• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-18 12:33:34
  • Sursa:
Moartea lui Liam Payne: primele date ale legistilor, dupa ce au efectuat autopsia cantaretului Imagine

Starul pop Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, și-a pierdut viața după ce a suferit mai multe traumatisme și sângerări interne, în urma căderii de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires, au declarat procurorii joi, adăugând că o primele date arată că incidentul a avut loc după consumul de substanțe interzise, transmite Reuters.

Payne, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit mort după ce a căzut de la balconul unei camere de hotel de la etajul trei din Buenos Aires, miercuri.

În primele detalii oficiale ale autopsiei, biroul procurorului a declarat că medicii legiști au descoperit 25 de leziuni compatibile cu cele cauzate de o cădere de la înălțime, inclusiv leziuni fatale la cap, cu sângerări interne și externe. Nu existau semne că ar fi fost implicată o a treia persoană, deși incidentul este investigat ca o „moarte suspectă”, din motive procedurale.

„Totul indică faptul că muzicianul era singur în momentul căderii și trecea printr-un fel de episod din cauza consumului de substanțe interzise”, a precizat biroul procurorului.

„Poliția care a cercetat scena a găsit substanțe în cameră care, la prima vedere – și în așteptarea confirmării de la experți – par a fi narcotice și băuturi alcoolice, precum și mai multe obiecte și piese de mobilier distruse”, mai arată sursa citată. Potrivit sursei citate, au fost găsite medicamente care se eliberează fără prescripție medicală, suplimente de energie și medicamentul pentru anxietate Clonazepam.

Anterior, autoritățile declaraseră că au găsit camera într-o „dezordine totală”, cu diverse obiecte sparte și medicamente împrăștiate.

Totodată, înainte ca Payne să cadă de la etaj, un angajat al hotelului a apelat serviciile de urgență, solicitând ajutor.

Deși detaliile în jurul morții sale rămân neclare, Payne a vorbit public despre luptele sale cu sănătatea mentală și despre utilizarea alcoolului pentru a face față presiunilor celebrității, subliniază Reuters.

Liam Payne a cunoscut faima cu trupa One Direction, trupă formată în cadrul emisiunii „X Factor” din Marea Britanie, în 2010. Alături de Liam Perry, în trupă au mai fost și Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan și Louis Tomlinson, toți având acum cariere solo.

Trupa a vândut 70 de milioane de discuri, având șase hituri în top 10 al Billboard Hot 100, inclusiv „What Makes You Beautiful”, „Story of My Life” și „Live While We're Young”. Payne a co-scris piese precum „Story of My Life” și „Night Changes”.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis „sincere felicitări” fostei înotătoare zimbabwiene Kirsty Coventry, care a fost aleasă joi în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, în ciuda tensiunilor dintre Moscova şi organizaţia cu sediul la Lausanne, pe fondul războiului dus de Rusia contra Ucrainei din 2022, transmite AFP și Agerpres.

Economie 2025-03-20 21:46:12

Consumatorii vor acorda o importanţă mai mare preţului produselor decât mărcii în acest an, estimează două treimi dintre comercianţi, aspect care le va crea dificultăţi, în condiţiile în care acţionarii pun o presiune tot mai mare pe majorarea preţurilor pentru a compensa creşterea costurilor, potrivit studiului Deloitte Retail industry outlook 2023, citat de Agerpres. 

Economie 2023-04-10 18:49:33

Primăvara vine la pachet cu alergii. Temperaturile nesperat de calde din ultimele săptămâni au făcut ca sezonul alergiilor să înceapă mai devreme anul acesta, spun medicii. Cei alergici la florile de primăvară trebuie să aibă în vedere că simptomele netratate la timp pot duce la boli cronice.

Economie 2025-03-27 07:00:04

Escrocherie cu promisiuni rapide de îmbogățire. Este capcana în care a căzut un bărbat din Gorj, care a pierdut, în doar 3 zile, toți banii împrumutați de la bancă. Iar suma nu este deloc mică - vorbim despre 28.000 lei.

Economie 2024-05-14 16:07:31

Prim-ministrul britanic Keir Starmer, care a preluat vineri funcția de premier al Regatului Unit, a declarat miercuri, în drumul său spre summitul NATO de la Washington, că Ucraina poate utiliza rachetele furnizate de Regatul Unit pentru a lovi „în scopuri defensive” ţinte de pe teritoriul  Rusiei.

Economie 2024-07-10 16:59:36

Salariile bugetarilor se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat marți de Ministerul Finanțelor. Nu se majorează salariile demnitarilor, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dan Cărbunaru, după ședința de Guvern. „Demnitarii sunt cei care trebuie să ofere un exemplu de cumpătare. Salariile demnitarilor rămân la nivelul anului acesta”, a spus Cărbunaru.

Economie 2022-11-29 17:37:54

Adrian Mutu a vorbit, într-un interviu pentru ziarul britanic The Telegraph, despre experienţa sa în Anglia, inclusiv impactul pe care l-a avut consumul de droguri, dar şi despre cum a depşit momentul şi despre restul carierei sale.

Economie 2025-03-27 22:07:57

O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani au fost muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Câinele a fost ridicat de poliţişti, iar proprietarul său va fi cercetat.

Economie 2024-06-05 16:53:57