Nu oricine poate să ajungă pe scenă Moulin Rouge. Dansatoarele, numite Doriss Girls, trebuie să aibă cel puţin 1.75 metri înălţime şi să fie experte în dans clasic. Garderoba artiştilor are 800 de pe perechi de pantofi şi 1000 de costume. Artişti celebri precum Frank Sinatra, Liza Minelli sau Edit Piaf au avut spectacole pe scena cabaretului parizian.
Criza economică nu s-a simţit la Moulin Rouge. În fiecare noapte, cele două spectacole de două ore au loc cu casa închisă. Cei peste 600 de mii de vizitatori consumă anual 240 de mii de sticle de şampanie. Asta înseamnă câştiguri anuale de peste 65 de milioane de euro.
