La scurtă vreme, Costica Vărzaru avea să fie demisă din funcţia de director a şcolii și apoi arestată preventiv după ce anchetatorii au descoperit mecanismul de fraudare a examenului. Banii elevilor ajungeau pe catedra camuflați în ziare și în pachete de șervețele, iar elevii primeau la schimb ciorne cu subiectele rezolvate. La începutul lunii septembrie directoarea a fost eliberată din arest. La șapte luni de la demararea anchetei, Costica Vărzaru predă din nou, la același liceu.
O găsim în cancelaria liceului, în pauză, cu puțin timp înainte să revină în fața elevilor la cursuri.
„Eu nu mai sunt director... îmi pare rău. Bună ziua!”, a spus ea scurt.
Deşi moralitatea Costicăi Vărzaru este cel puţin discutabilă, nici elevii și nici profesorii din şcoală n-au obiectat faţă de revenirea profesoarei la catedră.
„S-a schimbat foarte mult față de când era directoare, atunci era mai severă”, a spus unul dintre elevi.
Ministrul Educației spune că în fața profesorilor cu probleme penale nu poate lua nicio măsură. Ei sunt liberi să revină la catedră, iar cazurile s-au înmulţit.
„Este o decizie corectă, atunci când ai astfel de cazuri nu poți decât să ai o singură decizie: eliminarea din învățământ. Legislația are o serie de vulnerabilități. De exemplu, nicăieri în lege nu este precizat că o persoană căreia i s-a desfăcut contractul de muncă nu poate să revină în sistem”, a spus Remus Pricopie, ministrul Educației.
Dacă Legea nu se modifică, orice profesor implicat în fapte de corupţie poate reveni la catedră dacă susţine examenu de titularizare.
