• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-04 16:55:59
  • Sursa:
Ministrul Justitiei nu confirma ca Horatiu Potra e in Dubai, dar spune ca Romania „a obtinut rezultate cu aceasta jurisdictie” Imagine

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, refuzat să spună dacă Horațiu Potra, dat în urmărire, se află în Dubai, așa cum s-a vehiculat în ultimele zile. El a spus, la emisiunea Studio Politic de la Digi24, că la Ministerul Justiției nu au ajuns încă informații oficiale că mercenarul a fost localizat. Marinescu a adăugat însă că România „a obținut rezultate” și în cazul extrădărilor din Emiratele Arabe Unite.

„În privința lui Horațiu Potra s-a emis un mandat de arestare. Mandatul se pune imediat în aplicare de organele de poliție, iar în măsura în care nu e identificat pe teritoriul național, se apelează la Interpol. Se face localizarea persoanei, apoi instanța de judecată, dacă persoană se află într-o jurisdicție străină, comunică Ministerului Justiției, care imediat pornește procedurile necesare.

Dacă este vorba de o jurisdicție care s-a discutat mai mult în spațiul public, se utilizează instrumentul extrădării.Toate demersurile vor fi făcute pentru ca mandatele de arestare să fie puse în executare”, a explicat ministrul.

„Ministerul Justiției nu localizează persoane, ci instrumentalizează cooperarea judiciară pentru a obține predarea acelor persoane”, a adăugat el.

Întrebat dacă Potra e căutat în Dubai, ministrul Justiției a răspuns: V-aș ruga să nu vă îndoiți de eficacitatea demersurilor care se fac. A comunica date cu privire la localizarea unor persoane în spațiul public poate ridica probleme de eficacitate a măsurilor care se întreprind.

Marinescu a expicat și cum se desfășoară procedurile de localizare și extrădare în cazul persoanelor date în urmărire internațională.

„În momentul în care organele polițienești sau Interpol comunică instanțelor de judecată care au emis mandatul că această persoană a fost depistată într-o jurisdicție străină - să spunem cea la care se referă opinia publică - atunci instanța de judecată trimite prompt Ministerului Justiției această informație și noi imediat formulăm cererea de extrădare. Nu e prima dată când am lucrat astfel. Am obținut rezultate cu această jurisdicție care se discută în spațiul public, avem toate instrumentele necesare”, a spus el.

„S-au dispus și măsuri preventive de instanțele de judecată. Aceasta înseamnă că ancheta a făcut progrese semnificative. Acum este etapa următoare, aceste măsuri să fie puse și în executare. Asta se face în mom de față. Acțiunile de localizare se desfășoară de organele polițienești. Când e localizat cu certitudine, aceste date vor veni la Ministerul Justiției. Nu au sosit încă astfel de date. În acel moment vom proceda la procedurile necesare, dacă e nevoie de extrădare. Dacă va fi localizat în România, se va pune imediat în executare mandatul de arestare. Dacă va fi localizat în spațiul UE există un instrument de cooperare diferit. Dacă va fi localizat în Emiratele Arabe, așa cum se discută în spațiul public, atunci există instrumentul extrădării”, a mai spus ministrul.

Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă Detroit, Michigan, relatează BBC.

Economie 2022-07-06 08:57:05

Un polițist local din Cisnădie luptă pentru viața lui, după ce a fost, marți seara, victima unui accident rutier. Bărbatul dirija traficul într-o zonă cu risc crescut de inundații, când a fost lovit în plin de un șofer, cetățean străin. În urma impactului, polițistul a ajuns în stare gravă la spital, unde a fost operat de urgență, scrie Ora de Sibiu.

Economie 2024-02-14 14:25:04

Două tinere din Ialomița sunt cercetate de polițiști pentru că ar fi înșelat mai mulți oameni cu așa-zise donații pentru o asociație umanitară. Cele două impostoare au fost prinse în Piața Operei din Timișoara în timp ce colectau bani, pe stradă, pentru surdo-muți, persoane cu handicap și copii săraci, scrie Opinia Timișoarei.

Economie 2023-12-14 16:25:41

A fost protest, marți dimineața, la Spitalul Municipal din Orșova, județul Mehedinți. Peste 200 de angajați au întrerupt temporar lucrul, după ce au aflat că de la 1 ianuarie 2023 ar putea fi dați afară. Spitalul s-ar putea închide, pentru că nu mai sunt bani pentru plata facturilor și tot ce ține de cheltuielile spitalului, în condițiile în care nu primesc niciun ajutor de la primărie.

Economie 2022-12-13 15:40:12

La aproape o săptămână după ce patru studenți de la Universitatea din Idaho au fost găsiți morți în casa pe care o închiriaseră, un medic legist a dezvăluit că aceștia au fost înjunghiați în paturile lor, scrie BBC. Cei patru tineri, trei femei și un bărbat, dormeau probabil când au fost atacați duminică, 13 noiembrie, a declarat medicul legist al comitatului Latah, Cathy Mabbutt.

Economie 2022-11-20 11:11:36

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câştigat duminică primul său meci de simplu la Jocurile Olimpice de la Paris, învingându-l în trei seturi, 6-1, 4-6, 6-4, pe ungurul Marcos Fucsovics, iar în turul următor îl va avea ca adversar pe sârbul Novak Djokovic.

Economie 2024-07-28 20:53:04

Forțele armate ale Serbiei rămân în alertă maximă din cauza „utilizării forței brutale de către Aljbin Kurti și trupele sale împotriva populației sârbe din Kosovo și Metohija”, a decis Consiliul de Securitate Națională al Serbiei, după o întâlnire care a avut loc sâmbătă, potrivit agenției Novosti.

Economie 2023-05-27 14:47:58

Cântăreţul britanic Sting a prezis joi o „luptă” a artiştilor pentru a-şi apăra munca împotriva utilizării inteligenţei artificiale în industria muzicală, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-05-18 20:43:53