• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-01 12:10:39
  • Sursa:
Ministrul Educatiei, prima reactie in scandalul abuzurilor sexuale de la SNSPA: Cere verificari la toate universitatile din tara Imagine

Ministerul Educației a avut miercuri, la trei zile de la primele dezvăluiri ale fostelor studente de la SNSPA, care au reclamat că au fost abuzate sexual de profesorii Alfred Bulai și Marius Pieleanu, o primă reacție, în care arată că „nu tolerează nicio abatere care ar putea afecta integritatea și demnitatea umană”.

Ministerul a anunțat că a dispus Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU) să verifice la nivelul instituțiilor de învățământ superior dacă există cazuri de hărțuire sexuală.

„Ministerul Educației nu tolerează, în sistemul de învățământ, nicio abatere care ar putea afecta integritatea și demnitatea umană și susține demersurile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) pentru clarificarea și soluționarea aspectelor semnalate în spațiul public, ce vizează comportamentul lipsit de deontologie al unui cadru didactic universitar.

Având în vedere cazurile recente semnalate în spațiul public, la solicitarea Ministerului Educației, Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) va iniția verificări la nivelul instituțiilor de învățământ superior cu privire la:

Auditarea comisiilor de etică universitară va cuprinde și prezentarea inițiativelor la nivel instituțional pentru promovarea unor valori etice fundamentale, precum libertatea academică, respectiv combaterea discriminării, a abuzurilor și a hărțuirii de orice tip”, se arată într-un comunicat remis miercuri de Ministerul Educației.

„Hărțuirea sexuală este un flagel, care are consecințe dezastruoase atât asupra victimelor, cât și asupra climatului profesional din orice organizație. Atunci când cei care hărțuiesc sunt și în poziții care presupun încredere și autoritate, precum cea de cadru didactic, impactul este cu atât mai devastator. Apreciez curajul tuturor celor care au făcut un pas în față și au spus adevărul și îi încurajez pe toți cei care au fost victime ale abuzurilor de orice fel să le semnaleze. În calitate de ministru, am urmărit constant îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei în mediul educațional. Solicit universităților ca orice abatere de la normele de etică și integritate să fie aspru sancționată, asigurând protecția victimelor și asistența post-traumatică. De asemenea, vom acționa, împreună cu instituțiile abilitate și cu mediul universitar, pentru a crește acțiunile de prevenție în sistemul educațional”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, citată în comunicat.

Ministerul mai precizează că în noua Lege a învățământului superior nr. 199/2023 au fost prevăzute „definiții clare pentru actele de hărțuire sexuală și violență psihologică. Toate instituțiile de învățământ superior au obligația de a respecta noile prevederi”.

Suplimentar, Ministerul Educației a continuat îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei universitare, prin:

„Precizăm, în același timp, că hărțuirea sexuală, alături de orice formă de hărțuire, este considerată abatere de la normele de etică și deontologice privind respectarea ființei și demnității umane, având în vedere faptul că știrbesc demnitatea beneficiarilor direcți ai dreptului la educație și prestigiul profesiei, conform prevederilor Legii învățământului superior nr. 199/2023 și ale Codului-cadru de etică și deontologie universitară.

Subliniem că, în cazul faptelor ce pot constitui abatere de la etica şi deontologia universitară, orice persoană poate sesiza comisia de etică universitară din instituţia de învăţământ superior, cu respectarea confidențialității identității personale. Ministerul Educației poate fi sesizat pentru orice situație care vizează nerespectarea prevederilor şi a procedurilor legale care privesc etica şi deontologia universitară, în cazul în care sesizarea nu a fost soluționată la nivelul instituției de învățământ superior.

Reafirmăm faptul că studenții au dreptul de a beneficia de un mediu de învăţare sigur şi sănătos, inclusiv prin facilitarea accesului la informaţii despre sănătate fizică, mintală, stare de bine şi la servicii de consiliere, conform Codului drepturilor și obligațiilor studentului, aprobat prin ordin de ministru în anul 2024.

Ministerul Educației a lansat în consultare publică noul Regulament de organizare și funcționare a Comisiilor de etică din universități, în data de 12 iunie 2024. Întrucât în perioada de consultare publică nu au fost primite observații, apreciem că se impune extinderea acesteia și facem apel la orice contribuție care ar putea conduce la îmbunătățirea climatului etic în universități”, se mai arată în comunicatul ministerului.

Au apărut noi acuzații la adresa unui profesor de la SNSPA. Este vorba despre Marius Pieleanu, despre care mai multe foste studente spun că le-ar fi abuzat sexual. Una dintre acestea a scris pe Facebook că a fost hărţuită și că se temea că nu va intra în examenul de licență deoarece ar fi refuzat avansurile acestui profesor. 

În paralel, la parchet au început să ajungă mărturii ale unor foste studente care spun că sunt victime ale abuzurilor sexuale ale lui Alfred Bulai, au precizat procurorii.

Vloggerul Dima White care susține că are "Cel mai tare si nebun conținut din Moldova", după cum își descrie chiar el canalul de YouTube, a fost reținut pentru 20 de zile, anunță Poliția Republicii Moldova într-un comunicat de presă.

Economie 2023-07-18 13:29:24

Este anchetă în Noua Zeelandă după ce un feribot care făcea legătura între capitala țării și un oraș de pe insula sudică a eșuat în timpul călătoriei. 

Economie 2024-06-22 14:25:33

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, va efectua o vizită la Bucureşti în perioada 5-8 noiembrie, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a prognozelor macroeconomice, transmite Agerpres.

Economie 2024-10-28 13:44:14

Guvernul elveţian a decis să nu revoce înainte de 4 martie 2025 statutul de protecţie pentru cetăţenii ucraineni care fug de războiul din ţara lor, potrivit unui comunicat al executivului de la Berna, transmite Reuters.

Economie 2023-11-01 15:13:50

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat joi anunţul preşedintelui american Donald Trump privind suspendarea pentru 90 de zile a deciziei de aplicare a unor „tarife reciproce” în virtutea cărora blocul european ar fi fost taxat cu 20 la sută.

Economie 2025-04-10 14:27:45

Preşedintele Donald Trump doreşte să concentreze bugetul SUA pentru 2026 pe securitatea naţională şi apărare, reducând în acelaşi timp alte cheltuieli publice, a anunţat vineri Casa Albă, informează Agerpres.

Economie 2025-05-02 20:36:50

Peste 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României în Statele Unite ale Americii, sâmbătă, 11 mai 2024, cu ocazia „EU Open House” („Ziua Porților Deschise”), cel mai mare eveniment de diplomație publică organizat la Washington de către ambasadele țărilor membre ale Uniunii Europene.

Economie 2024-05-13 17:18:16

Un profesor de istorie din Craiova a fost condamnat, marți, la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că s-a folosit de funcția sa în scop sexual. Concret, dascălul i-a cerut unei eleve de 19 ani favoruri sexuale în schimbul unei medii mai mari. Eleva a sesizat însă Poliția, iar un an mai tâziu dascălul și-a aflat și pedeapsa, scrie Gazeta de Sud.

Economie 2023-05-04 15:05:30