• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-23 17:03:33
  • Sursa:
Ministrul Culturii se teme de "contre" intre politicieni la festivitatile de Ziua Unirii: Mi-e greu sa cred ca se vor putea abtine Imagine

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a declarat că se aşteptă la "contre" între politicieni, la festivităţile organizate de Ziua Unirii. Mâine, la Iaşi, vor participa la ceremonii premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, mai mulţi miniştri, dar şi lideri politici ai AUR, informează Agerpres.

"Este o chestiune pe care, din păcate, conducerile supreme ale ţării, de 20 de ani încoace, au făcut-o constant şi anume o dezbinare în societatea românească. Din păcate, probabil şi în ziua Unirii, în loc să fim toţi şi să ne bucurăm şi să îi comemorăm pe cei care au fost la nivelul la care au putut să facă această Unire, în loc să fim uniţi noi între noi, probabil va ieşi cu contre. Cred că la momentele solemne ale zilei de mâine probabil că toţi decidenţii politici vor participa, vor comunica cu susţinătorii, astfel încât să avem o manifestare decentă. Mi-e greu să cred că unii dintre ei se vor putea abţine, dar o să vedem", a afirmat Romaşcanu.

La manifestările organizate la Iaşi pentru a celebra 164 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române şi-au anunţat prezenţa premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, miniştri, dar şi lideri politici ai AUR.

Manifestările de marţi vor începe la ora 10:00 cu un concert intitulat "Noi suntem români!". Acesta va fi urmat de un Te Deum, discursuri ale oficialităţilor, o ceremonie de depunere de coroane de flori la ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o paradă militară, Hora Unirii şi hora populară.

O femeie în vârstă de 40 de ani a fost reținută pentru înșelătorie de polițiștii Capitalei după ce „a făcut vrăji” pentru a convinge un bărbat să îi ofere anumite sume de bani, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 7.000 de euro, conform News.ro.

Economie 2024-09-25 11:59:48

Partidul Social Democrat (PSD) este partidul care a stat cel mai mult la guvernare de la Revoluție încoace. În alegerile parlamentare din 2024, PSD intră din postura de partid la putere care, alături de Partidul Național Liberal (PNL), a controlat Guvernul în ultimii trei ani. Au fost la putere și vor să rămână acolo în continuare. 

Economie 2025-03-12 13:39:17

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) anunţă alocarea a 7 milioane de lei pentru 100 de tineri savanţi români, prin programul competitiv de burse „Ştefan Odobleja”, din fonduri din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare IV pentru stimularea performanţelor doctoranzilor şi post-doctoranzilor în activitatea de cercetare, transmite Agerpres.

Economie 2024-01-08 11:23:13

Creşterea temperaturilor în timpul verii în sudul Europei ar putea duce pe termen lung la schimbarea obiceiurilor turiştilor. Tot mai mulţi aleg destinaţii mai răcoroase sau îşi iau vacanţă primăvara sau toamna, pentru a evita căldura extremă, scrie Reuters.

Economie 2023-07-18 12:44:39

Elon Musk, miliardarul care se ocupă cu reducerea cheltuielilor guvernului federal al SUA, a urcat pe scenă la o conferinţă conservatoare din apropierea Washingtonului, joi, și a primit un cadou din partea preşedintelui Argentinei, Javier Milei, o drujbă.

Economie 2025-02-21 10:44:58

Doi dintre fotbaliștii naționalei Angliei nu au plecat cu mâna goală de la Campionatul Mondial din Qatar, chiar dacă au ratat șansa de a avansa spre finală, după ce au fost învinși de Franța sâmbătă seară. Fundașii Kyle Walker și John Stones au adoptat o pisică fără stăpân, care aștepta în fiecare seară la hotel să capete ceva de mâncare. Dave, cum l-au botezat pe motan, va petrece câteva luni în carantină, înainte de transferul către Manchester City, scrie The Guardian.

Economie 2022-12-11 21:04:53

Coaliţia a decis luni seara să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL. Bucureștenii au păreri împărțite. Unii spun că decizia PSD și PNL de a se alia a fost greșită și că era mai bine ca medicul Cătălin Cîrstoiu „să stea în banca lui”.

Economie 2024-04-23 12:46:02

Cazul Emanuelei Orlandi, fiica de 15 ani a unui angajat al Vaticanului, dispărută în urmă cu 40 de ani, la Roma, a luat o altă întorsătură, după ce procurorii din Vatican și Roma ar fi sugerat că un unchi al copilei e implicat în acest caz, relatează CNN. Fratele Emanuelei, Pietro Orlandi a respins ceea ce descrie ca fiind „o încercare rușinoasă” a procurorilor de arunca vina asupra familiei sale. 

Economie 2023-07-15 18:17:48