• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-05 13:19:36
  • Sursa:
„Moartea a fost violenta”. Un politist local din Arad a fost retinut dupa ce a torturat un barbat pana a murit Imagine

Un poliţist local în vârstă de 29 de ani, din municipiul Arad, a fost reţinut şi este cercetat pentru tortură urmată de moartea victimei, după ce la mijlocul lunii iulie a ridicat de pe stradă un bărbat care ar fi fost agresiv cu trecătorii şi l-a dus la sediu pentru a fi amendat, însă acolo l-ar fi bătut crunt, victima suferind, printre altele, ruptură de cord, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, incidentul a avut loc în 14 iulie, când o persoană de la o casă de schimb valutar din zona Gării Arad a sunat la Poliţia Locală pentru a sesiza „comportamentul agresiv” al unui bărbat ce ar fi consumat substanţe halucinogene din pungă şi ar fi agresat trecătorii.

A intervenit un echipaj format din trei poliţişti locali, „care după ce au imobilizat şi încătuşat persoana vătămată prin folosirea forţei fizice, au condus-o la sediul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad, în vederea identificării şi sancţionării contravenţionale”.

„La sediul D.G.P.L Arad, situat pe Calea Victoriei din municipiul Arad, echipajul ajunge la ora 20,10, unde în parcarea interioară, doi dintre membri echipajului exercită acte de violenţă asupra persoanei vătămate, care era încătuşată cu mâinile la spate. Agentul L. F-N i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, iar agentul G.C. i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu piciorul în partea posterioară, înainte ca aceasta să fie condusă în sediu, aspecte surprinse de camerele de supraveghere video instalate pe exteriorul clădirii. Ulterior, persoana vătămată, încătuşată cu mâinile la spate a fost condusă de către agentul L. F-N în incinta sediului, într-un birou care nu este prevăzut cu sistem de supraveghere video. În interior, agentul L F-N a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, iar aceste aspecte au fost înregistrate de camerele de supraveghere video instalate în incinta sediului. Din imagini se poate observa că agentul avea în mâna dreaptă un obiect, care e posibil să facă parte din dotarea acestuia, respectiv o tonfă”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, la ora 20,42, la sediul Poliţiei Locale a sosit un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, chemat de unul dintre poliţişti, iar la ora 20.55 a sosit şi un echipaj SMURD. Bărbatul este scos pe targă 15 de minute mai târziu şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a doua zi a decedat.

Iniţial, s-au făcut cercetări pentru ucidere din culpă şi s-a dispus efectuarea necropsiei, iar medicii legişti au constatat că „moartea victimei a fost violentă”. S-a constatat că victima suferise o intoxicaţie acută cu o substanţă neidentificată, dar şi faptul că avea „leziuni traumatice externe, care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure/planuri dure”.

„Moartea numitului M. M.-V. a fost violentă. Ea s-a datorat şocului traumatic ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală, şi toracic cu leziuni de contuzie ale mediastinului, pericardului şi cordului urmate de ruptură de cord, cu hemopericard consecutiv, cu evoluţie rapid agravată de tulburările cascadei de coagulare a sângelui, survenite la un organism tarat, cel mai probabil pe fondul de intoxicaţie etanolică acută, cu sindrom de hepatocitoliză prin necroză de coagulare hepatocitară şi acidoză metabolică severă cu alterarea consecutivă a hemostazei fiziologice. Leziunile traumatice externe descrise în conţinutul constatărilor preliminare au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu corpuri dure şi contondente, posibil şi cu un corp contondent de formă cilindrică alungită, în condiţiile care vor fi stabilite de organele de anchetă. Opinăm faptul că leziunile traumatice descrise la nivelul capului la examenul intern, la nivelul toracelui, pericardului şi cordului au legătură de cauzalitate conjugată sau complexă prin factori concuratori cu mecanismul tanatogenerator atât prin patologia preexistentă (epicardită cronică, lipomatoză miocardică, infarct miocardic cu schiţă de ţesut de granulaţie) agravată de o intoxicaţie etanolică acută cu sindrom de hepatocitoliză şi stare de acidoză metabolică severă cu alterarea hemostazei fiziologice la momentul prezentării pacientului în unitatea de primiri urgenţe, cât şi prin complicaţiile determinate de leziunile traumatice suferite (hemoragie meningo-cerebrală, ruptură de cord şi hemopericard consecutiv)”, se arată în documentul emis de medicii legişti.

Poliţistul local va fi dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile.

„Perla” săptămânii vine din partea secretarului general al PSD, Paul Stănescu, care face un laudatio „pesediștilor din toate partidele”.

Economie 2022-10-21 15:49:19

Deputatul liberal Pavel Popescu, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, depune o inițiativă legislativă pentru ca statul român să facă o donație de 3 milioane de euro pentru proiectul Memorialului Victimelor Comunismului din Washington. Inițiativa legislativă a fost semnată, printre alții, de prim-ministrul țării, Nicolae Ciucă, președinții celor două camere - Marcel Ciolacu (PSD - președintele Camerei Deputaților), Alina Gorghiu (PNL - președintele interimar al Senatului), liderul grupului parlamentar PSD - Alfred Simonis, vicepremierul Sorin Grindeanu.

Economie 2022-10-10 21:47:14

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de intabilitate atmosferică accentuată pentru mare parte din țară, valabil duminică în intervalul 10:00 - 22:00.

Economie 2022-06-12 10:19:29

Scriitorul Salman Rushdie declara într-un interviu, în urmă cu doar cu câteva săptămâni înainte de a fi înjunghiat, că în prezent duce o viaţă „relativ normală”, după ce ani întregi a fost nevoit să se ascundă din cauza ameninţărilor cu moartea. El spunea că fatwa emisă împotriva a fost pronunţată cu mult timp în urmă (1989).

Economie 2022-08-13 16:20:57

Ministrul Finanțelor, Darren Jones, a declarat că angajamentul guvernului britanic față de Ucraina este „de neclintit”, pe fondul temerilor că viitorul președinte al SUA, Donald Trump, ar putea forța țara să cedeze teritorii către Rusiei, scrie BBC.

Economie 2024-11-10 15:29:13

Președintele Klaus Iohannis a spus, după discuții cu liderii europeni pe tema Schengen, că este optimist că procesul intrării României și Bulgariei va fi încheiat anul viitor, „cu un rezultat pozitiv”.

Economie 2022-12-15 20:02:40

Rusia s-a plâns, joi, de exercițiile militare comune făcute de Statele Unite, Japonia și Australia în apropierea insulei nipone Hokkaido. Regimul criminal de la Kremlin susține că exercițiile sunt „provocatoare” și reprezintă „o potențială amenințare a securității” sale.

Economie 2023-12-21 17:28:34

Traian Băsescu a declarat, întrebat luni la Digi24 cum l-ar fi abordat pe Donald Trump, în cazul în care mai era președintele României, că s-ar fi asigurat că liderul de la Casa Albă primește un raport „cinstit” cu privire la ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut care au fost anulate.

Economie 2025-04-07 22:30:50