• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-20 20:59:02
  • Sursa:
Motiunile de cenzura impotriva guvernului Frantei au picat. Reforma pensiilor merge inainte Imagine

Adunarea Naţională din Franţa a respins luni seară cele două moţiuni de cenzură depuse împotriva guvernului francez pentru proiectul său de reformă a pensiilor, care a generat proteste masive în toată ţara, informează Agerpres.

Prima moţiune, cea care era cotată cu cele mai multe şanse de a fi adoptată, a întrunit 278 de voturi din cele 287 necesare.

Aceasta fusese depusă de blocul LIOT după ce guvernul a anunţat că recurge la un articol special din Constituţie, asumându-şi răspunderea pentru reforma care prevede majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. 

Deputaţii au votat ulterior moțiunea depusă de partidul Adunarea Naţională (RN), al lui Marine Le Pen, dar aceasta a primit doar 94 din cele 287 de voturi necesare.

Sfârşitul săptămânii a fost marcat de demonstraţii şi proteste în care au avut loc ciocniri cu forţele de ordine, din cauza asumării de către Guvern a acestei reforme, fără vot final în Parlament.

Se aşteaptă ca protestele să continue, joi, când a fost anunţată o zi de grevă de către sindicate.

China a suspendat, marți, publicarea datelor lunare privind rata șomajului în rândul tinerilor, după ce au fost înregistrate mai multe recorduri în ultimele luni, relatează CNN.

Economie 2023-08-15 19:40:53

Primarul oraşului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiţă, a fost condamnat vineri, de judecătorii Tribunalului Constanţa, la 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Decizia instanţei de judecată nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Economie 2025-02-07 15:23:00

Preşedintele american Joe Biden şi-ar putea anunţa săptămâna viitoare candidatura pentru alegerile din 2024, scriu mai multe publicații americane.

Economie 2023-04-21 08:23:15

Doi pompieri și un pilot au murit după ce două elicoptere care interveneau la stingerea unui incendiu în California s-au ciocnit.

Economie 2023-08-08 11:30:27

SUA nu au aliat mai bun ca România, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, la conferința de presă comună susținută la București împreună cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. "Cred că puține națiuni înțeleg mai bine decât România cât de important este să luptăm pentru suveranitatea și integritatea teritorială", a afirmat oficialul american.

Economie 2022-11-29 15:28:10

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a afirmat că, la sosirea în România, a dat paşaportul pentru control, simţind o frustrare prin care trece fiecare român, deoarece ţara noastră nu este în Schengen. Metsola susţine că este o discriminare, iar România a fost ţinută ostatic timp de mulţi ani.

Economie 2024-03-06 20:22:18

Ambasadorii statelor membre UE au ajuns, vineri, la un acord cu privire la extinderea energiei regenerabile până în anul 2030, după ce Franţa a obţinut asigurări că energia nucleară va avea un rol mai important în tranziţia energetică şi astfel a renunţat la opoziţia sa de ultim moment, transmite Bloomberg.

Economie 2023-06-17 14:06:07

Premierul slovac Robert Fico a afirmat, duminică, că va bloca aderarea Ucrainei la NATO atâta timp cât va fi şeful guvernului ţării, relatează Politico. 

Economie 2024-10-07 09:03:30