• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-09 21:38:59
  • Sursa:
Ministrul Dezvoltarii Adrian Vestea a cerut sefilor de CJ sa faca controale la azilele de batrani Imagine

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a convocat, duminică, prin intermediul unei videoconferinţe, preşedinţii tuturor consiliilor judeţene din ţară pentru a analiza situaţia din azilele groazei. El le-a solicitat acestora să dispună măsuri urgente pentru verificarea tuturor centrelor din judeţele pe care le administrează.

"Vă solicit să dispuneţi măsuri urgente şi să verificaţi toate centrele de pe raza administrativă a judeţelor dumneavoastră, astfel încât, în maximum o săptămână, să avem o situaţie reală referitoare la ce se întâmplă în toate aceste instituţii! Nu vor fi tolerate nicio abatere de la proceduri, nicio justificare şi nicio scuză! Este imperios necesară implicarea, cu seriozitate şi responsabilitate, a tuturor funcţionarilor din domeniul asistenţei sociale, astfel încât să răspundem aşteptărilor tuturor persoanelor vulnerabile care au nevoie de noi toţi. Pentru că absolut toţi suntem responsabili de siguranţa şi bunăstarea acestora!", a precizat Adrian Veştea, potrivit news.ro.

În timpul videoconferinţei, au fost reiterate principalele obiective pe care toate autorităţile publice locale trebuie să le atingă în vederea creşterii calităţii vieţii persoanelor instituţionalizate, astfel încât acestea să beneficieze de spaţii de cazare conforme, alimentaţie corespunzătoare, adaptată nevoilor fiecărei persoane, acces oportun la servicii medicale optime, precum şi facilităţi de recreere şi recuperare medicală.

Totodată, ministrul Adrian-Ioan Veştea i-a asigurat pe aleşii locali de întregul său sprijin în implementarea politicilor care vin în sprijinul cetăţenilor şi le-a transmis că, ori de câte de ori întâmpină probleme în aplicarea acestora, Ministerul Dezvoltării le va fi un partener serios şi implicat, mai indică sursa citată.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat, referitor la ceea ce s-a întâmplat în centrele pentru îngrijire în care bătrâni erau torturaţi, că nu are nicio milă pentru „ticăloşii” care au făcut astfel de lucruri.

"Ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, un sistem corupt şi inert", a mai spus liderul PSD. Şeful Executivului a adăugat că prioritatea va fi verificarea şi reanalizarea autorizaţiilor la toate centrele pentru copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi.

El a mai spus că a solicitat mininistrului Justiţiei soluţionarea prioritară a acestor cauze. De asemenea, începând de luni, ministrul Muncii va începe discuţiile cu reprezentanţii cultelor pentru ca acestea să se implice în sprijinirea şi ajutarea acestor persoane vulnerabile.

Armata ucraineană a publicat recent pe rețelele sociale o înregistrare video care prezintă distrugerea unui tanc rusesc T-90M - cunoscut și sub numele de „Spărgătorul lui Putin” - de către trei drone kamikaze ucrainene.

Economie 2024-05-27 14:33:08

Ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că Guvernul nu va crește taxele în 2023 și 2024. Oficialul din Executiv afirmă că România „va ieși pe creștere economică și în 2023” și că „trebuie să ne pregătim să nu vedem recesiunea tehnică ca un element apocalipitic”.

Economie 2022-10-15 14:33:42

Colonelul rus în retragere care în urmă cu două zile a lăudat public Ucraina și a criticat strategia Rusiei a dat înapoi în mai puțin de 24 de ore și a făcut declarații contrar opuse, scrie CNN.

Economie 2022-05-19 14:26:11

Ucraina este a doua ţară din Europa după Franţa în ceea ce priveşte consumul ilicit de ţigări, potrivit raportului KPMG, citat de news.ro.„Comunitatea împotriva comerţului ilicit cu tutun din Europa vorbeşte despre ţigări etichetate, în mod înşelător, „For Duty Free Sale”, sugerând că aceste ţigări ilicite provin din canale duty-free, deşi ele sunt pur şi simplu ilicite; această etichetare înşelătoare de „duty free” nu are alt scop decât să inducă în eroare consumatorii care cred că cumpără ţigări mai ieftine de la un magazin fără taxe, a declarat Nicolas Otte, Global Head ITP Operations, Philip Morris International.

Economie 2023-07-27 13:37:44

În primii cinci ani la șefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a avut de înfruntat pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina. În al doilea ei mandat, președinta CE va avea de-a face cu același război, un nou președinte al SUA – ceea ce ar putea deveni mult mai problematic dacă Donald Trump va câștiga cursa pentru Casa Albă – și o extremă dreapta care a câștigat teren în toată Europa, scrie Politico.

Economie 2024-08-28 07:00:52

Salina Turda se extinde. O nouă mină de 10 mii de metri urmează să-și deschidă porțile pentru turiști. Este vorba despre mina Iosif, care va avea 5 lifturi panoramice, un râu artificial, dar și mai multe alei suspendate. Odată cu investițiile de peste 25 de milioane de euro, și numărul turiștilor ar urma să se dubleze, estimează autoritățile locale.

Economie 2024-09-15 07:00:23

Ministerul Finanţelor propune extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru cei care nu folosesc e-Factura. Ministrul Marcel Boloş anunţă că propunerea va fi adoptată în următoarea şedinţă de Guvern, informează News.ro.

Economie 2024-03-22 18:07:59

Echipa Digi24.ro vă urează un an nou fericit, cu sănătate, speranță în mai bine, belșug și voie bună! Vă mulțumim că ați ales Digi24 și că sunteți alături de noi! La mulți ani!

Economie 2023-12-31 23:57:13