• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-08 22:37:30
  • Sursa:
Ministrul Finantelor spune ca Guvernul se gandeste sa modifice modul de impozitare al locuintelor: „O discutie complicata” Imagine

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, consideră că trebuie să existe o diferenţă între impozitarea unui apartament penthouse de 500.000 de euro şi un apartament poate de aceeaşi suprafaţă din oraşe mai mici precum Borsec sau Bălan.

Tanczos Barna a fost întrebat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, despre regândirea impozitelor pe case astfel încât impozitul să difere în funcţie de zona unde locuieşti şi cum s-ar putea aplica acest lucru.

„Este o discuţie foarte complicată pentru că, de exemplu, astăzi pentru o casă din judeţul Harghita – Sâncrăieni – e posibil să plătim acelaşi impozit ca pentru un apartament 100 – 200.000 de euro din Bucureşti sau din comunele învecinate Bucureştiului”, a afirmat ministrul Finanţelor.

El a precizat că s-au discutat mai multe variante, potrivit News.ro.

„S-au propus mai multe variante, inclusiv domnul prim-ministru a propus mai multe variante şi public a susţinut varianta impozitării în funcţie de valoarea de piaţă, valoarea dată de grila de evaluare notarială, valoarea dată de zone, eventual, de încadrarea unor imobile în anumite zone. Cu siguranţă trebuie să facă diferenţierea între apartamentul penthouse de 500.000 de euro şi apartamentul poate de aceeaşi suprafaţă din Borsec sau din Bălan. Am dat două exemple de oraşe mici”, a mai declarat Tanczos Barna.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut, la Jurnalul de Seară, la Digi24, un apel către profesorii care intenționează să intre în grevă miercuri, timp de două ore, să supravegheze copiii, chiar dacă nu țin orele. Ministrul a mai adăugat că susține revendicările profesorilor și că reprezentanții Coaliției își vor ține promisiunea și vor majora salariile profesorilor.

Economie 2023-05-16 23:10:48

Actorul Michael Newman, cunoscut mai ales pentru rolul lui Mike „Newmie” Newman din serialul „Baywatch”, a murit la vârsta de 68 de ani. Newman a fost diagnosticat în 2006 cu boala Parkinson.

Economie 2024-10-22 23:46:32

Aproape o treime din europeni votează acum cu partide populiste sau extremiste, potrivit unui nou studiu citat de The Guardian. Politicile anti-sistem se bucură de un sprijin tot mai mare în întreaga Europă, ceea ce ridică semne mari de întrebare pentru partidele care practică așa-zisa politică „mainstream”.

Economie 2023-09-23 08:00:24

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 95,62 miliarde de lei, la finalul lunii noiembrie 2022, în creştere cu 11% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2021, potrivit statisticii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Economie 2023-01-08 14:08:27

Viitorul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, a declarat joi că noua administraţie intenţionează să menţină TikTok activ în Statele Unite, cu condiţia existenţei unui acord viabil, relatează Reuters.

Economie 2025-01-16 19:37:50

Un grup de 14 persoane - cetăţeni români şi familiile acestora - evacuate din Fâşia Gaza a ajuns în România, a anunţat luni Ministerul de Externe de la București. România a reușit să evacueze până acum 302 persoane din Fâșia Gaza.

Economie 2023-12-18 10:05:21

Un vânător de mine care a aparţinut Marinei Regale Britanice şi care a intrat în serviciul Forţelor Navale Române a plecat spre portul Constanţa, după ce echipajul s-a pregătit trei luni sub coordonarea specialiştilor britanici.

Economie 2023-11-15 17:20:44

ROG Ally este o consolă de jocuri portabilă, dar cu performanțe fără egal datorită procesoarelor AMD Ryzen Z1 și Z1 Extreme care sunt capabile de gaming AAA la rezoluție Full HD în jocuri compatibile cu sistemul de operare Windows 11.

Economie 2023-12-20 13:23:22