„Este un proces care este în derulare, există notele de constatare ale Corpului de control ale premierului. Până luni, domnul Lucaci (Sorin Lucaci – director general Apele Române – n.r. ) are dreptul de a se apăra şi trebuie să aşteptăm să vedem exact care sunt apărările pe care le are. După aceea, (...) va fi luată o decizie”, a declarat, vineri seară, la B1 TV, ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Aceasta a precizat că, având în vedere informaţiile din notele de constatare pe care le-a primit deja din partea Corpului de control, „acolo există responsabilităţi partajate” între mai multe instituţii, nu doar Apele Române şi Salrom.
„Sunt o grămadă de instituţii care, din păcate, au aşteptat să se întâmple un dezastru, deşi ştiau că există o probabilitate, şi existau studii peste studii care să arate că acolo există un risc mare să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”, a mai declarat Diana Buzoianu, potrivit News.ro.
În ceea ce priveşte conducerea Administraţiei Naţionale Apele Române, una dintre instituţiile direct implicate în situația de la Praid, Diana Buzoianu a precizat că o decizie va fi luată săptămâna viitoare.
