"Nu este normal ca această guvernare, această putere politică de ieri, de azi şi să sperăm că nu şi de mâine, să facă legi împotriva poporului şi cu dedicaţie doar pentru companii străine care să-şi umple buzunarele", a declarat altul.
Nicolae Petruşel are 93 de ani. Spune că a ieşit acum în stradă, pentru ca nepoţii şi strănepoţii lui să trăiască într-un mediu curat.
"Eu vin aici, pentru că vreau ca zona Munţilor Apuseni să rămână fără cianură şi să avem o pace şi o linişte aici. Am fost în război şi am luptat pentru bogăţiile ţării", a declarat acesta.
Oamenii promit că vor continua să iasă în stradă, până când vocea lor se va face auzită.
La începutul anului, premierul Victor Ponta a declarat că Legea minelor este necesară, având în vedere că ţara noastră are multe resurse naturale.
