• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-26 22:55:41
  • Sursa:
Misiunea Armageddon. La noapte, NASA va lovi un asteroid in incercarea de a-i schimba traiectoria. Evenimentul poate fi urmarit live Imagine

NASA va încerca luni, pentru prima dată în istoria omenirii, să devieze traiectoria unui asteroid prin lovirea lui cu un vehicul spațial lansat de pe Pământ. Această misiune, denumită DART, va permite testarea uneia dintre principalele tehnici avute în vedere în cazul unei viitoare ameninţări pentru Terra. Impactul este programat să aibă loc în această noapte, la ora 02:14 (ora României), iar NASA va transmite live evenimentele legate de această misiune.

„Pe 26 septembrie, o sondă spațială se va ciocni controlat de un asteroid, într-un prim efort internațional de deviere a traiectoriei unui asteroid pentru a testa capacitatea omenirii de a se proteja de asteroizi prin această metodă”, descrie Agenția Spațială Române (ROSA) misiunea NASA.

Corpul ceresc care se află în obiectivul misiunii este „65803 Didymos” și e clasificat „potențial periculos”. Acesta e format din asteroidul principal și satelitul acestuia, numit Dimorphos.

Programul anunțat de NASA pentru misiunea DART este următorul și poate fi urmărit live aici:

27 septembrie, 00:30 ora României: transmisiune live de la sonda NASA DART

27 septembrie, 01:00 ora României: emisiunea live începe, acoperind impactul DART cu asteroidul Dimorphos

27 septembrie, 02:14 ora României: ora la care este planificat impactul propriu-zis

27 septembrie, 03:00 ora României: conferință de presă NASA

Lindley Johnson, agent de apărare planetară în cadrul NASA, a declarat că obiectivul misiunii este de a începe „să adăugăm instrumente în cutia noastră de unelte”. Însă „avem nevoie de mai multe metode, în funcţie de circumstanţele întâlnite”, a adăugat el, referindu-se la modalitățile de a devia un corp ceresc de pe traiectoria lui.

Un rezumat al diferitelor concepte studiate a fost realizat de AFP, potrivit Agerpres.

Tehnica impactului cinetic este cea care va fi experimentată luni de NASA.

Ea constă în percutarea unui asteroid cu un vehicul spaţial, pentru a îl „împinge” uşor şi pentru a-i devia astfel traiectoria. E ca şi cum cineva ar juca biliard în spaţiu.

Acest prim test le va permite cercetătorilor să înţeleagă cum va reacţiona asteroidul şi, deci, să calculeze mai bine forţa necesară pentru operaţiuni similare în viitor.

Mărimea vehiculului spaţial utilizat va depinde de cea a asteroidului care ameninţă să intre în coliziune cu Terra.

De asemenea, este posibil ca mai multe vehicule să fie necesare, a spus Lindley Johnson.

Metoda tractorului gravitaţional constă în a face să zboare unul sau mai multe vehicule spaţiale în proximitatea asteroidului vizat, pentru a-i modifica lent traiectoria prin atracţia gravitaţională astfel generată.

„O astfel de tehnică ar necesita mai mult timp pentru a fi pusă în aplicare”, a avertizat Lindley Johnson, întrucât ea implică detectarea ţintei cu mai mulţi ani sau cu mai multe decenii înaintea unei coliziuni potenţiale.

Mai mult de atât, acest procedeu ar fi mai puţin eficient în cazul obiectelor cosmice mari, de exemplu în cazul asteroizilor cu diametre de peste 500 de metri.

Pentru remedierea acestei probleme, inginerii de la NASA au propus în 2017 ca vehiculul utilizat să efectueze săpături în scoarţa asteroidului şi să preleveze cantităţi de materie, crescându-şi apoi efectul gravitaţional datorită acelor mase suplimentare ce vor fi aduse la bordul său.

Însă aceste idei vor trebui mai întâi să fie testate şi vehiculele spaţiale ar necesita „decenii pentru a fi construite, lansate şi puse în funcţiune în cadrul unei misiuni”, potrivit NASA.

O altă opinie seamănă mai mult cu una folosită în filme hollywoodiene: folosirea unei bombe nucleare pentru redirecţionarea sau distrugerea unui asteroid.

„Ar fi posibil ca aceasta să fie singura strategie eficientă pentru asteroizii care sunt cei mai periculoşi”, adică asteroizii cu diametre de peste 1 kilometru, au declarat reprezentanţii NASA într-un articol pe această temă. Metoda ar putea fi de asemenea utilizată „ca ultimă soluţie”, dacă alte tehnici eşuează înaintea sa.

Armele nucleare sunt totuşi controversate.

În 2021, Lori Glaze, manager la NASA, a declarat că, potrivit agenţiei americane, cea mai bună metodă ar fi producerea unei explozii în proximitatea asteroidului, pentru ca el să fie deplasat de suflul exploziei. Vizarea directă ar risca fragmentarea lui în mai multe bucăţi şi, astfel, înmulţirea obiectelor cereşti care ar deveni riscuri potenţiale pentru Terra.

În 2018, un articol al oamenilor de ştiinţă ruşi a studiat ipoteza unui impact direct.

Potrivit lor, distrugerea unui asteroid cu diametrul de 200 de metri ar necesita o bombă de 200 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima. Cercetătorii ruşi au estimat totodată că realizarea unor săpături în scoarţa asteroidului pentru plasarea ulterioară a unor bombe ar fi o metodă mai eficientă - exact ca în scenariul filmului hollywoodian „Armageddon” (1998).

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, pe care îi acuză că au trecut ilegal frontiera rusă dinspre Ucraina în regiunea Kursk, în timpul incursiunii trupelor Kievului, relatează Agerpres, care citează FP. 

Economie 2024-09-27 12:20:48

Pilotul unui avion care efectua o cursă între Miami și Santiago de Chile, cu 271 de pasageri, a murit la bordul aeronavei, informează Yahoo News.

Economie 2023-08-18 16:36:41

Hemoragia subarahnoidiană este o sângerare care se produce în spațiul dintre creier și membrana care îl învelește. De obicei, se manifestă printr-o durere de cap puternică și brusc instalată, descrisă de unii pacienți ca mult mai gravă decât orice altă durere de cap. Pot apărea și greață, vărsături, rigiditatea gâtului, tulburări de vedere și chiar o scurtă pierdere a stării de conștiență, spune dr. Dan Benția, medic primar neurochirurg.

Economie 2024-04-02 08:27:19

Liderul deputaţilor UDMR, Botond Csoma, a declarat,marţi, că, în principiu, cei de la UDMR sunt de acord să aibă „o discuţie aşezată, punctuală”, pe comasarea ministerelor, la negocierile pentru formarea noului guvern. Despre o ieşire de la guvernare, el a spus că cei de la UDMR „nu îşi doresc să părăsească acest guvern”.

Economie 2023-05-16 22:37:14

Apple a redevenit miercuri cea mai valoroasă companie mondială, depăşind Microsoft, după ce producătorul de iPhone-uri a făcut progrese în domeniul tehnologiei inteligenţei artificiale (AI). transmite Reuters.

Economie 2024-06-12 17:35:45

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la centrul de Instruire Întrunită „Getica”, unde l-a primit pe prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Betel, că România reprezintă astăzi un centru important al posturii întărite de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, iar Grupul de Luptă NATO de la Cincu, care reuneşte militari din Franţa, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg, constituie nucleul acestei construcţii aliate. Şeful statului a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât va fi necesar iar găzduirea hub-ului pentru instruirea piloţilor de avioane F-16, inclusiv ucraineni, reprezintă un exemplu clar al acestui angajament.

Economie 2023-09-05 17:19:18

Crucea Roşie a transferat joi către forţele de apărare israeliene (IDF) două ostatice eliberate de Hamas din Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană într-un comunicat.

Economie 2023-11-30 18:45:50

Un fost maior din armata americană și soția acestuia, anestezist, au fost acuzați penal pentru un presupus complot de a furniza Rusiei informații foarte sensibile din Sănătate despre pacienți militari, a anunțat joi Departamentul de Justiție al SUA, potrivit Reuters.

Economie 2022-09-29 20:54:26