Mircea Lucescu (80 de ani) a anunțat luni, 22 septembrie 2025, lotul lărgit al fotbaliștilor români care evoluează în străinătate, pentru dubla din octombrie cu Moldova, amical, și cu Austria, în preliminariile Cupei Mondiale.
Următoarea „dublă” a naționalei lui Mircea Lucescu se va derula în prima parte a lui octombrie, când se vor juca meciurile cu Moldova și cu Austria, doar al doilea cu caracter oficial. De altfel, duelul de duminică, 12 octombrie, de la 21:45, de pe Arena Națională, va fi vital pentru ai noștri în lupta care a mai rămas din aceste preliminarii pentru un loc la Cupa Mondială de la anul, găzduită de USA, Canada și Mexic.
• România - Moldova, amical, joi, 9 octombrie 2025, ora 21:00.• România - Austria, preliminarii CM 2024, 21:45, Arena Națională.
Din acest lot lărgit, selecționerul va alege doar o parte dintre jucători, pentru că-l va completa și cu fotbaliștii din campionatul intern, dar, chiar și așa, se remarcă multe surprize și nu mai puțin de nouă jucători care nu au fost chemați runda trecută.
Așadar, Mircea Lucescu a ieșit la ”înaintare” cu: Ionuț Radu, Ionuț Nedelcearu, Radu Drăgușin, Lisav Eissat, Vlad Dragomir, Olimpiu Moruțan, Ianis Hagi, Valentin Mihăilă și Florinel Coman, conform frf.ro.
Marea surpriză o reprezintă alegerea lui Lisav Eissat, de la Maccabi Haifa (Israel), care poate prinde acum prima selecție oficială la naționala României.Născut la Haifa, apărătorul central are dublă cetățenie, română, datorită mamei, și israeliană, datorită tatălui. După ce a jucat pentru naționalele de tineret ale Israelului, inclusiv pentru cea U21, Eissat își dorește să evolueze de acum înainte sub tricolor.
”Din punctul meu de vedere este un jucător foarte interesant. De prima dată când am văzut un meci întreg de-ale lui, mi-am dat seama că este un jucător de calitate, nu știu la nivelul actelor care sunt procedurile.Dorința e a lui, am vorbit personal cu el, își dorește, dar e în Israel, nu va fi o misiune foarte ușoară pentru el dacă va accepta să vină la noi. Mai sunt detalii de încheiat, dar din punctul meu de vedere este un jucător de naționala mare”, a declarat Marius Niculae, la Digi Sport.
În afara lui Eissat, ”Il Luce” i-a mai convocat preliminar și pe Radu Drăgușin, care a reluat antrenamentele cu Tottenham, pe Ianis Hagi, care a debutat pentru noua echipă, Alanyaspor, pe Coman, care pare a fi reintrat în cărți la Al-Gharafa, precum și pe Moruțan și Mihăilă, care au depășit problemele medicale.
De asemena, și Vlad Dragomir și Ionuț Radu, dar și Nedelcearu, care a mai fost convocat, au o șansă de a fi în lot.
Oricum, lotul oficial, din care vor face parte și jucători din campionatul intern, pentru cele două partide va fi anunțat ulterior.
PORTARIHorațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 16/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0, Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0);FUNDAȘIAndrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0);MIJLOCAȘIMarius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 84/15), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Alexandru MITRIȚĂ (Zhejiang FC | China, 26/4);ATACANȚIDennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7).
21 martieCipru – San Marino 2-0ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-124 martie21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-121:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-57 iunie16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-021:45 – Austria – ROMÂNIA 2-110 iunie21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-021:45 – San Marino – Austria 0-46 septembrie21:45 – Austria – Cipru 1-021:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-69 septembrie21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-221:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-29 octombrie21:45 – Austria – San Marino21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina12 octombrie16:00 – San Marino – Cipru21:45 – ROMÂNIA – Austria15 noiembrie19:00 – Cipru – Austria21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA18 noiembrie21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina21:45 – ROMÂNIA – San Marino.
