• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-24 13:10:55
  • Sursa:
Ministrul Economiei: Romania isi propune sa devina un jucator important in UE in domeniul semiconductorilor Imagine

Industria electronică şi dependenţa Uniunii Europene de semiconductori sunt subiecte care preocupă, iar România a demarat proiecte la începutul crizei semiconductoarelor şi îşi propune să devină un jucător important în UE în acest domeniu, a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru.

„Vizita pe care am făcut-o la compania de semiconductori Infineon din Warstein, Germania, este un argument suplimentar pentru atenţia pe care o acordăm pentru a stabili un ecosistem naţional adaptat industriei viitorului. Industria electronică şi dependenţa UE de semiconductori sunt subiecte care preocupă Uniunea Europeană”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

„România a demarat proiecte la începutul crizei semiconductoarelor şi îşi propune să devină un jucător important în UE în acest domeniu. Ţara noastră are o tradiţie în semiconductori care a început încă din anii 1970-1980, prin urmare, există resurse din punct de vedere al capitalului uman. În România există deja companii active în acest domeniu cu capacităţi în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării. Compania germană Infineon Technologies este cea mai puternică companie de semiconductori din România şi dorim să discutăm despre creşterea în continuare a ecosistemului din ţara noastră, implicând Infineon, o companie de renume mondial”, a adăugat Spătaru.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, după turul fabricii de semiconductori, ministrul Florin Spătaru şi vicepreşedintele şi directorul general al Infineon Technologies România au discutat despre capacităţile deja dezvoltate în România, privind domeniul microelectronicii şi potenţialul său de dezvoltare ulterioară.

De la începutul anului 2022, ministerul a pus la dispoziţia marilor companii din domeniu fonduri în valoare de 500 de milioane de euro prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul ministru al Apărării Serghei Şoigu, a transmis marţi Ucrainei că termenii pentru pace se vor înrăutăți pe măsură ce Volodimir Zelenski întârzie mai mult negocierile cu Vladimir Putin, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-08-06 18:20:29

Rezerva Federală a SUA va trebui probabil să majoreze dobânzile mai mult decât se preconiza, ca răspuns la recentele date solide, şi este pregătită să facă paşi mai mari, dacă „totalitatea” informaţiilor primite sugerează că sunt necesare măsuri mai dure pentru a ţine sub control inflaţia, a declarat marţi în Congresul SUA preşedintele Fed, Jerome Powell, transmite Reuters.

Economie 2023-03-07 23:24:59

Cristian Tudor Popescu spune că situația actuală și crizele multiple cu care se confruntă lumea se vor înrăutăți în viitorul apropiat și că e posibil ca pericolul să vină și din Statele Unite, unde fostul președinte Donald Trump ar putea câștiga alegerile prezidențiale din 2024, iar republicanii alegerile intermediare din 2022 - „Atunci o să vedem! Combinația Putin-Trump!”.

Economie 2022-05-24 22:34:01

O explozie solară măsurată la X8,7 a avut loc în zona AR 3664, regiunea responsabilă pentru furtunile solare din weekendul trecut, care au provocat aurore viu colorate, relatează Science Alert.

Economie 2024-05-19 19:37:39

18 copii au ajuns, în ultimele şase zile, la Spitalul pentru copii „Sf. Maria” din Iaşi, după ce au suferit răni sau arsuri din cauza petardelor, transmite Agerpres. Peste 92 de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate până pe 30 decembrie, anul trecut, în vederea confiscării în cadrul acţiunii „Pirotehnic”, care se desfăşoară în perioada 30 septembrie - 5 ianuarie 2025

Economie 2025-01-05 14:32:44

În anii 1960, guvernul spaniol a evacuat un întreg oraș pentru că urma să fie inundat de apele unui nou rezervor. Însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, scrie BBC.

Economie 2022-08-14 10:19:11

Republica Moldova vrea să organizeze consilii locale antitero. Acestea vor putea fi organizate în toate cele 32 de raioane  și vor fi subordonate Serviciului de Informații și Securitate de peste Prut, transmite tv8.md.

Economie 2024-06-27 17:08:31

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a recunoscut luni că ţara sa l-a ucis pe liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, în iulie, la Teheran, într-o declaraţie în care a ameninţat că va decapita conducerea rebelilor yemeniţi, scrie AFP.

Economie 2024-12-23 23:14:13