare sunt aeronavele electrice hibrid pe care GE Aerospace le dezvoltă împreună cu magniX în cadrul proiectului Electrified Powertrain Flight Demonstration.

Scopul proiectului este de a permite dezvoltarea unei noi generații de avioane electrice. NASA colaborează cu parteneri din industrie pentru dezvoltarea de noi tehnologii folosite pentru a produce motoare, componente electronice și materiale mai ușoare și mai eficiente care vor duce la un consum mai mic de combustibil și la un nivel redus de emisii.

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că furnizarea de armament american mai avansat Ucrainei nu va declanşa decât mai multe lovituri de răspuns din partea Rusiei. Moscova este gata să folosească toate tipurile de arme în cazul unor atacuri asupra teritoriului ei din partea Kievului, în măsura doctrinei nucleare a Rusiei, a avertizat Medvedev.

Economie 2023-02-04 15:09:48

După atacul Hamas asupra Israelului sâmbătă, palestinienii din Fâșia Gaza s-au împărțit în tabăra care sărbătorea „victoria” asupra israelienilor și tabăra celor pe care i-a îngrozit ce s-a întâmplat, pentru că știau că răzbunarea Israelului va fi una pe măsură, transmite CNN.

Economie 2023-10-09 11:36:23

În Suedia a fost lansat primul așa-zis "feribot zburător." Este vorba de o ambarcațiune cu aripi portante, care plutește deasupra apei pentru a economisi energie. 

Economie 2023-12-18 10:55:04

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Suceava, că alianţa electorală încheiată cu Partidul Naţional Liberal (PNL) pentru alegerile pentru Parlamentul European are rolul de a crea stabilitate politică României şi pentru a bloca ascensiunea partidelor extremiste.

Economie 2024-04-12 18:51:11

În satul Sârbi din județul Maramureș există de mai mulți ani un cuib de berze. Oamenii s-au obișnuit ca-n fiecare primăvară, pe final de martie, aceste păsări să revină în satul lor tocmai din Africa. Mai exact, într-un cuib de pe strada Principală, la numărul 133. E bucuria tuturor, mai ales a copiilor. De anul acesta, însă, cuibul de berze va fi mutat, printr-un Ordin al ministrului Mediului, publicat zilele trecute în Monitorul Oficial. 

Economie 2024-02-19 08:12:16

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a acceptat marți seara demisia Guvernului condus de premierul Gabriel Attal. Negocierile dintre partidele franceze pe tema formării unei coaliții de guvernare sunt deocamdată departe de a ajunge la un rezultat, după alegerile legislative anticipate care au produs un Parlament fără majoritate.

Economie 2024-07-16 23:43:24

Autoritățile anunță modificări la perioada de valabilitate a rovinietei. Șoferii vor putea plăti rovinieta pentru o zi, dar ea va fi mai ieftină cu doar trei lei față de cea actuală, pentru o săptămână. Dispare taxa pe drum cu o perioadă de trei luni și apare cea cu valablitate de două luni.

Economie 2024-01-07 09:54:38

Explozia meteoritului care a luminat puternic cerul României marțea trecută și care, cel mai probabil, a căzut în Bulgaria, a fost înregistrată de stațiile Institutului Național pentru Fizica Pământului.

Economie 2023-07-17 21:35:59