Potrivit lui Nicu Popescu, după 24 februarie 2022 avansul armatei ruse în Ucraina „a fost fenomenal”, iar situația s-a complicat în momentul în care circulau diferite hărți, potrivit cărora că „Rusia va ajunge foarte repede la granița Republicii Moldova”.
„Și înainte de război, instituțiile noastre au ținut cont de scenarii care includeau nu doar gestionarea fluxurilor de refugiați, ci și de scenarii în care Moldova ar deveni victima acțiunilor ostile, nu neapărat militare. Astfel, serviciile noastre se pregăteau pentru diferite riscuri, inclusiv în ceea ce priveste aeroportul. În asemenea cazuri există opțiuni standard de protecție. În mod practic e vorba de funcționalitatea aeroportului, depinde de recepția aeronavelor pe pistă. Prin distrugerea sau blocarea pistei poate... nu voi intra în detalii”, a spus Popescu.
Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu, zilele trecute, că planul Rusiei este de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei, iar pentru asta Moscova și-ar dori să preia controlul Aeroportului din Chişinău, pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.
