Întrebat la B1 TV despre criticile lansate de unii reprezentanţi ai PSD în privinţa măsurilor fiscale anunţate miercuri de premierul Ilie Bolojan, ministrul Economiei, Radu Miruţă, a precizat că nu este corect „să vii să te miri de nişte măsuri care sunt un tratament la o boală căreia tu i-ai dat diagnosticul greşit în ultimii doi-trei ani”.
El spus că a existat consens pe măsurile de austeritate discutate în şedinţele de coaliţie şi că acum „unii joacă un pic teatru”.
„Îi rog pe cei de la PSD să-şi răspundă în gând la întrebarea cum s-a ajuns aici. Nu-i învinovăţesc, dar să-şi dea singuri răspunsul. Nu merge teatrul acesta la infinit, să vii să te miri de nişte măsuri care sunt un tratament la o boală căreia tu i-ai dat diagnosticul greşit în ultimii doi- trei ani. E în regulă, s-a ajuns aici şi nu mai poţi întoarce decedatul de la groapă. De asta am intrat, de asta stăm la o masă unde stă şi PSD, pentru a veni cu un diagnostic corect”, a mai declarat Radu Miruţă.
Replica ministrului Radu Miruță vine după ce Adrian Câciu a criticat măsurile anunțate de premierul Ilie Bolojan și a avertizat că „acestea introduc România într-o criză profundă”.
„România nu are nevoie de austeritate oarbă, ci de responsabilitate inteligentă. În ultima perioadă, unii confundă buna guvernare cu tăierea arbitrară de cheltuieli şi creşterea, tot arbitrară, a impozitelor. Dar adevărul este simplu: nu putem construi o ţară performantă cu măsuri de criză permanentizate. Ambele laturi ale pachetelor de măsuri despre care aud introduc România într-o criză profundă, pentru că sunt gândite eronat”, spune social-democratul într-o postare.
El arată că aceste măsuri „afectează populaţia săracă şi clasa de mijloc dar lasă bogaţii în pace”.
Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, un pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.
