Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) a împlinit luna aceasta 10 ani de existență și a ales să marcheze acest moment aniversar și printr-un gest care trece dincolo de uniformă: donarea de sânge în cadrul campaniei Digi24 “Avem același sânge”. Inițiativei lor s-au alăturat și colegi din cadrul Unității de Integrare a Forțelor NATO din România (NFIU). 50 de militari, români și străini, vor dona sânge. Mesajul lor este unul de unitate și solidaritate cu comunitatea în care trăim, valori pe care și noi le împărtășim în cadrul campaniei.
„Mă bucur că facem parte din această campanie de donare de sânge în momentul aniversar al Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est. Atât noi, militarii, cât și civilii din cadrul comandamentului suntem parte din povestea campaniei dvs. de donare de sânge și cu acest prilej suntem aproape de oameni și alături de comunitate.
Am ajuns să conștientizez necesitatea donării de sânge după ce un prieten apropiat a fost diagnosticat cu o formă severă de leucemie și familia, în disperare, a apelat la toate cunoștințele, rudele și prietenii pentru a dona. Țin minte cât de greu a fost să găsim donatori și să fim alături de familie în acele momente. Așa că, fiți eroi anonimi, donați sânge, salvați vieți!”, a declarat Maior Alina Voiculescu, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est - HQ MND-SE.
„Donez sânge deoarece este important să fii acolo când lumea are nevoie de tine. Săptămâna viitoare vom aniversa zece ani de la înființarea unității noastre și dorim să marcăm acest eveniment nu doar prin festivități, ci și printr-o campanie de donare de sânge - este modul nostru de a arăta că suntem aici nu doar pentru a apăra, ci și pentru a salva. O pungă de sânge poate salva trei vieți, un efort mic, dar care oferă o satisfacție mare.
Celor cărora le este teamă să doneze le pot spune că am făcut-o până acum de patru, cinci ori și de fiecare dată nu a fost nicio problemă. A fost o bucurie știind că am putut să ajut pe cineva. Așa că: donați donați!”, spune Plutonier major Adrian Uleanu, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est - HQ MND-SE.
___________________________________________
“Avem același sânge”, primul proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, s-a dovedit o campanie cu impact major în comunitate. Digi24 continuă demersul început pe 1 decembrie 2022, pentru a ajuta pacienții, dar și cu speranța că autoritățile vor accelera procesul de reorganizare a sistemului de transfuzie, esențial pentru supraviețuirea multor bolnavi.
Procesul de donare de sânge include, de asemenea, verificarea stării de sănătate pentru donatori, ceea ce poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor neobservate.
Din 2022, până în prezent, prin generozitatea a peste 5.000 de donatori, mai mult de 13.000 de pacienți au primit sângele de care aveau nevoie pentru a merge mai departe în lupta cu boala. Proiectul Digi24 “Avem același sânge” a fost recunoscut și premiat de mai multe ori pentru impactul său social.
Campania a primit distincții de la Casa Regală a României, precum și premii la Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards, Romanian CSR Awards si Gala Romanian Sustainability & CSR Awards 2025.
Digi24 îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei inițiative, pentru că doar împreună putem face o diferență reală în viața pacienților din România.
Proiect susținut de SANADOR
