• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-13 13:08:34
  • Sursa:
Misiunea spatiala menita sa salveze omenirea de soarta dinozaurilor. Cum putem evita scenariul „Armageddon” Imagine

Misiunea Hera a Agenției Spațiale Europene (ESA) ne va ajuta să înțelegem mai bine cum să schimbăm traiectoria unui asteroid înainte să lovească Pământul și, astfel, să evităm soarta foștilor locuitori reptilieni ai planetei noastre, scrie Politico.

Nava spațială Hera a fost lansată de ESA pe data de 7 octombrie, fiind propulsată de o rachetă Falcon 9 construită de SpaceX. Hera va zbura prin spațiu aproape doi ani ca să ajungă la asteroidul Dimorphos, care a fost ținta misiunii NASA Double Asteroid Redirection Test (DART) din 2022, prin care un satelit a fost lovit intenționat de asteroid cu o viteză de peste 20.000 de kilometri la oră.

Nava de la NASA a lovit asteroidul cu un diametru de 160 de metri, care se învârte în jurul unui alt asteroid mai mare – Didymos – ce are o lungime de 780 de metri.

Obiectivul misiunii a fost acela de a determina cât de mult s-a schimbat traiectoria asteroidului în urma impactului, în ideea de a înțelege mai bine cum am putea redirecționa roci spațiale care s-ar putea izbi pe viitor de Pământ, folosind aceeași metodă.

Dinozaurii nu au avut capacitatea de a se feri de meteoritul Chicxulub, care acum 66 de milioane de ani s-a lovit de Pământ și a provocat dispariția uriașelor reptile.

Odată ce va ajunge la destinație, în a doua parte a anului 2026, Hera va investiga locul în care misiunea DART a lovit asteroidul pentru a determina ce s-a întâmplat după impactul exploziv.

Hera se va folosi de doi microsateliți pe care îi are în dotare pentru a se apropia de asteroid, precum și de o serie de senzori de la bord cu care va analiza locul impactului.

Cercetătorii își propun ca până în 2030 să obțină destule informații pentru ca omenirea să fie pregătită să contracareze orice amenințare asemănătoare venită din spațiu.

„Nu vorbim despre un risc abstract cu care ne confruntăm, asta este realitatea”, a spus Rolf Densing, care se ocupă de operațiunile ESA și a monitorizat lansarea misiunii Hera din centrul Darmstadt, în sudul Germaniei. „Pământul nostru este bombardat cu obiecte.”

Există 36.000 de obiecte cu un diametru de peste 100 de metri în baza de date ESA, iar 1.668 dintre ele prezintă un risc mai mare de 0% de a lovi Pământul.

Câțiva dintre acești asteroizi au atras în mod special interesul specialiștilor, dar niciunul dintre ei nu este considerat – deocamdată – capabil să ducă la dispariția speciei umane.

Asta nu înseamnă că suntem în afara oricărui pericol.

Sosirea neașteptată a meteoritului care a explodat deasupra orașului rusesc Celiabinsk, în 2013, a rănit peste 1.000 de persoane și a arătat că până și o rocă spațială relativ mică ar putea provoca pagube însemnate dacă explodează în apropierea unei zone populate.

Acel meteorit a avut un diametru de doar 18 metri. Dacă un obiect puțin mai mare ar lovi Parisul, Londra sau Berlinul, impactul ar fi unul catastrofal. Chicxulub a avut un diametru de peste 10 kilometri.

Până acum, asteroizii care se apropie de Pământ pe care cercetătorii i-au detectat cel mai repede au fost reperați cu doar 10 ore înainte să se prăbușească pe planeta noastră, potrivit lui Holger Krag, care conduce Biroul de Resturi Spațiale din cadrul ESA.

Un interval de timp atât de restrâns nu ar fi nici pe departe suficient pentru ca un întreg oraș să poată fi evacuat și cu atât mai puțin pentru a pregăti un contraatac de schimbare a traiectoriei asteroidului.

Până în 2030, însă, oamenii de știință speră că vor putea mări intervalul chiar și până la trei săptămâni prin construirea a trei telescoape care vor monitoriza constant cosmosul pentru a depista potențiale pericole.

Un telescop a primit deja finanțare și ar trebui să fie gata anul viitor în Italia. Al doilea va fi construit în Chile și al treilea în Australia.

Acest sistem de avertizare ar putea fi îmbunătățit pe viitor prin adăugarea de sateliți de supraveghere în spațiu ce vor ajuta la extinderea spațiului monitorizat și ne-ar permite să depistăm asteroizii periculoși chiar și cu ani de zile în avans.

Cercetătorii știu deja că proba DART de la NASA a fost mult mai eficientă decât se așteptau. După impact, Dimorphos s-a mutat mai aproape de Didymos, iar perioada sa orbitală s-a scurtat cu peste 32 de minute, potrivit NASA.

Înțelegerea motivului pentru care s-au obținut rezultate atât de promițătoare este esențială pentru pregătirea unei misiuni adevărate de deviere a traiectoriei unui asteroid.

Cu toate că misiunile de distrugere a rocilor spațiale au devenit subiectul principal al unor filme celebre de la Hollywood încă din anii '90, precum „Armageddon” și „Deep Impact”, abilitatea de a detecta asteroizi și de a le determina traiectoria este cel puțin la fel de importantă precum capacitatea de a-i spulbera.

Odată detectat pericolul, există mai multe opțiuni, precum lovirea asteroidului cu bombe nucleare sau un sistem de tractare gravitațională prin care o navă se folosește de câmpul ei gravitațional pentru a schimba traiectoria rocii spațiale, potrivit lui Krag.

Astfel de sisteme funcționează în teorie, dar ar necesita ani de zile pentru a putea fi puse în acțiune.

Obiectivul pe termen lung este să punem capăt amenințării impactului cu un asteroid care ar putea șterge omenirea de pe fața Pământului. „Dinozaurii nu au avut o agenție spațială”, a remarcat Densing.

Un bărbat din Lupeni, judeţul Hunedoara, a fost arestat la domiciliu, prin decizie a magistraţilor din Gorj, fiind suspectat că a furat, din sediul unei firme, două seifuri în care se afla suma totală de 300.000 de lei. În urma unor percheziţii, poliţiştii au recuperat o mică parte a banilor. Unul dintre seifurile furate a fost găsit îngropat pe malul unei ape.

Economie 2023-07-04 13:42:51

Neuralink, compania lui Elon Musk pentru crearea de implanturi cerebrale a anunțat, joi, că a primit undă verde din partea Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA să înceapă primele teste clinice pe oameni, după o lungă perioadă în care s-a străduit să obțină această aprobare, relatează The Guardian.

Economie 2023-05-26 08:58:24

Un bărbat de 33 de ani a decedat, joi, după ce a fost lovit de o creangă în în timpul unor lucrări forestiere în zona Alunu din comuna Păuleşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Economie 2023-01-19 14:39:05

Cinci elevi de 15 şi 16 ani din Râmnicu Vâlcea au fost prinşi de jandarmi, miercuri, când jucau jocuri de noroc în drum spre şcoală, cu banii pe care părinţii li-i dăduseră pentru a-şi cumpăra mâncare. Ei au fost amendaţi cu suma totală de 1.250 de lei, scrie News.ro

Economie 2023-09-20 17:35:21

Donald Trump s-a lăudat vreme de ani de zile în fața subalternilor lui că are „informații compromițătoare” cu privire la viața sexuală a președintelui francez, Emmanuel Macron, conform unor informații făcute publice de Rolling Stone și citate de Business Insider.

Economie 2022-08-30 14:53:57

De 100 de zile Ucraina trăiește în război, iar conflictul cu Rusia se anunță unul de lungă durată. Forțele ruse controlează acum aproximativ 20% din teritoriul ucrainean, spune președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Luptele continuă în mai multe părți ale regiunilor Lugansk și Donețk, în timp ce rușii încearcă să avanseze încercând să spargă liniile de apărare din toate direcțiile. Aproximativ 800 de persoane, inclusiv copii, se ascund în mai multe adăposturi de sub uzina de produse chimice din Severodonețk, care a fost vizată de atacurile rusești cu rachete, a declarat șeful administrației militare din regiunea Lugansk. Cei care se ascund sunt localnici cărora li s-a cerut să părăsească orașul, dar au refuzat, potrivit oficialului.

Economie 2022-06-04 04:11:55

Tărăgănarea procesului fostului preşedinte prorus Igor Dodon nu face decât să-l avantajeze, consideră o serie de experţi şi reprezentanţi ai societăţii civile de la Chişinău, care atrag atenţia că deşi acuzaţiile care i se aduc fostului şef al statului sunt extrem de grave, el se bucură în continuare de privilegii, ca de exemplu posibilitatea de a acorda presei ruse interviuri în timp ce se află în arest la domiciliu, relatează miercuri IPN, citată de Agerpres.

Economie 2022-07-20 22:38:16

Pământurile României se transformă în deșert, iar statul român nici măcar nu știe cu exactitate care este suprafața de teren degradat din țară. O spun inspectorii Curții de Conturi în ultimul audit privind prevenirea și combaterea efectelor schimbărilor climatice în agricultură. Inexplicabil, Ministerul Agriculturii ține la secret toate aceste cifre. Digi24 a solicitat, oficial, date concrete, însă funcționarii au refuzat să le ofere. Deși se încalcă grosolan legea privind liberul acces la informații de interes public, pare că nimănui nu îi pasă, cu atât mai puțin ministrului. Urmăriți un nou reportaj Statul la Stat.

Economie 2025-01-09 07:00:14