Fanilor israelieni ai fotbalului li s-a interzis să participe la un meci în Anglia, graffiti cu „Gaza liberă” în Berlin, apeluri la excluderea Israelului din concursul  muzical Eurovision, angajamentul a mii de personalități de la Hollywood de a boicota instituțiile cinematografice israeliene. Acestea sunt doar câteva exemple recente care contribuie la sentimentul crescând de izolare internațională al israelienilor ca urmare a războiului din Gaza – chiar și după ce Israelul și Hamas au convenit asupra unui armistițiu și asupra încetării războiului, scrie The Christian Science Monitor.

Prima etapă a armistițiului a fost pusă în aplicare săptămâna trecută sub forma unui schimb emoționant de ostatici israelieni pentru prizonieri și deținuți palestinieni. Cu toate acestea, israelienii simt efectele izolării în mediul academic, în artă și în sport.

„După 7 octombrie, Israelul a primit multă simpatie și înțelegere pentru situația noastră, și am fost recunoscători pentru asta”, spune Shlomi Barzel, purtătorul de cuvânt al Asociației Israeliene de Fotbal, referindu-se la atacul Hamas care a ucis 1.200 de persoane și a luat 251 de ostatici.

„Dar, pe măsură ce timpul trecea și situația din Gaza devenea din ce în ce mai complicată, am descoperit că lumea nu era atât de interesată de ceea ce se întâmpla în Israel, inclusiv de atacurile cu rachete ale Hezbollah și ale rebelilor Houthi”, spune el. „Pentru ei, Israelul pur și simplu înnebunise.”

Limbajul multora dintre cei care protestează față de Israel și cer boicoturi, inclusiv noile decizii anunțate de Universitatea din Amsterdam după încetarea focului și de facultatea Universității McGill din Montreal chiar înainte de aceasta, se bazează pe acuzații că războiul Israelului împotriva Hamas s-a transformat într-un genocid propriu-zis.

Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite a publicat în iunie un raport în care acțiunile Israelului sunt catalogate drept genocid, acuzație pe care Israelul a respins-o ca fiind „distorsionată și falsă”.

Dar percepția că Israelul a exagerat în campania sa împotriva Hamas – peste 67.000 de persoane au fost ucise în Gaza, printre care militanți, dar și peste 18.000 de copii, potrivit înregistrărilor medicale din Gaza – a făcut ca Israelul să devină din ce în ce mai toxic.

Un sondaj al Pew Research Center publicat în iunie a constatat că opiniile despre Israel în 20 din cele 24 de țări chestionate sunt în mare majoritate negative. În țări precum Australia, Grecia și Spania, de exemplu, trei sferturi sau mai mult dintre respondenți au exprimat opinii nefavorabile despre Israel. Sondajul a relevat, de asemenea, că 58% dintre israelieni consideră că țara lor nu este respectată la nivel internațional.

Gabriella Shalev, fost ambasador al Israelului la ONU, spune că este prea devreme pentru a spune dacă încetarea focului poate inversa singură declinul rapid al reputației internaționale a Israelului.

„O mare parte din prejudiciu a fost deja făcută și provine din preocupări politice și umanitare mai profunde. Îmbunătățirea durabilă va depinde de angajamente credibile și susținute în domeniul diplomației, al responsabilității și al abordării suferinței civile”, spune ea.

„Recâștigarea încrederii va necesita transparență, reținere și un angajament sincer pentru a demonstra că Israelul caută cu adevărat stabilitatea și o cale către pace. Nu cred că acest lucru poate fi realizat cu actualul guvern de extremă dreapta și radical.”

„Cred că reputația universităților israeliene a fost afectată într-un mod care va fi dificil de reparat”, spune Milette Shamir, vicepreședinte al Universității Tel Aviv, responsabilă cu colaborarea academică internațională.

Chiar înainte de război, universitarii din Israel au fost primii care au suferit consecințele respingerii de către colegii, instituțiile și asociațiile din străinătate.

„Cred că mulți dintre colegii noștri [din străinătate] au impresia greșită că boicoturile vor exercita presiune asupra guvernului israelian pentru a-și schimba politicile. Ei nu văd ceea ce vedem noi, și anume că guvernul nu este deloc afectat de boicoturile academice”, spune dr. Shamir.

Deși boicoturile împotriva mediului academic israelian existau și înainte, ea atribuie creșterea acestor sancțiuni mișcării de protest din campusurile universitare americane din primăvara anului 2024. Aceasta a fost urmată de o altă serie de acțiuni în luna martie a acestui an, când politicile israeliene – după eșecul celui de-al doilea acord de încetare a focului – au agravat criza alimentară din Gaza.

„La început, majoritatea incidentelor [de excludere și boicot] au avut loc în Statele Unite, dar acum arena care ne îngrijorează cel mai mult este Europa”, spune ea.

Aproximativ o treime din finanțarea cercetării din Israel provine de la Uniunea Europeană, notează ea, iar acest lucru este acum în pericol.

Pe lângă boicoturile explicite, există și boicoturi ascunse, spune dr. Shamir, care includ „ignorarea, întreruperea bruscă a legăturilor, respingerea de către editorii de reviste a articolelor academice înainte chiar de a fi evaluate”.

„Toate acestea sunt speculații, pentru că nimeni nu spune: «Am încetat să-ți mai trimit e-mailuri pentru că ești israelian»”, adaugă ea.

Acest sentiment de izolare este deosebit de alarmant pentru universitarii israelieni care – în special, dar nu numai în domeniul științelor – se bazează pe rețele internaționale pentru a colabora în cercetare. Acesta este și modul în care sunt evaluate tezele de doctorat și modul în care tinerii cercetători sunt acceptați pentru lucrări postdoctorale, momente critice în dezvoltarea lor profesională care pot prezice traiectoria contribuțiilor lor.

În septembrie, actori de la Hollywood și alți profesioniști din industrie, inclusiv vedete precum Emma Stone și Mark Ruffalo, au semnat un angajament de a nu colabora cu instituții cinematografice israeliene pe care le-au acuzat că sunt „implicate în genocidul și apartheidul împotriva poporului palestinian”.

Ca răspuns, breasla scenariștilor din Israel a condamnat acest gest ca fiind contraproductiv pentru instaurarea păcii. Președintele breslei, Nadav Ben Simon, a remarcat că, de zeci de ani, clasa creativă din Israel a muncit din greu pentru a da „voce narațiunilor palestiniene, criticilor aduse politicilor guvernamentale și perspectivelor diverse care modelează societatea noastră”. Acest lucru a inclus colaborarea cu colegi palestinieni la filme și emisiuni de televiziune.

„Astfel de măsuri riscă să reducă la tăcere tocmai vocile care luptă neîncetat pentru reconciliere și înțelegere”, a spus el.

Avigail Sperber, o regizoare de documentare din Tel Aviv, a adoptat o poziție contrară. Oricât de dureros și de deranjant ar fi boicotul, a scris ea pe Facebook, acesta ar trebui folosit de comunitatea cinematografică și de alți artiști israelieni pentru a realiza că au nevoie de ajutor din exterior pentru a se opune războiului și politicilor guvernamentale din Gaza și Cisiordania.

La fel ca mulți dintre colegii ei israelieni, Sperber se bazează pe coproducții internaționale pentru finanțare și a simțit efectele negative ale diminuării acestui tip de colaborări. Pentru ea, este un preț care merită plătit dacă va contribui la presiunea internațională care va opri războiul din Gaza.

De asemenea, este o experiență comună până acum faptul că festivalurile de film din străinătate ezită să accepte filme israeliene.

„Chiar dacă acest lucru nu provine din antisemitism sau sentimente anti-israeliene, există o înțelegere că proiecția unor astfel de filme ar putea fi complicată, deoarece ar putea fi nevoie să se facă față protestelor”, spune Sperber.

Barzel, de la Asociația de Fotbal din Israel, își îndreaptă îngrijorarea către impactul boicoturilor asupra publicului larg, spunând că se teme de ce s-ar putea întâmpla dacă organismele sportive internaționale ar boicota oficial sportivii israelieni.

„Boicotarea sporturilor unei țări este unul dintre cele mai grave lucruri care se pot întâmpla unei țări civilizate”, spune el. „Are puterea de a transforma națiunea într-un lepros, un paria.”

Citește și:

ANALIZĂ Hamas este o umbră palidă a ceea ce a fost odată, dar ar putea încă să se reinventeze (BBC)