• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-22 15:39:26
  • Sursa:
Ministrul Transporturilor: Compania Abu Dhabi Ports Group din Emiratele Arabe Unite, interesata sa investeasca in Portul Constanta Imagine

Conducerea companiei Abu Dhabi Ports Group din Emiratele Arabe Unite şi-a manifestat interesul pentru derularea unor investiţii în Portul Constanţa, a anunțat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Conducerea Abu Dhabi Ports Group și-a manifestat interesul pentru derularea unor investiții în Portul Constanța, în zona Molului Sud. În cadrul întâlnirii, pe care am avut-o astăzi la Abu Dhabi, reprezentanții acestui grup au transmis că vor să dezvolte proiecte în zona molurilor 3 și 4 din Port. Am stabilit să înființăm un grup comun de lucru care să discute despre încheierea unui Memorandum de Înțelegere între Portul Constanța și AD Ports Group. I-am invitat pe reprezentanții AD Ports Group să viziteze Portul Constanța pentru a stabili termenii colaborării, inclusiv în contextul interesului manifestat de aceștia pentru investiții în ceea ce privește insula artificială din port”, a scris Sorin Grindeanu miercuri într-un mesaj pe Facebook.

El spune că o altă investiție emiriană ar putea fi canalizată pentru devoltarea unui centru cargo pe Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara.

„Am discutat și despre un posibil parteneriat pentru dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal cargo pe Aeroportul Internațional Timișoara “Traian Vuia”, care poate deveni astfel un puternic nod comercial regional, conectat la rețelele de transport feroviar și rutier. Acest Centru Intermodal, a cărui construcție este evaluată la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafață de 65 de hectare și ar oferi facilități de depozitare și transport, inclusiv pentru mărfurile intercontinentale”, a mai precizat Sorin Grindeanu.

Citește și: Ministrul Energiei: România vrea să cumpere gaz lichefiat și petrol din Emiratele Arabe Unite

Un copil din cinci renunță la școală din cauza sărăciei, potrivit Salvați Copiii. Practic, educația obligatorie devine opțională și asta pentru că multe dintre familiile din România nu au bani să își trimită copiii la școală. De altfel, abandonul școlar în tara noastră este cel mai mare din Europa.

Economie 2024-10-03 19:53:12

Ministrul chinez de externe Wang Yi a declarat marţi, în timpul unei întâlniri cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, că Beijingul doreşte să "consolideze cooperarea strategică" cu Moscova, a relatat presa de stat rusă.

Economie 2024-04-09 12:07:40

Preşedinţii Lituaniei şi Letoniei au cerut, marţi, înaintea unei vizite a cancelarului german Olaf Scholz la Vilnius, o prezenţă militară a NATO mai solidă în statele baltice, în contextul agresiunii militare ruse asupra Ucrainei. Şeful statului lituanian, Gitanas Nauseda, și omologul său leton, Egils Levits, s-au pronunţat pentru desfăşurarea de trupe suplimentare ale Alianţei Nord-Atlantice în regiunea baltică.

Economie 2022-06-07 09:34:43

Liderul PNL Satu Mare Adrian Cozma a declarat, miercuri la Digi24, referitor la mini-terenul de golf cu trei găuri de la Vila Lac 3 din Primăverii al președintelui Klaus Iohannis că este posibil să fi fost făcute de mână cu burghiul, probabil chiar de către șeful statului. Liberalul a mai precizat că este normal să fie gazonul tuns frumos, adăugând „și eu am tuns gazonul acasă”.

Economie 2024-10-10 21:07:18

Coreea de Nord a lansat joi două rachete balistice spre Marea Japoniei, la două zile după lansarea unui proiectil similar deasupra Japoniei şi a calificat aceste teste drept măsuri corecte de retorsiune împotriva Washingtonului şi a Seulului şi a exerciţiilor lor militare în regiune, transmite AFP.

Economie 2022-10-06 09:37:49

Un microbuz în care se aflau șapte militari americani de la Baza Deveselu s-a răsurnat pe centura orașului Caracal. Cinci dintre ei au fost răniți și au fost transportați la Spitalul municipal Caracal, pentru a primi îngrijiri medicale.

Economie 2023-11-30 07:29:04

Două fetițe de 12 ani au fost lovite de mașină, duminică, în timp ce traversau strada regulamentar. Ambele au fost transportate la spital, una dintre ele cu elicopterul SMURD.

Economie 2023-02-12 18:32:12

Un conflict asemănător celui din serialul „Succesiunea” a izbucnit în una dintre cele mai bogate familii din Singapore, după ce magnatul imobiliar Kwek Leng Beng și-a acuzat fiul de complot pentru preluarea controlului în consiliul de administrație, scrie BBC.

Economie 2025-02-27 11:34:19