Moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță, a fost respinsă. Este a treia moțiune adresată miniștrilor din Guvernul Bolojan care pică la vot, în actuala legislatură.
ACTUALIZARE 18:05 Moțiunea a picat. Au fost înregistrate doar 34 de voturi pentru și 66 impotriva. De asemenea, trei senatori s-au abținut de la vot.
ACTUALIZARE 17:30 Senatorul USR Narcis Mircescu a declarat că moțiunea AUR este „un nou exercițiu de marketing politic”.
ACTUALIZARE 17:20 Cătălin Predoiu, senator PNL, le-a transmis celor din Opoziție că este simplu, în această perioadă, „să critici permanent”.
„Trebuie să recunoașteți și dvs. că este mai simplu în această perioadă să stai în opoziție și să critici permanent, să apeși pe pedala unor sensibilități sociale și să faci practic campanie electorală neîntreruptă speculând împrejurarea că e nevoie de timp până când guvernul va redresa situația, că nu se pot obține rezultate peste noapte.”, a declarat Predoiu, în plenul Senatului, precizând că liberalii nu vor susține moțiunea.
ACTUALIZARE 17:00 „Am intrat într-un sistem construit pe tăceri, pile și aranjamente și l-am deranjat. Am început să tai firele unei rețele care părea de neatins, să pun profesionalism în loc de obediență și reguli în locul combinațiilor. Cine vrea să mă oprească acum, n-o face pentru România, o face pentru privilegii pierdute.
Radu Miruță a subliniat că demersul Opoziției prezintă „minciuni, neadevăruri și foarte multă manipulare”.
ACTUALIZARE 16:30 Au început dezbaterile. Moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei este citită în plenul Senatului.
Știrea inițială
Plenul Senatului începe la ora 16.00.
AUR îl critică pe ministrul Radu Miruţă pentru „lipsă de viziune, incompetenţă managerială, politizare excesivă şi incapacitate de a apăra interesele economice şi strategice ale României”, potrivit Agerpres.
„Într-un moment de criză economică profundă, în care se iau măsuri de austeritate fără precedent şi sunt promovate creşteri de taxe şi impozite care afectează puternic economia privată, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului este condus de un personaj politic care se imaginează mai mult influencer social media decât ministru efectiv. Atunci când trebuie să acţioneze, asistă pasiv la dezastru, făcându-se părtaş la distrugerea companiilor mici şi mijlocii din România.
Singura preocupare reală a ministrului Radu-Dinel Miruţă este politizarea companiilor de stat prin numirea de membri şi simpatizanţi USR în funcţii cheie. Deşi ni se spune că statul trebuie să dea oameni afară, companiile cu capital de stat angajează pe bandă rulantă la indicaţiile preţioase ale lui Miruţă, lucru care ar trebui să atragă în mod normal atenţia organelor de anchetă, control şi verificare instituţională”, susţin iniţiatorii moţiunii.
AUR consideră că Ministerul Economiei, care „ar trebui să genereze o strategie ce să ajute companiile cu capital românesc, este inert, iar în locul unor soluţii concrete, conducerea ministerului livrează conflicte minore şi declaraţii pentru presă, nu politici publice”.
Iniţiatorii moţiunii atrag atenţia că, „deşi la nivel european se discută despre relansarea industriei de apărare, pe acest palier, România funcţionează cu frâna de mână trasă”.
„Legislaţia offset nu funcţionează, iar companiile cu tradiţie sunt politizate şi ineficiente, în condiţiile în care resursa umană calificată se degradează şi se diminuează continuu. Turismul românesc este lăsat de izbelişte şi se pregăteşte de o lovitură mortală: creşterea cotei de TVA la 21% începând cu 1 ianuarie 2026, conform declaraţiilor premierului şi ale ministrului Finanţelor. Asta în timp ce digitalizarea bate pasul pe loc, iar strategia de implementare a inteligenţei artificiale este total blocată”, arată semnatarii moţiunii.
Potrivit documentului, „resursele minerale ale ţării sunt ignorate, deşi exploatarea eficientă a acestora ar putea aduce câştiguri bugetare însemnate”.
Ministrul Radu Miruţă a anunţat, după depunerea moţiunii AUR, că se va prezenta „cu fruntea sus” la dezbaterea din Senat.
„Unii mimează patriotismul. Alţii îl practică. Mă voi prezenta în faţa Parlamentului cu fruntea sus, pentru că în 100 de zile am făcut tot ce a ţinut de mine ca România să meargă măcar un pas înainte. Dorm liniştit cu ceea ce am realizat şi privesc această ocazie ca pe o şansă de a spune din nou, public, cum înfrunt alături de colegii mei caracatiţa care vrea să ţină ţara în întuneric şi sărăcie”, a precizat, miercuri, ministrul Radu Miruţă.
