• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-28 19:41:30
  • Sursa:
Ministrul turc de externe spune ca se coordoneaza „strans” cu Szijjarto pentru ratificarea aderarii Suediei la NATO Imagine

Turcia și Ungaria se coordonează „strâns” pentru finalizarea procesului de ratificare a aderării Suediei la NATO, a declarat, vineri, șeful diplomației turce, Hakan Fidan, conform Reuters, citat de Agerpres.

Şeful diplomaţiei turce a afirmat, într-o conferinţă de presă comună, la Budapesta, cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, că Suedia a luat o serie de măsuri în conformitate cu solicitările Turciei în ce priveşte combaterea terorismului, dar că se aşteaptă şi la alţi paşi din partea acesteia.

El a menţionat că parlamentul turc va dezbate ratificarea aderării Suediei la NATO la reluarea activităţii, în octombrie.

Reticentă până de curând, Turcia a fost de acord, mai devreme, în iulie, să trimită protocolul de aderare al Suediei în parlamentul turc „cât mai curând posibil”.

Ulterior, ministrul de externe ungar a spus, la rândul său, că încheierea procesului de ratificare de către Ungaria a protocolului de aderare la NATO a Suediei este „doar o chestiune tehnică”.

Suedia şi Finlanda şi-au anunţat în mai 2022, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, candidatura lor pentru NATO, Finlanda devenind deja membru deplin al alianţei în primăvara acestui an.

Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre ale NATO care încă nu au ratificat aderarea Suediei la Alianţă - Turcia invocând lipsa de cooperare a guvernului de la Stockholm în extrădarea către Turcia a unor persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă, iar Ungaria reproşându-le politicienilor suedezi că „şi-au făcut un obicei” din a emite critici la adresa guvernului condus de Viktor Orban.

A nins în unele zone din nordul Capitalei, după două zile foarte friguroase. Un strat subțire de zăpadă a acoperit străzile din zonă, în timp ce restul Capitalei a rămas cenușiu.

Economie 2022-12-21 15:54:15

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că este „puțin probabil” să-i îndemne pe alegători să voteze cu un candidat sau altul în primul tur al alegerilor prezidențiale. În ce privește turul doi, edilul spune că-și dorește să ajungă un candidat de dreapta. Primarul Capitalei a făcut declarațiile în cadrul unui interviu al emisiunii Insider Politic de la Prima TV.

Economie 2024-10-05 14:01:45

Comisia Europeană nu are nicio scuză pentru a ocoli supravegherea bugetară a Parlamentului European atunci când distribuie fonduri UE în vremuri de criză, a declarat jurnaliștilor președinta PE, Roberta Metsola, joi, după o întâlnire cu liderii europeni, informează Politico.

Economie 2025-03-20 22:47:04

Autoritățile efectuează, miercuri, 16 octombrie, percheziții la o stână din Covasna, într-un dosar în care sunt cercetate acuzații de trafic de persoane. Procurorii bănuiesc că șase persoane au fost racolate din gări și forțate să muncească. Trei suspecți, membri ai aceleiași familii, se află acum în custodia poliției.

Economie 2024-10-16 15:58:04

Guvernul german pregăteşte o reformă a legislaţiei pentru a simplifica procedura de dobândire a cetăţeniei germane, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, informează Agerpres.

Economie 2022-11-25 20:57:57

Coreea de Nord a condamnat, vineri, vizita portavionului USS Ronald Reagan în portul Busan, din Coreea de Sud, și a acuzat SUA că au atins „cel mai avansat stadiu” al planului lor în vederea unui război nuclear, scrie agenţia oficială nord-coreenă de presă KCNA, relatează AFP, potrivit News.ro.

Economie 2023-10-13 18:26:18

Consiliul Superior al Magistraturii a adresat, marţi, o scrisoare Comisiei Europene în legătură cu proiectul de lege privind pensia de serviciu a magistraţilor în care precizează că sistemul judiciar „înţelege şi sprijină” eliminarea inechităţilor din cadrul sistemului, dar cere o perioadă de tranziție până la aplicarea prevederilor legale sau măcar aplicarea lor etapizată.

Economie 2023-06-13 19:36:41

Luptătorii Hezbollah sunt pregătiți să facă față oricărei invazii terestre israeliene în Liban, a declarat luni liderul adjunct al grupării, Naim Qassem, în primul său discurs public de când atacurile aeriene israeliene l-au ucis săptămâna trecută pe Hassan Nasrallah, transmite Reuters. De partea cealaltă, Israelul a avertizat din nou că nu va înceta operațiunea până nu elimină gruparea susținută de Iran.

Economie 2024-09-30 16:22:42