Cu toate că o călătorie cu avionul în Alaska presupune anumite pericole specifice – cu atât mai mult în 1950 – aeronava Douglas C-54D Skymaster cu 44 de persoane la bord era perfect capabilă să ducă la capăt ceea ce ar fi trebuit să fie o cursă de rutină. Avionul a dispărut, însă, în timpul zborului și nici după 75 de ani de la producerea dezastrului nu se știe nimic despre soarta sa, relatează Smithsonian. Alte trei avioane aveau să se prăbușească în timpul misiunii de căutare până la finalul căreia nu s-a găsit nicio urmă a aeronavei dispărute.

Ultimele cuvinte pe care Robert Espe, sergent principal în forțele aeriene ale Statelor Unite, le-a spus soției sale, Joyce, au fost un avertisment: „Dacă trebuie să sari, dă-i bebelușul sergentului Roy Jones.” Era 26 ianuarie 1950, iar Joyce și fiul cuplului, Victor, doar ce se îmbarcaseră într-un avion militar care ar fi trebuit să zboare din Anchorage, Alaska, în Montana.

Joyce pleca din Alaska ca să se pregătească să nască al doilea copil al cuplului, în timp ce Jones se gândea să plece din armată ca să se poată căsători cu logodnica lui. În afară de Joyce, Victor și un tehnician civil, toate persoanele de la bordul avionului erau membri ai armatei americane.

Câteva ore mai târziu, însă, situația de care se temea cel mai mult Espe a devenit realitate, atunci când avionul Skymaster a dispărut deasupra întinderilor înghețate din Alaska și regiunea Yukon, în vestul îndepărtat al Canadei.

În săptămânile care au urmat, mai multe avioane care au fost trimise în căutarea celui dispărut s-au prăbușit (ca prin minune, niciunul dintre accidente nu s-a soldat cu victime), exerciții militare de mare amploare au fost desfășurate în apropiere și un bombardier echipat cu o bombă nucleară Mark IV (fără miez radioactiv), care a plecat tot din Alaska, s-a prăbușit în Canada.

Misiunea de căutare a avionului dispărut a fost suspendată după doar trei săptămâni de la incident din cauza pierderii bombei nucleare, găsirea ei devenind prioritară pentru forțele aeriene americane.

Seria amețitoare de evenimente a scos în evidență cât de periculos este să zbori în aceste regiuni cu un peisaj extrem de frumos, dar cu condiții neiertătoare care au provocat pierderea a sute de avioane și pasageri de la prima aeronavă ce a zburat pe aici, acum mai bine de un secol, și până în prezent.

Când Skymaster, aflat sub comanda prim-locotenentului Kyle McMichael, a contactat controlorii de trafic aerian în apropiere de Snag, Yukon, la aproximativ două ore după decolare, echipajul a raportat vizibilitate redusă, gheață pe aripi și mici turbulențe, dar nimic neobișnuit pentru această perioadă a anului.

Cabina Skymaster nu era presurizată, avionul neputând zbura la o altitudine mai mare de 3.000 de metri, ceea ce făcea misiunea piloților încă și mai grea, având în vedere că traversau regiuni muntoase.

Când echipajul nu a mai raportat nimic, o jumătate de oră mai târziu, la următorul punct de contact radio de lângă Aishihik, cei de la forțele aeriene și-au dat seama că ceva nu era în regulă și au pornit în căutarea avionului.

Dispariția Skymaster s-a întâmplat să coincidă cu pregătirile pentru exerciții militare comune uriașe între SUA și Canada - „Sweetbriar” - pentru care 5.000 de trupe au venit în Whitehorse, capitala provinciei Yukon.

Cel puțin 33 de avioane „au zburat prin condiții grele de furtună de zăpadă și polei timp de mai multe ore ieri, înainte să se lase întunericul lung de iarnă”, a scris ziarul Marysville Journal-Tribune pe 28 ianuarie 1950, precizând că reperarea avionul din zbor va fi „extrem de dificilă”, ținând cont de condițiile de la sol.

Operațiunea de căutare era cu atât mai dificilă cu cât avioanele folosite erau aeronave mari de transport care nu erau proiectate pentru astfel de misiuni.

Căutarea a acoperit un spațiu de peste 400.000 de kilometri pătrați (sau aproape 1 milion de km², dacă punem la socoteală zonele explorate de mai multe ori). „Este posibil să treci peste un avion prăbușit pe un teren cu munți și păduri de conifere de mai multe ori fără să zărești epava, chiar și atunci când locația accidentului este cunoscută”, scria în raportul de la acea vreme al forțelor aeriene.

Familiile pasagerilor care se urcaseră la bordul avionului dispărut au așteptat cu sufletul la gură orice vești despre persoanele dragi, sperând în continuare că au reușit să supraviețuiască atât accidentului, cât și condițiilor grele din natură.

Echipele de căutare au fost inundate de rapoarte cu privire la sunete, semnale luminoase și radio care ar fi putut avea legătură cu avionul Skymaster. Numeroase scrisori au fost primite de la persoane care susțineau că au primit mesaje telepatice sau că au avut revelații în vis.

Pe 13 februarie, un alt incident aviatic major a eclipsat dispariția Skymaster. Un bombardier B-36 echipat cu o bombă atomică fără miezul de plutoniu a decolat din Alaska într-un zbor de antrenament.

Trei dintre cele șase motoare ale avionului s-au defectat, iar aeronava a început să piardă din altitudine. Echipajul a detonat bomba deasupra Oceanului Pacific, înainte să se parașuteze în dreptul unei insule din apropiere, de unde 12 dintre cei 17 bărbați care se aflau în avion au fost salvați.

Incidentul a ajuns mai apoi cunoscut drept prima „săgeată ruptă” - un termen folosit pentru accidente care implică arme nucleare.

Când încă un avion C-47, care ar fi trebuit să participe la exercițiile militare în desfășurare, s-a prăbușit pe 16 februarie, acesta a provocat al șaptelea accident aviatic cu un avion militar de mari dimensiuni produs în regiune în doar trei săptămâni.

Toate căutările au fost sistate pe 20 februarie. „Nu este improbabil ca avionul să mai poată fi găsit după ce zăpada de pe dealuri și versanți se va topi în primăvară”, se scria în raportul accidentului.

Forțele aeriene americane, însă, nu s-au mai întors în acea primăvară – și în nicio altă primăvară după aceea. Skymaster a fost dat uitării, cel puțin în spațiul public și de către oficiali, creând un abis al tăcerii pentru familiile îndurerate ale victimelor.

„An după an, ei presupuneau că cineva merge acolo să îi caute – dar nu era nimeni acolo”, a spus Andrew Gregg, regizorul documentarului Skymaster Down.

Pentru Espe, misiunea de căutare a soției și a fiului său nu a încetat niciodată. El a dedicat o cameră din casa lui persoanelor dragi pe care le-a pierdut în accidentul aviatic și a strâns bani în speranța că o operațiune de căutare va descoperi soarta Skymaster-ului prăbușit.

Espe a murit în 1968, în ziua în care fiica lui din a doua căsătorie împlinea 16 ani, fără a avea niciun răspuns concret. „Asta l-a devastat”, a spus fiica lui, Kathy Luers.

Uneori, însă, timpul și șansa face ca aceste secrete să iasă la iveală când te aștepți mai puțin. Un avion Grumman Goose care s-a prăbușit în 1958 în Alaska a fost de negăsit; în ciuda unei operațiuni de căutare uriașe, epava avionului a fost găsită abia în 1979, după ce un grup de alpiniști a dat din întâmplare peste locul accidentului.

Iar în 1999, a fost descoperită epava zborului Northwest Airlines 4422, care s-a prăbușit 51 de ani mai devreme în apropiere de granița dintre Alaska și Yukon, în ciuda faptului că locația accidentului era cunoscută.

„Schimbările climatice sunt groaznice, dar descoperim așa de multe lucruri pentru că gheața dispare”, a spus Gregg. „Și cu siguranță, avioanele o să înceapă să iasă din gheața care se topește.”