În România, aproape 200.000 de oameni sunt diagnosticați anual cu boli terminale, dar mai puțin de 18% dintre aceștia beneficiază de îngrijiri paliative adecvate. În absența unor centre specializate, secțiile de terapie intensivă devin un refugiu forțat pentru acești pacienți, transformându-se în locuri de chin prelungit. Scandalul de la Spitalul Pantelimon a scos la lumină o realitate cruntă: medicii cer cu disperare reglementări clare pentru pacienții terminali, dar autoritățile refuză să abordeze problema. Vedem acum în materialul următor o realitate dureroasă, ignorată de toți cei care ar trebui să ia măsuri.
Aproape 90% dintre pacienții care mor de cancer, și două treimi dintre cei care decedează din cauza altor boli ar avea nevoie de îngrijiri paliative în ultimul an de viață, arată o analiză a Ministerului Sănătății.
Dan Malciolu, medic îngrijiri paliative: Avem nenumărați pacienți care sunt în secții de acuți, când, dacă ar exista locuri adecvate, ei ar putea să să-și trăiască cu demnitate ultimele zile, săptămâni sau luni de zile în secții de îngrijire paliativă. Îngrijirea paliativă se focusează pe calitatea vieții pacientului, pe controlul simptomelor, e deranjat de durere, de imobilizare, de escare, de lipsa unei atingeri, de lipsa unui om lângă el care să-i asculte suferința, lipsa unei băi. Mulți dintre acești pacienți, cel mai adesea imobilizați la pat, nu au mai făcut o baie demult.
În România majoritatea paturilor de paliație sunt fie private, fie ale unor ONG-uri și sunt insuficiente. Statul acoperă această nevoie extrem de puțin. Bărbatul din imagini are 91 de ani și a venit la spitalul de paliație al unei fundații pentru a căuta ajutor. Este singur.
Bărbat: Am văzut din întâmplare stabilimentul dumneavoastră, și mi-am zis că eu având 90 de ani plus jumătate... Angajată: Mulți înainte, să fiți sănătos.Bărbat: Am venit aici pentru că nu vreau să cad pe capul familiei. Varianta mea era să mă duc la spitalul Ministerului de Interne, unde tot am căutat zilele astea la telefon serviciul de programare, și n-am reușit să intru pe fir cu ei.
Mirela Nemțanu, director spital paliație: Din păcate, cea mai frecventă metodă de tratare a acestor pacienți este însoțită de acel „ne pare rău, nu se mai poate face nimic”, și sunt dați afară din spitale. Sunt dați afară din spitale fără niciun fel de suport medical, social, psihologic de niciun fel.
Sunt și pacienți care rămân în secțiile de terapie intensivă, deși nevoia este alta. Însă nu există legislație care să reglementeze clar tranziția între ATI și paliație. Astfel că pacienții români de cele mai multe ori nu au parte de o moarte demnă, un concept mult invocat de când a început scandalul de la spitalul „Sf. Pantelimon”.
Radu Țincu, medic ATI: Avem nevoie de reglementări care să să ne aducă criteriile acestei morți cu demnitate. În acest moment, în România, singura posibilitate ca să justifici diferite manevre medicale este doar indicația științifică medicală. Deci, un pacient, chiar dacă este terminal, el va trebui să primească, conform legislației actuale, îngrijirile de terapie intensivă maximale, pentru că nu există o altă reglementare.
Lipsa de reglementare aduce mai mult chin în viața pacienților din ATI în fază terminală, spun medicii.
Radu Țincu, medic ATI: Să știți că pacienții de terapie intensivă fac depresie după o perioadă destul de scurtă de timp, pentru că să auzi în fiecare noapte, zi și noapte alarmele acelor aparate, să fie lumină permanent, să fie zgomot permanent, să-i vezi pe cei din jurul tău care suferă. Este un impact emoțional extrem de mare.
Mirela Nemțanu, director spital paliație: Pacientul nu primește ce are el nevoie și când are nevoie, ci de ceea ce este disponibil în acel moment. Să se înțeleagă, că în orice sistem medical, indiferent de dimensiunea spitalului, în orice sistem medical ai nevoie și de servicii de paliație. Pacientul să primească ceea ce are nevoie, nu ce vrea sistemul să-i ofere.
Medicii de terapie intensivă cer legislație clară pentru pacienții în fază terminală. Potrivit reglementărilor din statele dezvoltate, pacient în fază terminală este bolnavul care mai are cel mult 6 luni de trăit, evaluare pe care o face o comisie de medici. Autoritățile din România nu numai că nu deschid această discuție, dar puținele proiecte pentru îngrijirea acestor bolnavi nu funcționează.
De anul trecut ar fi trebuit să avem 8 centre pilot de paliație, însă aproape niciunul nu funcționează, sau nu este la capacitate maximă.