• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-21 20:54:51
  • Sursa:
Ministrul german al Apararii le cere aliatilor NATO sa trimita mai multe sisteme Patriot in Ucraina: „E crucial” Imagine

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a îndemnat marţi aliaţii din cadrul NATO şi alte ţări care sprijină Ucraina să transmită Kievului mai multe sisteme de apărare antiaeriană, dacă este posibil Patriot de fabricaţie americană, relatează EFE, citată de Agerpres.

Aflat într-o vizită la baza aeriană din oraşul Lielvarde, în Letonia, unde staţionează avioane de luptă germane ca parte a patrulelor aeriene ale NATO în regiunea Mării Baltice, Pistorius a declarat că „Germania a furnizat Ucrainei 25% din capacităţile sale Patriot, mai mult decât orice altă ţară din lume”.

„De aceea am lansat această iniţiativă pentru a cere şi altor ţări să facă mai mult. Până în prezent, am primit multe oferte pentru mai mulţi bani şi rachete, dar nu şi pentru sisteme de lansare, de care Ucraina are nevoie cel mai mult”, a spus el.

Pistorius a spus că toţi partenerii care pot „furniza sisteme Patriot sau sisteme similare ar trebui să facă asta cât mai curând posibil”.

„Este realmente crucial pentru evoluţia viitoare a acestui război şi în special pentru moralul, securitatea şi infrastructura ţării”, a spus el.

Boris Pistorius a mai spus că Germania nu va accepta să apere spaţiul aerian al Ucrainei dintr-o ţară vecină, aşa cum a sugerat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

„Ar fi un fel de participare directă la război”, a declarat ministrul german al Apărării, înainte de a adăuga că „nu este momentul sau locul în care să o luăm serios în considerare, cel puţin nu pentru Germania”.

„Ştiu că nu este nici pentru alte ţări”, a spus el.

Întrebat dacă Germania şi-ar putea revizui poziţia cu privire la furnizarea de rachete de croazieră Taurus Ucrainei, pe care a refuzat până acum să le livreze, Pistorius a declarat că, în ceea ce priveşte rachetele Taurus, „totul a fost spus deja în trecut”.

„Nu am nimic de adăugat în acest moment”, a spus el.

În plus, ministrul a reamintit că Germania este al doilea mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, după SUA, şi că în acest an a alocat 7 miliarde de euro ca ajutor pentru care au fost deja semnate contracte.

„Facem tot ce ne stă în putinţă şi cred că vom face şi mai mult dacă va fi necesar. Dar, totuşi, există multe, multe alte ţări în lume şi în Europa care ar putea face mai mult decât au făcut până acum”, a afirmat el.

La rândul său, ministrul leton al Apărării, Andris Spruds, a declarat că Letonia se angajează să trimită 0,25% din Produsul său Intern Brut (PIB) ca ajutor militar Ucrainei, „ceea ce înseamnă că 10% din cheltuielile noastre militare merg către Ucraina”.

Letonia s-a angajat să aloce 3% din PIB-ul său pentru apărare, o cifra mai mare decât pragul minim de 2% stabilit pentru membrii NATO înainte de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022, a indicat ministrul leton.

Un oficial al ONU pentru drepturile omului a acuzat vineri Israelul că maltratează deţinuţii palestinieni din Gaza, spunând că a întâlnit bărbaţi care au povestit că au fost încarceraţi săptămâni întregi, au fost bătuţi şi legaţi la ochi. De asemenea, unii dintre ei au fost eliberaţi purtând doar nişte scutece, relatează Reuters, citat de News.ro.

Economie 2024-01-19 15:55:02

Președintele rus, Vladimir Putin, a oferit un răspuns evaziv când a fost întrebat de un reporter rus despre stadiul „operațiunii militare speciale din Ucraina” - expresia folosită de propaganda rusă în cazul războiului din Ucraina - în condițiile în care armata ucraineană se află în acest moment în contraofensivă. Putin a spus că soldații ruși „acționează eroic” pe frontul ucrainean, fără a preciza ce anume e „eroic” sau să detalieze fapte de „eroism” ale armatei sale.

Economie 2023-07-17 00:04:51

Guvernul olandez a informat, vineri, că intenţionează să introducă în lunile următoare o serie de măsuri de limitare a imigraţiei, inclusiv un moratoriu asupra tuturor cererilor noi de azil. Mesajul  vine la câteva zile după ce Germania a anunţat introducerea de controale la toate frontierele ţării pentru a nu permite intrarea migranţilor nedoriţi, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-09-13 20:43:22

Generalul american în rezervă Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, a admis, într-un interviu acordat Kyiv Post, că Rusia a declanșat deja un „Al Patrulea Război Mondial” împotriva Occidentului și este sprijinită în acest demers de aliații săi din Iran, Coreea de Nord și China.

Economie 2024-11-21 14:40:44

Federaţia Europeană de Nataţie (LEN) a anunţat, luni, nominaliizările pentru premiile de cei mai buni sportivi din 2024. Pe lista nominalizaţilor pentru “Cel mai bun înotător european al anului” se află şi David Popovici. De asemenea, la highdiving sunt nominalizaţi Constantin Popovici şi Cătălin Preda.

Economie 2024-12-16 18:24:32

În Italia, primii doi operatori de benzinării din țară au anunțat două zile de grevă, ca urmare a măsurilor luate de guvernul Georgiei Meloni. Statul nu va mai reduce acciza la combustibili, iar prețurile au sărit în aer. Șoferii s-au înghesuit să alimenteze înainte de începerea protestului.

Economie 2023-01-26 00:21:13

Senatul francez a adoptat sâmbătă, după zece zile de dezbateri aprinse, contestata reformă a pensiilor, proiectul emblematic al preşedintelui Emmanuel Macron care a generat timp de săptămâni greve şi demonstraţii. După Senat, legea va merge la Adunarea Națională. Președintele Emmanuel Macron a amenințat că este dispus să adopte reforma fără votul parlamentului.

Economie 2023-03-12 09:04:50

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Economie 2024-06-26 17:29:58