• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-30 15:59:38
  • Sursa:
Ministrul austriac de externe s-a intalnit cu Serghei Lavrov Imagine

Ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a discutat joi cu omologul său rus Serghei Lavrov în marja reuniunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de la Skopje, a declarat purtătoarea de cuvânt a şefului diplomaţiei de la Viena, informează Reuters, preluată de news.ro.

„La cererea OSCE şi în consultare cu preşedinţia (OSCE), ministrul de externe Schallenberg a discutat cu ministrul rus de externe, în marja reuniunii ministeriale, despre pachetul de numiri restante în funcţiile de conducere ale OSCE”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Problema prelungirii mandatului a patru înalţi oficiali OSCE în aceste posturi, inclusiv a secretarului general Helga Schmid, este principalul punct nerezolvat de pe agenda reuniunii.

Purtătoarea de cuvânt a adăugat că, în calitate de ţară gazdă a OSCE, Austria are „o responsabilitate deosebită” şi acesta este motivul pentru care Schallenberg a acceptat cererea OSCE.

Ministerul rus de Externe a declarat miercuri că a primit numeroase solicitări de întâlniri individuale cu Serghei Lavrov, în marja reuniunii OSCE din Macedonia de Nord, care se desfăşoară joi şi vineri.

„Pot să confirm că există multe solicitări pentru întâlniri bilaterale”, a declarat reporterilor Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. „Vor exista întâlniri multilaterale în formate multilaterale şi sunt planificate şi întâlniri bilaterale”, a adăugat ea.

Ucraina, Letonia, Estonia şi Lituania au declarat marţi că miniştrii lor de externe vor boicota reuniunea din cauza participării lui Lavrov.

Pe de altă parte, Rusia a acuzat joi Bulgaria de răutate şi prostie pentru că a refuzat să permită avionului lui Serghei Lavrov să zboare prin spaţiul său aerian. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care se află sub sancţiunile Uniunii Europene, a declarat că prezenţa ei la bordul avionului a fost motivul invocat de Ministerul bulgar de Externe pentru a refuza accesul în spaţiul aerian.

Avionul a fost nevoit să facă o rută mai lungă, pe deasupra Greciei, pentru a-l duce pe Lavrov la reuniunea miniştrilor de externe ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Skopje, în Macedonia de Nord.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat poziţia Bulgariei drept „absurdă şi stupidă”, iar Zaharova a sugerat că Rusia ar putea aplica interdicţii de survol similare pentru „mii de funcţionari NATO”, acuzând Bulgaria că a creat „un precedent periculos”.

Un oficial guvernamental grec a declarat că exceptarea de la restricţiile impuse se aplică în cazul în care călătoria este justificată prin participarea la reuniunile OSCE în care se discută despre Ucraina. Atena a luat toate măsurile necesare înainte de a permite survolul, a adăugat oficialul.

Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de Informații, a postat pe contul său de X un mesaj la moartea lui Helmut Dukadam.

Economie 2024-12-04 17:07:48

Un proiect de lege privind cheltuielile, susţinut de Donald Trump, a fost respins joi în Camera Reprezentanţilor din Statele Unite, deoarece zeci de republicani s-au opus preşedintelui ales, lăsând Congresul fără un plan clar pentru a evita un shutdown - blocaj financiar - iminent al guvernului care ar putea perturba inclusiv călătoriile de Crăciun, informează Reuters, preluată de news.ro.

Economie 2024-12-20 17:52:05

Peste 100 de vulturi şi o hienă au fost otrăviţi de braconieri în Parcul Naţional Kruger din nord-estul Africii de Sud, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Parcurilor Naţionale din Africa de Sud (SANParks).

Economie 2022-08-12 21:17:02

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. El neagă că ar fi avut vreo implicare. Ion Iliescu a fost audiat și el în dosar, dar procurorii au mers acasă la el, deoarece fostul președinte nu se poate deplasa. După îndeplinirea formalităților, Parchetul General a anunțat că cei doi foști lideri postrevoluționari au fost inculpați în dosarul Mineriadei, în care sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.

Economie 2025-01-15 15:26:44

Accidentul tragic de la 2 Mai redeschide discuția legată de pericolul consumului de droguri în rândul tinerilor. În ultimii ani, substanțele interzise nu lipsesc de la petreceri și tot mai mulți adolescenți ajung în stare gravă la spital cu un cocktail de droguri în sânge. De altfel, vârsta de la care încep să consume a tot scăzut și specialiștii trag un semnal de alarmă: copiii ajung să aibă primul contact cu drogurile chiar înainte de 13 ani.

Economie 2023-08-21 10:14:27

Uniunea Europeană a decis să sprijine cu 616 milioane de euro 35 de proiecte care vor permite investiţii în infrastructuri cheie care pot fi utilizate atât în scop civil cât şi militar, printre acestea aflându-se şi infrastructura feroviară din Portul Constanţa şi construirea podului peste Prut de la Ungheni, informează Agerpres.

Economie 2022-12-21 19:45:14

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că ”analizează problema” referindu-se la un ajutor militar pentru Ucraina, răspunzând astfel întrebării jurnalistului CNN care a adus în discuție sistemul de apărare aeriană israelian Domul de Fier. Israelul s-a temut de Rusia și a fost reținut în ce privește o poziție fermă în conflictul declanșat de Vladimir Putin, dar acum Netanyahu a vorbit și despre o mediere în conflictul dintre Kiev şi Moscova, dacă SUA îi va solicita acest lucru, informează AFP.

Economie 2023-02-01 09:33:24

Ploile torenţiale care afectează nordul Chinei de o săptămână au lăsat în urmă cel puţin 10 morţi şi 18 dispăruţi, sâmbătă, în provincia Hebei, învecinată capitalei Beijing, conform autorităţilor, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-05 16:00:30