• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-30 16:19:43
  • Sursa:
Ministrul francez de Interne: La finala Ligii Campionilor a existat o „frauda masiva, industriala si organizata cu bilete contrafacute” Imagine

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a denunţat luni o „fraudă masivă, industrială şi organizată cu bilete contrafăcute” la finala Ligii Campionilor la fotbal, care a fost afectată de numeroase incidente sâmbătă seara în jurul Stade de France din Paris, transmite AFP.

„Între 30.000 şi 40.000 de suporteri englezi s-au regăsit la Stade de France, fie fără bilete, fie cu bilete falsificate”, a declarat Darmanin în faţa presei după o reuniune interministerială organizată pe marginea acestor disfuncţionalităţi.

„S-a constatat o fraudă masivă, industrială şi organizată, bilete contrafăcute”, a spus ministrul. El a adăugat că „70%” din biletele de hârtie prezentate la prefiltrare au fost  „false”, iar „odată trecută această prefiltrare, mai mult de 15%” au fost false.

La 22:00, ora prevăzută pentru lovitura de începere, în cele din urmă amânată, a meciului Liverpool - Real Madrid, „97% dintre suporterii spanioli erau prezenţi în tribunele lor”, faţă de „doar 50% dintre suporterii britanici”, a continuat ministrul de Interne.

El a afirmat că „fără deciziile luate de poliţie şi de prefect, ar fi existat morţi” la finala Ligii Campionilor, notează Agerpres.

Darmanin şi-a exprimat „deplina susţinere” pentru prefectul poliţiei Parisului, Didier Lallement, ale cărui metode de menţinere a ordinii au făcut obiectul multor critici.

Ministrul a mai indicat că nu au fost activate 2.700 de bilete din cele 79.000 vândute.

El a spus că „îi pare rău” pentru spectatorii cu bilete care nu au putut să asiste la meci şi şi-a exprimat „regretul” pentru spectatorii care au suferit din pricina gazelor lacrimogene folosite de poliţie.

Ministrul Sportului a adăugat că va exista o „compensaţie” pentru deţinătorii acestor bilete.

UEFA a explicat duminică, într-un comunicat, că mii de suporteri ai echipei Liverpool au blocat, sâmbătă seara, turnicheţii de acces pe Stade de France cu bilete pe care le-au cumpărat, dar care s-au dovedit a fi false, ceea ce a dus la amânarea startului finalei Ligii Campionilor, dintre Real Madrid şi Liverpool.

Din cauza blocajelor s-a creat aglomeraţie la intrarea pe stadion, iar, ca urmare, startul meciului a fost amânat cu circa 35 de minute, pentru a permite accesul celor care aveau bilete autentice. 

Echipa de fotbal engleză Liverpool a cerut o investigație în ce privește „problemele inacceptabile” cu care s-au confruntat fanii săi și care au dus la întârzierea meciului său cu Real Madrid, în finala UEFA Champions League, de sâmbătă seară, scrie BBC.

Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stade de France din Saint-Denis.

Duminică, 4 septembrie, polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 56 ani, din Zalău, cercetat penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Bărbatul a provocat un accident rutier, în urma căruia a rezultat decesul unei persoane și rănirea altor două. Acesta ar fi condus neîntrerupt 12 ore și 30 de minute, folosind atât cartela tahografică eliberată pe numele său, cât și o altă cartelă tahografică eliberată pe numele unei alte persoane.

Economie 2022-09-05 19:10:12

Krišjānis Kariņš, ministrul leton de externe, a declarat că va demisiona în urma unui scandal legat de utilizarea fondurilor de stat pentru a plăti zboruri private în perioada în care a fost prim-ministru, transmite The Guardian.

Economie 2024-03-29 15:46:24

Un pește de adâncime nou descoperit a fost numit după San, prințesa războinică din filmul de animație emblematic al Studioului Ghibli, Prințesa Mononoke, datorită semnelor uimitoare aflate pe capul acestuia, scrie BBC.

Economie 2025-02-17 07:00:50

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat că Franţa este un "aliat solid şi de încredere" al Statelor Unite, dar că este necesară implicarea Chinei, el încercând astfel să clarifice declaraţiile controversate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Economie 2023-04-13 08:34:36

Guvernul ucrainean a adoptat o lege prin care le interzice sportivilor din Ucraina să participe la concursurile de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 dacă se prezintă şi sportivi ruşi, informează cotidianul L'Equipe, potrivit Agerpres. Marţi, Comitetul Internaţional Olimpic a recomandat reintegrarea sportivilor ruşi şi bieloruşi în competiţiile internaţionale, sub drapel neutru şi „cu titlu individual”.

Economie 2023-03-31 13:58:54

Pentagonul a anunţat sâmbătă că a „distrus” o rachetă anti-navă a houthi, în noi lovituri descrise drept de „autoapărare” împotriva rebelilor yemeniţi care au efectuat atacuri repetate asupra navelor comerciale în Marea Roşie şi Golful Aden, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-21 00:58:28

România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest lucru pentru călători, dar și pentru autorități și ce măsuri noi vor fi aplicate.

Economie 2024-03-28 17:14:39

Suntem în ziua 540 a războiului pe scară largă declanșat de Rusia în Ucraina. Armata ucraineană a transmis că a înregistrat succese pe frontul din sud-estul ţării, însă spune că actuala sa contraofensivă progresează mai lent decât şi-ar fi dorit din cauza câmpurilor vaste care au fost minate de ruşi şi a liniilor defensive ruseşti pregătite şi consolidate. Rusia controlează aproape o cincime din Ucraina, inclusiv peninsula Crimeea, cea mai mare parte a regiunii Lugansk şi mari porţiuni din regiunile Doneţk, Zaporojie şi Herson. De asemenea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că ţara sa îşi intensifică „în mod semnificativ” producţia de drone.

Economie 2023-08-17 23:53:13