„Clubul Român de Presă și-a arătat, recent, îngrijorarea față de maniera în care m-am exprimat la sfîrșitul săptămînii trecute pe Facebook.
Apreciez preocuparea dînșilor privind relația dintre instituțiile publice și jurnaliști și le ofer scuzele publice pe care le-au solicitat.
Prezint scuzele mele publice tuturor celor care s-au simțit ofensați de felul în care m-am exprimat pe pagina personală de Facebook zilele trecute la adresa unor jurnaliști.
Comunic aceste scuze publice aici, pe pagina mea personală de Facebook, din două motive.
Pe de o parte, pentru că subiectul a pornit de aici, semn că este un loc suficient de public, dat fiind că la fel de public a fost considerat și cînd s-a stîrnit incidentul.
Pe de altă parte, pentru că, deocamdată, nu este nimeni la Clubul Român de Presă să pot înmîna documentul în format fizic, șoferul comunicându-mi că ușa e încuiată. Voi continua eforturile de a face să parvină la dînșii și scrisoarea în format tipărit.
Al vostru ca de obicei,
Mirel Palada,
inevitabil Turambar”, a scris purtătorul de cuvânt al Guvernului pe pagina personală de Facebook
