Într-o dimineață de final de vară, acum 35 de ani, trupul unei tinere a fost descoperit spânzurat de un copac într-un orășel de la granița dintre Franța și Spania. Nu avea la ea documente, bani sau portofel, ca și când cineva i-ar fi șters identitatea în mod intenționat. Primele răspunsuri legate de numele victimei și circumstanțele dispariției acesteia au apărut abia zeci de ani mai târziu, dar nici până astăzi nu s-a aflat ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea în care fata misterioasă din Portbou a murit.

Nimeni nu își mai aduce aminte cine a sunat prima oară poliția în dimineața zilei de 4 septembrie 1990, dar toată lumea își aduce aminte de fată.

Trupul ei, atârnând de ramura joasă a unui pin pe o pantă abruptă deasupra orășelului spaniol de frontieră Portbou, era vizibil oricui privea în sus de pe plajă sau de pe dealul opus. Fata era desculță, avea ochi de culoare albastru-gri și părul castaniu. Purta o salopetă albastră peste o cămașă verde turcoaz.

O sfoară albă subțire era legată de gâtul fetei și de ramura copacului. Corpul ei atârna la doar jumătate de metru de sol. Sandalele ei negre erau așezate ordonat în apropiere.

Scena semăna cu ceea ce detectivii s-ar aștepta să vadă în cazul unei sinucideri, dar erau și multe întrebări fără răspuns.

În primul rând, cum a reușit fata să se urce în copac, să lege nodul și să se pună în poziție, în mijlocul nopții, fără să rămână cu vreo urmă pe picioare sau pe corp?

Apoi, cine era fata? Nimeni din localitate nu o cunoștea. Dar niciun turist care trecuse recent prin zonă nu a raportat vreo persoană dispărută. Nu avea la ea nimic – niciun act de identitate, pașaport, bani, portofel sau bilet de tren. Buzunarele ei erau goale.

„Peisajul era atât de teatral. M-a impresionat profund”, a povestit pentru The Guardian Carles Cereijo, un reporter de 18 ani care abia ce începuse să lucreze pentru un ziar local. Cineva a acoperit capul victimei cu o pânză roz care atârna ca vălul unei mirese.

Mai târziu, trupul fetei a fost transportat la morga cimitirului din Figueres. Nu s-au descoperit urme de violență, în afară de urma lăsată de sfoara ce fusese legată de gâtul ei.

Medicul legist Rogelio Lacaci a realizat autopsia, care a confirmat faptul că fata a murit prin spânzurare. El nu a făcut teste de sânge ca să vadă dacă fata luase sedative sau alte medicamente sau droguri.

După două luni, în care nu s-a aflat nimic despre identitatea fetei, Lacaci s-a decis să îi mute trupul în cimitir, întrucât frigiderul mortuar se defecta de multe ori din cauza penelor de curent.

Lacaci a îmbălsămat cadavrul ca să se asigure că va rămâne intact, în cazul în care cineva va veni să îl revendice. Dacă familia ei va veni vreodată să îi caute trupul, ar fi trebuit să fie ușor de găsit.

În următorii ani, presa din Spania a mai reluat ocazional știrea privind moartea fetei misterioase din Portbou. Mai apoi, cazul a ajuns pe listele cu persoane dispărute și cadavre neidentificate postate online.

Familii din Spania, Germania și Franța, care își căutau fiicele dispărute, au venit în Figueres să vadă dacă fata neidentificată era de fapt persoana pe care o căutau cu disperare. De fiecare dată, analiza amprentelor și fișele medicale au exclus această posibilitate.

Când Lacaci s-a întors la cimitir, în 2001, să ia o probă ADN, după ce guvernul spaniol a creat o nouă bază de date cu persoane dispărute, el a descoperit că nișa în care ar fi trebuit să se găsească trupul fetei era goală.

„Au furat fata”, a protestat Lacaci de față cu judecătorul local, dar nu s-a putut face nimic. Groparul a urmat regulile municipale și, după 10 ani, a îngropat cadavrul în una dintre gropile comune din cimitir. Trupul fetei era acum amestecat printre zeci de alte cadavre.

Identitatea fetei a rămas un mister timp de mai bine de trei decenii.

Când Lacaci a văzut pentru prima dată pozele cu fata din Portbou în locul unde ea a murit, acesta a rămas șocat. Cu toate că trecuseră 32 de ani, el nu analizase niciodată pozele cu scena morții în detaliu.

„Când am văzut pozele, am zis: 'Asta este imposibil'”, a povestit Lacaci. „Trebuie să legi sfoara în jurul crengii și apoi în jurul gâtului. Cum faci asta, în timp ce stai pe o altă creangă în întuneric? Ori a învățat să zboare, ori cineva a ajutat-o.”

Se poate ca fata să fi fost drogată și jefuită în trenul care trece prin Portbou venind din Italia și sudul Franței, așa cum s-a întâmplat cu alți drumeți care au făcut această rută în anii '80?

Lacaci avea o altă teorie: fata s-ar putea să fi fost spânzurată de altcineva, în urma unui joc macabru sau a unei ceremonii de inițiere care a mers prost.

Copacul în care a fost găsită se află la o aruncare de băț de cimitirul local aflat în vârful unei coline cu vedere înspre mare – un loc potrivit pentru un astfel de ritual, crede Lacaci. Ar fi fost greu pentru cineva să târască trupul fetei până la copac fără să lase nicio urmă.

Când detectivul a ajuns la fața locului în acea dimineață de final de vară, în anul 1990, el a găsit câțiva turiști tineri din Austria care stăteau cu cortul la doar 30 de metri de locul în care a fost descoperit trupul fetei.

Ei au spus că nu o cunoșteau pe fată. Părea puțin probabil ca un criminal sau un grup de ucigași să spânzure pe cineva de un copac și să meargă să se culce lângă locul crimei.

În încercarea de a da din nou de acei austrieci, Carles Porta (61 de ani), un scriitor și realizator de filme spaniol care prezintă o emisiune de tip „true crime” foarte populară în Catalonia, a difuzat un segment scurt legat de fata din Portbou pe postul ATV din Austria.

Din întâmplare, o femeie din Italia care era în vacanță la niște rude din Austria a văzut clipul difuzat la TV. Ziua următoare, ea a trimis un email către ATV în care a menționat numele unei fete din Italia care a dispărut cu 30 de ani în urmă – Evi Rauter.

Ziua următoare, regizorul austriac al emisiunii difuzate de ATV în care a fost prezentat clipul despre fata din Portbou, Benedikt Morak, a contactat-o pe Cristina Rauter, care deține o agenție pentru locații de filmare în Florența.

„Aveți o soră pe care o cheamă Evi?” a întrebat-o Morak în germană, o limbă pe care mulți italieni din regiunea Tiroul de Sud o cunosc.

În cei 32 de ani de când sora ei a dispărut, Cristina a primit multe ponturi care s-au dovedit false. De această dată, însă, era chiar Evi, care avea doar 19 ani atunci când a dispărut.

În amintirea Cristinei, nu era nimic ciudat în felul în care s-a comportat Evi în dimineața când a dispărut – 3 septembrie 1990. „Era calmă, fără nicio urmă de tristețe sau depresie, voia doar să se bucure de ultimele zile de vară”, a povestit Cristina.

Evi venise în vizită la Florența, acolo unde Cristina studia economia la facultate. Când Cristina s-a întors acasă, la prânz, ea a găsit o hârtie pe masă cu mesajul: „Am simțit că vreau să merg la Siena, așa că mă voi întoarce mai târziu”.

Întreaga călătorie nu ar fi trebuit să îi ia mai mult de câteva ore. Evi nu era genul de persoană care să facă lucruri nesăbuite sau să își schimbe dintr-o dată planurile, cu toate că noul ei entuziasm legat de călătoriile cu autostopul o îngrijora pe Cristina.

Dar Evi nu a mai dat niciun semn de viață. „Așa a început filmul nostru de groază”, a spus Cristina.

După ce identitatea reală a fetei din Portbou a fost făcută publică, intimitatea familiei Rauter a fost invadată de jurnaliști, care i-au forțat într-un final pe părinții Cristinei să se mute din Lana, orașul din Munții Alpi unde au trăit toată viața lor și unde cele două surori au copilărit.

„Știm sfârșitul, dar nimic altceva”, a spus Cristina, care nu crede că sora ei s-a sinucis. „Între ușa mea de la intrare și acel copac, nu știm nimic.”

Sunt multe motive care ar putea indica faptul că Evi a fost ucisă. Cum a ajuns ea să călătorească 1.000 de kilometri pe o rută total diferită de cea pe care plănuia să meargă, trecând mai multe granițe ale unor țări pe care Evi nu le vizitase niciodată?

Ce s-a întâmplat cu buletinul ei, cu banii și abonamentul de călătorie? Cum s-a urcat ea noaptea, pe întuneric, pe panta abruptă de pe dealul unde se afla acel copac?

De ce și-ar fi luat viața într-un mod atât de dramatic și atât de departe de casă o fată care abia ce își cumpărase un nou costum de baie și care urma să înceapă o nouă etapă a vieții?

O femeie dintr-un bloc din apropiere de locul unde a fost găsită Evi a spus că a auzit o ceartă și o fată care plângea în timpul nopții. Dar să auzi strigăte și alte zgomote noaptea pe timpul verii nu era ceva neobișnuit în Portbou, acolo unde plaja este mereu plină de turiști petrecăreți.

Cadavrul îmbălsămat al lui Evi nu a mai fost găsit niciodată, cu toate că locul în care a fost mutat de groparul din Portbou a fost excavat.

Cristina speră că cineva, undeva, va dezvălui secretul despre ceea ce s-a întâmplat cu sora ei – poate cineva care a văzut-o pe Evi în timpul călătoriei ei cu trenul sau cu autostopul. „Poate, înainte să moară, se vor gândi că au ceva de spus.”

În jurul pinului unde a fost găsită Evi, oamenii au adus lumânări și flori. Pe o plăcuță la baza copacului stă scris: „Acesta este un memorial pentru Evi Rauter și pentru toate acele persoane fără nume.”