• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-20 22:19:20
  • Sursa:
Ministrul Mediului anunta ca statul ar putea suporta o parte din leasingul masinilor electrice, dupa modelul Frantei Imagine

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat, miercuri seară, că ia în calcul ca statul român să suporte o parte din leasingul maşinilor electrice, pe model francez şi că va avea o discuţie cu producătorii şi importatorii de astfel de autoturisme. Fechet mai spune că, deşi valoarea tichetului pentru Programul Rabla Plus a scăzut, bugetul pentru acest program ar putea fi mai mare în 2024.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a declarat, miercuri seară, la TVR Info că ministerul a primit bani suficienţi în bugetul din 2024 pentru programele pe care le derulează

„În niciun caz nu aş numi bugetul pe 2024 ca fiind unul de suprevieţuire, pentru că e un buget mai mare decât cel de anul trecut. Dacă anul trecut am avut credite bugetare de 2,7 miliarde lei, anul acesta avem peste 3 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, atât pentru investiţii, lucru la care eu personal ţin foarte mult, cât şi pentru buna funcţionare a ministerului, putem spune că avem suficienţi bani pentru anul 2024”, a declarat Mircea Fechet.

Întrebat de ce, totuşi, valoarea tichetelor pentru Rabla Pluc s-a redus la jumătate, Fechet a precizat că este important bugetul total pentru acest program.

„Este adevărat, valoarea tichetelor la Rabla Plus a suferit o modificare, printr-o ordonanţă de urgenţă, însă aş vrea să facem diferenţa între valoare tichetului şi bugetul programului. Anul acesta am avut 560 milioane buget la Rabla Clasic în legătură cu care nu am decis să îl modificăm în vreun fel şi am avut 780 milioane, bani pentru Rabla Plus. Eu cred  că ne interesează foarte mult valoarea totală a bugetului. Din acest punct de vedere vreau să spun că vom propune un buget şi mai mare decât am avut în anul 2023 pentru Rabla Plus, cu alte cuvinte să punem şi mai multe maşini electrice pe stradă şi să scoatem rable. Această măsură care vizează valoarea eco-tichetului va însemna un număr mai mare de maşini ce vor  putea fi cumpărate de români. Dar mai scump, în funcţie de preţul maşinii, pentru că mai există o noutate, preţul maşinilor electrice a scăzut de la an la an, iar valoarea eco-tichetului de aproape 10.000 de euro este neschimbată de foarte mulţi ani. (...) Cred că Rabla Plus va fi un succes şi la anul, chiar dacă valoarea eco-tichetului va fi mai mică. Spun asta uitându-mă la alte state membrue UE. Sunt 7 ţări în Uniunea Europeană care nu dau nicio bonificaţie. Au făcut-o până acum, au decis că e suficient, oamenii nu mai au nevoie de vreo încurajare, din raţiuni de mediu, de taxe, fiecare decide de ce îşi cumpără maşini electrice. Sunt multe state membre care au aceeaşi valoare a tichetului pentru maşinile electrice”, a spus Fechet.

Ministrul spune că România ar putea aplica modelul Franţei unde o parte din leasingul maşinilor electrice este suportat de stat.

„Voi avea discuţii cu producătorii şi importatorii pentru că la prima vedere cel puţin, văzând că lucrul acesta se face în Franţa, nu văd niciun motiv pentru care nu am putea, pentru cei care aleg să ia o maşină în leasing, poate nu vor să o cumpere cu banii jos. Poate alegem să finanţăm şi astfel de metde. Vorbim doar de Rabla Plus, maşinile electrice. Speranţa mea e că atunci când vom anunţa programul să putem să fim la aceeaşi masă toţi marii producători de autoturisme şi cu importatorii şi să spunem că toată lumea e mulţumită”, a precizat Mircea Fechet.

Întrebat, de asemenea, dacă la Rabla Clasic se păstrează valoarea tichetului de 7.000 de lei, Fechet a explicat că îşi propune păstrarea acestei valori, notează News.ro.

„Ne propunem să păstrăm valoarea acelui voucher. Tendinţa ultimilor ani a fost aceea de a lua nu foarte mult, pentru a nu exista vreo problemă, tendinţa e de a lua bani din Rabla şi de a-i muta la Rabla Plus. Dar acest lucru nu se poate face decât cu paşi mici, pentru a nu dezechilibra ceea ce avem deja”, a spus Mircea Fechet.

O femeie de 34 de ani, inculpată pentru că şi-a ucis cele trei fiice în trei ani, este judecată începând de luni la Atena. Cazul a stârnit un val de furie în Grecia, așa că acuzata a fost adusă la proces cu vesta antiglonț.

Economie 2023-01-09 12:40:30

Moscova a fost vizată de un atac cu drone ucrainene pentru prima dată de la declanșarea războiului, marcând un punct de cotitură în conflict, relatează The Guardian. Kremlinul a amenințat că va lua „cele mai dure măsuri posibile” ca răspuns.

Economie 2023-05-31 07:30:52

Noul guvern al Slovaciei, condus de populistul Robert Fico, a decis să desfiinţeze printr-o procedură rapidă biroul procurorului special care se ocupa de cazurile de corupţie. Decizia a stârnit acuzaţii din partea opoziţiei şi un apel din partea Comisiei Europene de a nu se grăbi cu aceste schimbări ce ar putea ameninţa statul de drept, relatează Reuters, citată de News.ro.

Economie 2023-12-07 17:20:31

De când soldații ruși au invadat prima dată Ucraina, femeile au fost violate în grup, bărbații castrați, copiii abuzați sexual și civilii forțați să defileze dezbrăcați pe stradă, potrivit ONU, relatează The Telegraph. Kremlinul este acuzat că terorizează populația ucraineană amenințată cu violența sexuală într-un mod sistematic și necruțător.

Economie 2022-12-03 08:00:13

Șeful Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, vineri seară, că atacatorul de la aeroportul din Chișinău, care a ucis două persoane după ce a luat arma unui polițist de frontieră, este în grija medicilor și sub supraveghere. El dă asigurări că „nu sunt motive care să ducă la perturbarea și la mersul denaturat în rândul societății”. Totodată, oficialul spune că au fost sporite măsurile de securitate de la aeroport dar adaugă că incidentul nu a fost „o breșă”. 

Economie 2023-06-30 22:28:27

Poliţiştii Capitalei pun în aplicare, miercuri, cinci mandate de percheziţie şi două de aducere, într-o cauză privind săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 3.200.000 de lei.

Economie 2022-09-14 11:24:54

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat duminică pe fostul preşedinte american Donald Trump în ţara sa pentru o lecţie de diplomaţie în vreme de război. Într-un interviu din septembrie, Trump s-a lăudat că dacă va fi reales ar rezolva războiul din Ucraina în 24 de ore. Acum, Zelenski spune că are nevoie de doar 24 de minute ca să îi arate că asta nu e posibil.

Economie 2023-11-06 10:02:10

Partenerii occidentali nu mai impun nicio restricție de rază de acțiune asupra armelor livrate Ucrainei pentru a fi utilizate împotriva obiectivelor militare rusești, a declarat cancelarul german Friedrich Merz pe 26 mai.

Economie 2025-05-26 22:56:43