„Reparăm ceea ce trebuia făcut de mult! 23 de milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea și redimensionarea Centrului pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca. Am aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici și suma necesară pentru reorganizarea Centrului pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca. Urmează instalarea unui sistem HVAC care să asigure controlul microbiologic, al temperaturii și al umidității, refacerea și compartimentarea corectă a zonelor ATI, precum și introducerea filtrelor HEPA, pentru a reduce cât mai mult riscul de infecții nosocomiale”, a scria Alexandru Rogobete, vineri pe Facebook.
Citește și: De ce nu s-a construit un spital de arși în 10 ani de la Colectiv? Grindeanu: „Probabil că nu am găsit cheia. Nu am guvernat doar noi”
De asemenea centrul va fi dotat cu aparatura de ultimă generație.
„Vom avea 4 paturi de terapie intensivă și 5 paturi de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și tratament pentru arși, organizate în 4 rezerve. Refacem structura exact așa cum a rezultat din constatările Corpului de Control, după adevăr, nu după aparențe. Reparăm ceea ce trebuia să funcționeze de mult și ne asigurăm că, de acum înainte, fiecare decizie are în centru siguranța pacientului și protejarea personalului medical”, a mai spus ministrul Sănătății.
Citește și: Supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv: „Conducerea țării este în comă. Suntem într-un punct mai rău decât acum 10 ani”
El a adăugat că preferă să fie „un centru pentru arși cu mai puține paturi, dar dotat ireproșabil, unde pacienții sunt tratați cu demnitate și în condiții de siguranță, iar personalul medical nu este expus la riscuri”.
„Încrederea ne face bine!”, a conchis Rogobete.
