Unii, mai timizi, şi-au adus cu ei jucăriile de pluş la prezentarea de modă. Alţii n-au avut pic de trac şi au făcut paradă. Iar Heidi Klum nu s-a sfiit să transforme totul într-un mare loc de joacă.
„Ceea ce mi place foarte mult la această linie vestimentară este că, în fiecare sezon, am alte şi alte creaţii. E un adevărat proces de creaţie”, a explicat ea.
La 40 de ani, Heidi Klum este mamă a patru copii. Nu s-ar zice, la prima vedere, pentru că fotomodelul a avut întotdeaua grijă să arate bine, şi nu doar pe podium. E de la sine înţeles că nu-i putea neglija nici pe copii la acest capitol. Şi aşa i-a venit ideea să se lanseze în lumea modei, din postura de designer.
