• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-10 10:00:34
  • Sursa:
Momentul bombardamentelor de la Kiev, surprins in direct la BBC Imagine

Televiziunea britanică BBC a surprins în direct momentul în care orașul Kiev a fost bombardat luni dimineață, în timpul unei transmisiuni live.

Corespondentul BBC Hugo Bachega se afla luni dimineață într-o transmisiune live din capitala Ucrainei, pe terasa unei clădiri, iar în spatele său se vedeau orașul și turlele catedralei cu domuri aurii Sf. Mihail.

În timp ce transmitea în direct, sonorul a fost acoperit de sunetul specific al unui avion sau al unei rachete care trece la joasă altitudine, iar apoi s-au auzit în fundal două bubuituri, moment în care jurnalistul a ieșit din cadru.

Transmisiunea BBC s-a încheiat în acel moment, însă postul tv a anunțat ulterior că a luat legătura cu Hugo Bachega și că acesta, împreună cu echipa de filmare au coborât într-un adăpost.

Trei explozii puternice au fost auzite în această dimineață în centrul Kievului, în jurul orei 8.15. Din primele informații, sunt morți și răniți după atacurile din Kiev, au transmis serviciile de urgență ucrainene.

Un șofer din Ploiești a fost amendat cu aproape 2.500 de lei de polițiști. Bărbatul oprise neregulamentar pe o trecere de pietoni și a devenit recalcitrant când agenții i-au spus că va fi amendat. Pentru fapta sa, dar și pentru injuriile aduse agenților, șoferul s-a ales, în final, cu două amenzi, scrie News.ro.

Economie 2024-01-18 17:37:05

Apar detalii șocante în cazul crimei de la Sibiu. Tânăra ucisă de propriul iubit încerca să îl ajute pe acesta, după ce suferise un episod psihotic. Fusese internat în urmă cu jumătate de an, dar nu a mai ținut legătura cu doctorii, după externare.

Economie 2024-05-21 08:39:03

Germania nu mai este prima ţară în Europa pentru primirea cererilor de azil, al căror număr a înregistrat o scădere puternică de la începutul anului, au declarat luni autorităţile, care au înăsprit recent politica în materie de imigraţie, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Economie 2025-04-07 20:29:21

După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei scrutine decisive, ce ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, românii sunt chemați din nou la urne pentru alegerile parlamentare, pentru ca apoi, pe 8 decembrie, să aibă loc și al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Voturile vor fi urmărite îndeaproape, nu în ultimul rând la Bruxelles, care nu doreşte o altă influenţă perturbatoare şi suveranistă în regiune, alături de Ungaria şi Slovacia, şi în rândul aliaţilor occidentali, pe care Bucureştiul i-a sprijinit cu încredere împotriva Moscovei, scrie publicația The Guardian.

Economie 2024-11-27 17:31:16

Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a transmis un mesaj de susținere pentru candidatul PSD la alegerile pentru primăria Captialei, Gabriela Firea. „Suntem două mari capitale europene, prin urmare ne dorim ca împreună să promovăm politici social-democrate în orașele și țările noastre, dar și în Europa”, transmite acesta.

Economie 2024-05-27 11:59:11

Elena Lasconi a anunțat că USR dorește să aibă candidat propriu la următoarele alegeri locale, din anul 2028. La scrutinurile din 2020 și 2024 USR a ales să îl susține în cursa electorală pe Nicușor Dan, din postura de independent. Președinta USR a negat, în cadrul emisiunii Insider Politic, faptul că dorința de avea candidat propriu vine ca o declarație de război la adresa actualul edil.

Economie 2025-03-08 13:35:53

Site-ul de analiză Politico se uită spre summit-ul NATO și din altă perspectivă. Toată lumea are privirile îndreptate către Zelenski, dar și către Biden, însă în planul doi mocnește de prea multă vreme o problemă care tinde să pună alianța la o încă și mai mare presiune.

Economie 2024-07-09 22:10:02

Democrația nu este doar un sistem de guvernare; este o responsabilitate colectivă. Democrația nu este un dat permanent, ci necesită eforturi constante pentru a fi apărată și consolidată.

Economie 2024-12-09 12:46:22