• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-27 13:52:48
  • Sursa:
Misiunea modulului Odysseus aflat pe Luna, intrerupta la cinci zile dupa aselenizare Imagine

Inginerii de la centrul de control se aşteaptă să piardă marţi contactul cu modulul privat american Odysseus aflat pe Lună, ceea ce va întrerupe misiunea la cinci zile după aselenizarea dispozitivului pe o laterală, a anunţat luni compania constructoare Intuitive Machines. Echipa așteaptă acum să vadă ce cantitate de date ştiinţifice se va pierde ca urmare a scurtării duratei de viaţă a modulului Odysseus, care, conform estimărilor anterioare ale companiei şi ale celui mai mare client al său, agenţia spaţială americană NASA, ar fi trebuit să opereze pe Lună între şapte şi zece zile.

Declaraţia companiei privind încheierea prematură a misiunii a venit după ce a primit noi detalii cu privire la testarea comenzilor rapide şi a erorilor umane care au condus la o defecţiune în zbor a dispozitivelor de telemetrie cu laser ale modulului, înainte de aselenizarea acestuia, joia trecută, lângă polul sudic al Lunii.

Un oficial din cadrul Intuitive Machines a declarat că pierderea telemetrului a rezultat din decizia companiei de a renunţa la o testare a sistemului laser pentru a economisi timp şi bani, în timpul verificărilor care au precedat lansarea Odysseus, la Centrul Spaţial Kennedy al NASA din statul american Florida.

„Au fost, cu siguranţă, lucruri pe care le-am fi putut face pentru a-l testa şi a-l declanşa. Ar fi consumat foarte mult timp şi ar fi fost foarte costisitor”, a declarat Mike Hansen, şeful sistemelor de navigaţie din cadrul companiei, într-un interviu acordat sâmbătă pentru Reuters. „Aşadar, a fost un risc la nivel de companie, pe care ni l-am asumat”, a precizat el, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Vineri, Intuitive Machines a dezvăluit că telemetrele cu laser - concepute pentru a furniza date privind altitudinea şi viteza către sistemul autonom de navigaţie al lui Odysseus - erau inoperabile, deoarece inginerii companiei au omis să deblocheze comutatorul de siguranţă al laserelor înainte de lansarea de la 15 februarie. Acest comutator nu poate fi dezactivat decât manual.

Defecţiunea dispozitivului de telemetrie, detectată cu doar câteva ore înainte de coborârea finală, i-a forţat pe controlorii de zbor să-l trimită pe Odysseus pe o orbită lunară suplimentară, în timp ce au căutat o soluţie pentru evitarea unei aselenizări catastrofale.

Hansen, inginerul care a creat „patch-ul” software ce a rezolvat problema, a declarat că urmează să se stabilească dacă improvizaţia utilizată, care a implicat un sistem experimental furnizat de NASA de la bordul modulului, ar fi putut reprezenta un factor ce a condus la aselenizarea pe o laterală.

Imaginile surprinse recent de sonda spaţială Lunar Reconnaissance Orbiter a NASA îl prezintă pe Odysseus drept o pată minusculă pe suprafaţa Lunii, la 1,5 kilometri distanţă de locul prevăzut pentru aselenizarea controlată, în apropierea unui crater numit Malapert A.

Intuitive Machines a dat publicităţii, de asemenea, imaginile pe care Odysseus le-a surprins în timpul coborârii sale pe Lună.

Compania a anunţat vineri, în timpul primului său briefing de presă după aselenizare, că unul dintre cele şase picioare ale modulului a ajuns pe o suprafaţă neuniformă la coborârea finală, iar Odysseus s-a înclinat în lateral, aparent sprijinit de o rocă.

Directorii Intuitive Machines au speculat că viteza de înaintare a modulului în timpul aselenizării, de aproximativ de două ori mai rapidă decât se preconizase, ar fi putut reprezenta o cauză a poziţiei finale înclinate.

Poziţia înclinată a Odysseus a limitat în mod substanţial expunerea panourilor sale solare la lumina Soarelui, necesară pentru reîncărcarea bateriilor. În plus, două dintre antenele sale erau îndreptate spre sol, împiedicând comunicarea cu modulul, a declarat compania vineri.

Directorii Intuitive Machines au precizat că echipele de ingineri vor avea nevoie de mai mult timp pentru a evalua modul în care va fi afectată misiunea în ansamblu.

Într-o actualizare publicată online luni, compania cu sediul în Houston a declarat: „Controlorii de zbor intenţionează să colecteze date până când panourile solare ale modulului nu mai sunt expuse la lumină. Pe baza poziţionării Pământului şi a Lunii, estimăm o continuare a comunicării între controlorii de zbor şi Odysseus până marţi dimineaţă”, la cinci zile după aselenizare.

NASA, care are mai multe instrumente de cercetare la bordul modulului, a declarat că acele încărcături utile au fost proiectate să funcţioneze timp de şapte zile cu energie solară, înainte ca Soarele să apună peste locul de aselenizare de la polul sudic al Lunii.

Acţiunile Intuitive Machines au scăzut luni cu 35%.

În pofida acestei aselenizări, Odysseus a devenit prima navă spaţială americană care reuşeşte o aselenizare după ultima misiune Apollo cu echipaj uman a NASA, care i-a adus pe Lună pe astronauţii Gene Cernan şi Harrison Schmitt în 1972.

A fost, de asemenea, prima aselenizare realizată vreodată de un vehicul spaţial fabricat şi operat de o companie privată şi prima în cadrul programului Artemis al NASA, care îşi propune să readucă astronauţii pe satelitul natural al Pământului în acest deceniu.

Intuitive Machines a declarat că a cheltuit aproximativ 100 de milioane de dolari pentru modulul de aselenizare şi a primit 118 milioane de dolari de la agenţia spaţială americană, în cadrul Commercial Lunar Payload Services (CLPS), un program al NASA cu buget redus pentru stimularea zborurilor către Lună realizate de companii private.

Un vânător de mine care a aparţinut Marinei Regale Britanice şi care a intrat în serviciul Forţelor Navale Române a plecat spre portul Constanţa, după ce echipajul s-a pregătit trei luni sub coordonarea specialiştilor britanici.

Economie 2023-11-15 17:20:44

Un magazin din Cluj-Napoca a fost închis pentru 30 de zile de către Poliția Locală, după ce o angajată a vândut rezerve pe bază de tutun pentru aparatul de fumat de tip IQOS unui adolescent de 15 ani.

Economie 2025-01-30 13:37:27

Ryan Gosling a spus că este „onorat” să fie nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru „înfățișarea unei păpuși de plastic pe nume Ken”, după anunțul Academiei Americane de Film. Cu toate acestea, actorul declară că este dezamăgit, pentru că „nu există Ken fără Barbie”, transmite BBC.

Economie 2024-01-24 09:18:09

Consilierul pentru securitate națională Mike Waltz și adjunctul său, Alex Wong, își vor părăsi funcțiile din Administrația Trump, potrivit mai multor surse familiarizate cu plecarea lor, citate de CBS News. Ulterior a venit informația că preşedintele Donald Trump a anunţat joi că îl va numi pe secretarul de Stat Marco Rubio în funcţia de consilier interimar pe probleme de securitate naţională, în locul lui Mike Waltz, pe care îl nominalizează pentru funcţia de ambasador la Organizaţia Naţiunilor Unite, infomează The Associated Press, preluată de News.ro.

Economie 2025-05-01 22:01:56

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întânit marţi la Ankara cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru a aprofunda relaţiile bilaterale, în contextul în care SUA şi Rusia au început contacte la Riad pentru a negocia încheierea războiului din Ucraina. La încheierea vizitei, Erdogan l-a numit pe Zelenski ”drag prieten” și a transmis printr-un mesaj pe X ”sprijinul ferm al Turciei pentru integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”.

Economie 2025-02-18 19:46:25

Afacerile cu vin sunt în creștere în România. Producția a înregistrat cea mai mare creștere din ultimii 5 ani. Iar cele mai bune vânzări le au vinurile spumante. Potrivit INS, preferatul a peste jumătate dintre români este, însă, vinul alb. O creștere se observă și în ceea ce privește interesul pentru vinurile bio. 

Economie 2024-11-18 20:03:10

Poliția internetului din China a trecut de la țintirea bloggerilor la supravegherea și înlăturarea urmăritorilor acestora. În ultimele luni, adepții unor bloggeri liberali influenți au fost interogați de poliție, pe măsură ce China își extinde rețeaua de supraveghere online, scrie The Guardian.

Economie 2024-09-02 14:18:10

Vicepreşedintele american J.D. Vance a descris marţi India drept un partener comercial şi politic ambiţios al SUA, spre deosebire de Occident, pe unii dintre liderii căruia îi consideră fricoşi în luarea deciziilor, şi a susţinut că legăturile dintre SUA şi India vor modela evoluţia acestui secol despre care a estimat că „ar putea fi foarte întunecat pentru întreaga umanitate".

Economie 2025-04-22 16:12:11