Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional!
În imaginile surprinse de o cameră de bord se vede cum șoferul camionul încărcat cu lemne intră în intersecție cu viteză mare. Virează la stânga și, când să-și continue drumul, a doua remorcă intră în balans și se răstoarnă pe dreapta.
În acel moment pe trotuar se aflau mai multe persoane, care așteptau să ia microbuzul. În cădere, buștenii au rănit trei dintre ele, iar o a patra a suferit atac de panică.
"Astăzi, 08 martie 2023, în jurul orei 12:00, polițiștii pășcăneni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza municipiului Pașcani. Din verificările efectuate la fața locului, a rezultat faptul că remorca unui camion s-a răsturnat, iar o parte din buștenii transportați ar fi ajuns pe trotuar, unde ar fi rănit 3 persoane. O a patra persoană ar fi avut un atac de panică. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de 'vătămare corporală din culpă'", a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași, pentru sursa citată.
Accidentul a avut loc în jurul orei 11:30, la ieșire din Pașcani, spre Motca.
