Ministerul apărării din Ucraina a informat luni dimineață că „în ultimele 13 ore, Armata Ucrainei a doborât 37 de drone iraniene Shahed-136 și 3 rachete de croazieră lansate de teroriștii ruși”.
Capitala Kiev a fost din nou ținta dronelor iraniene, iar camerele de supraveghere au surprins momentele în care polițiștii au deschis focul asupra aparatelor încărcate cu explozibili.
Cele mai multe dintre dronele lansate asupra Kievului au fost doborâte, susțin forțele ucrainene.
Însă unele au lovit clădiri rezidențiale, atacuri soldate cu victime și distrugeri.
