• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-25 23:58:15
  • Sursa:
Momentul in care un avion pentru stingerea incendiilor se prabuseste in Grecia. Pilotii au murit Imagine

ACTUALIZARE 18:50 Ministerul grec al Apărării a confirmat că doi piloți ai forțelor aeriene grecești au murit când avionul lor s-a prăbușit în timp ce luptau împotriva incendiilor de pe insula Evia, potrivit BBC. 

Piloții au fost identificați ca fiind un comandant în vârstă de 34 de ani și copilotul său în vârstă de 27 de ani.

Ministerul a decretat o perioadă de doliu de trei zile în cadrul forțelor armate. 

Ministrul Apărării, Nikos Dendias, a declarat că aceștia și-au pierdut viața „la datorie... în timp ce încercau să protejeze viețile și proprietățile cetățenilor, precum și mediul înconjurător al țării noastre”. 

„Gândurile noastre se îndreaptă către familiile și colegii lor, cărora le transmitem cele mai sincere condoleanțe”, mai spune acesta.

---știre inițială---

Un avion bombardier de apă Canadair cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit marţi în timp ce acţiona pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în Grecia, pe insula Evia, în sud, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor eleni, Yannis Artopios.

''Un avion Canadair grec cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Platanisto (sat din Evia)'', conform spuselor purtătorului de cuvânt, în contextul în care Grecia este afectată de incendii şi temperaturi caniculare de peste zece zile.

Potrivit primelor informaţii oficiale, aeronava - care participa împreună cu alte trei avioane şi aproximativ 100 de pompieri la lupta împotriva flăcărilor pe această insulă situată în apropiere de Atena - s-a prăbuşit într-o râpă.

Acest accident a avut loc pe înălţimile Karystos, unde a izbucnit un incendiu duminică,

Cei doi piloţi fac parte din Forţele Aeriene elene, potrivit Ministerului grec al Apărării, citat de televiziunea publică ERT.

Postul a difuzat o înregistrare video a aeronavei de la momentul prăbuşirii. Avionul a dispărut în spatele flăcărilor şi unui nor de fum negru.

 

Alte două incendii importante sunt active în Grecia - pe insulele turistice Rhodos, la Marea Egee (sud-est) şi Corfu, la Marea Ionică (nord-vest).

Deocamdată nu este clar dacă piloţii au supravieţuit accidentului, scrie şi DPA. 

Potrivit presei locale, un elicopter a fost trimis să acționeze în locul în care a avut loc accidentul.

Pompierii nu au oferit mai multe detalii despre incident.

Rusia va staționa arme nucleare tactice în Belarus, a anunțat sâmbătă preşedintele Vladimir Putin, citat de agenţia TASS, preluată de Reuters.

Economie 2023-03-25 21:31:16

Liderul încarcerat al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a cerut grupului să se dezarmeze și să se dizolve, o evoluție majoră care deschide calea către încheierea conflictului de 40 de ani dintre grupările militante kurde și statul turc și care are implicații de amploare pentru restul Orientului Mijlociu, scrie The Guardian.

Economie 2025-02-27 23:34:01

David Cattler, cel care coordonează activitatea de intelligence a NATO şi îl consiliază pe Secretarul General al Alianței, a lăudat, într-un interviu pentru emisiunea „Paşaport diplomatic”, activitatea serviciilor de informații românești.

Economie 2023-10-13 16:26:46

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui ofiţer al Poliţiei de Frontieră, cercetat penal pentru că ar fi transmis unor jurnalişti informaţii nedestinate publicităţii.

Economie 2023-05-09 20:54:18

SUA au aprobat planul pentru o serie de lovituri asupra grupărilor pro-Iran din Siria și Irak, responsabile de atacul cu drone din Iordania, potrivit unor surse CBS News, informează BBC.

Economie 2024-02-01 20:04:33

Mia Kataleya Alvarez, o fetiță de 5 ani de origine peruană, a dispărut în urmă cu 11 zile din fostul hotel Astor, din Florența. Poliția are mai multe piste și ia în calcul inclusiv că micuța a fost răpită. În anchetă au fost audiate mai multe familii de români, scrie presa italiană.

Economie 2023-06-21 13:05:24

Un bărbat din comuna Plopiş a murit după ce soţia i-ar fi aplicat mai multe lovituri în torace şi abdomen, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj. Femeia a fost arestată pentru infracţiunea de violenţă în familie.

Economie 2022-06-21 14:16:42

Fostul șef al diplomației chineze, Wang Yi, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai Chinei în ce privește politica externă, a refuzat să dea asigurări că Taiwanul nu va fi invadat de armata chineză, spunând că Taiwanul „Nu a fost niciodată țară și nici nu va fi în viitor”, relatează The Guardian.

Economie 2023-02-18 22:57:44