• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-08 15:51:06
  • Sursa:
Ministrul Apararii din Germania cere sa inceteze imediat discutiile despre trimiterea unor trupe occidentale in Ucraina Imagine

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut vineri să înceteze imediat discuţiile despre o eventuală trimitere a unor trupe străine în Ucraina care să sprijine această ţară în războiul cu Rusia, idee lansată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Nimeni nu vrea cu adevărat să aibă trupe la sol în Ucraina. Acum există o dezbatere în desfăşurare pe acest subiect, prin urmare ar trebui să o oprim în acest moment”, a spus ministrul german la Helsinki, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său finlandez Antti Hakkanen.

Boris Pistorius a admis că discuţiile între ţările europene şi membrii NATO sunt necesare, dar a apreciat că accentul la ora actuală trebuie pus pe găsirea celei mai bune modalităţi de a sprijini Ucraina, în condiţiile în care aliaţii acesteia nu reuşesc să ţină pasul cu nevoile armatei ucrainene.

„Avem o problemă cu capacitatea de producţie, mai ales cu muniţiile, cu sistemele de apărare antiaeriană, cu rachetele, şi trebuie să facem tot posibilul în lumea întreagă pentru a achiziţiona tot materialul posibil pentru a sprijini Ucraina cât mai mult. Este obiectivul nostru principal şi provocarea noastră”, a explicat ministrul german.

Cât despre refuzul guvernului de la Berlin de a furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune Taurus, în ciuda insistenţelor Kievului şi ale unor state europene, Boris Pistorius a subliniat că acest tip de armament „nu va decide cursul războiului”.

„Cancelarul (german Olaf Scholz) a explicat de mai multe ori că există o linie clară peste care niciodată nu vom trece, aceea de a fi participanţi, de a fi parte la război, şi acesta este motivul pentru care rachetele Taurus nu au fost furnizate până în prezent Ucrainei”, a precizat ministrul german al Apărării.

Scholz şi-a argumentat refuzul de a oferi Ucrainei rachete sol-aer Taurus, care au o rază de acţiune de peste 500 de kilometri şi cu care armata ucraineană ar putea lovi ţinte mult în spatele liniilor ruseşti, prin faptul că operaţiunea de programare a acestor rachete pentru lovirea ţintelor poate necesita participarea militarilor germani pregătiţi pentru operarea lor, la fel cum procedează militarii englezi şi francezi cu rachetele Storm Shadow/Scalp furnizate Kievului.

La conferinţa de presă desfăşurată vineri la Helsinki, ministrul german al Apărării a ţinut să amintească faptul că Germania este pe locul al doilea în lume în ierarhia ţărilor care au furnizat ajutor militar Ucrainei.

Potrivit datelor Institutului Kiel, Germania este, după SUA, a doua ţară în clasamentul ajutorului militar oferit Ucrainei după invazia rusă, cu o contribuţie de 17,7 miliarde de euro, în timp ce Franţa este abia pe locul 16, cu 640 de milioane de euro. Dar guvernul francez contestă aceste date şi susţine că a oferit Ucrainei 2,6 miliarde de euro în ajutoare militare.

La finalul unei conferinţe internaţionale de susţinere a Ucrainei la care au participat lunea trecută la Paris circa 20 de şefi de stat şi de guvern, preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”.

În pofida polemicii declanşate şi a faptului că principalele state aliate ale Ucrainei, inclusiv SUA, s-au delimitat de ideea lui Macron, acesta a continuat să insiste pe ea, afirmând săptămâna aceasta la Praga că-şi „asumă” apelul la un „salt strategic” şi a dezaprobat ceea ce a numit drept „spiritului defetist” în războiul cu Rusia.

„Acesta este războiul nostru sau nu este războiul nostru? Putem noi să ne sustragem, să considerăm că lucrurile pot continua să se joace ? Eu nu cred, şi prin urmare este un salt strategic la care am îndemnat şi pe care mi-l asum deplin”, a spus Macron, în timpul vizitei în Republica Cehă, adăugând că „claritatea” acestor afirmaţii ale sale este lucrul „de care Europa are nevoie”.

„Rusia nu trebuie să învingă în acest război”, a insistat Macron. Dar, a adăugat el, „noi nu vrem escaladare, n-am fost niciodată în beligeranţă”.

Mai mult, la o reuniune cu liderii partidelor politice franceze desfăşurată joi, Macron a afirmat că nu există „nicio limită” şi nici „linie roşie” în ceea ce priveşte sprijinul Franţei pentru Ucraina, potrivit unor participanţi la această întâlnire, cei din opoziţie considerând „iresponsabilă” această poziţie a liderului de la Elysee.

Cu toate acestea, ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, a declarat vineri că Franţa nu are în vederea trimiterea unor trupe combatante în Ucraina, în schimb trei companii franceze vor produce sau întreţine armament pe teritoriul ucrainean.

Comisia Europeană lansează oficial Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero, invitând membrii comunităţii aviatice să îşi unească forţele în vederea pregătirii pentru apariţia aeronavelor cu emisii zero, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Economie 2022-06-25 13:54:17

Fondatorul platformei de tranzacționare Thodex, Faruk Fatih Ozer, în vârstă de 29 de ani, care a fugit în 2021 în Albania, luând cu el fonduri ale investitorilor în valoare de 2 miliarde de dolari, a fost condamnat la 11.196 de ani de închisoare de un tribunal din Turcia pentru fraudă, arată BBC. 

Economie 2023-09-08 18:50:21

Ucraina se confruntă cu tot mai multe pene de curent, care au crescut „dramatic” în ultimele zile, în special după atacul cu rachete și drone rusești din 31 mai, care a avariat instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina. Locuitorii capitalei Kiev se vor confrunta, în special în lunile din această iarnă, cu cea mai gravă criză energetică de la începutul invaziei ruse, se arată într-un material publicat de Kyiv Independent.

Economie 2024-06-06 09:17:27

Centrul Municipal de Cultură şi Biblioteca Judeţeană din Arad au anulat proiecţia documentarului „Arsenie. Viaţa de apoi”, regizat de Alexandru Solomon, după ce organizatorii au primit mesaje negative cu ameninţări.

Economie 2023-09-20 17:46:15

Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times, citat de News.ro.

Economie 2024-05-06 08:51:02

Vladimir Kara-Murza, unul dintre cei mai înverșunați critici ai președintelui Vladimir Putin, a descris tortura psihologică pe care a îndurat-o în timpul celor 11 luni de izolare, în cadrul unui interviu la CNN. În tot acest timp a avut voie să vorbească la telefon cu soția o singură dată. "Când mă plimbam prin curte, pisicile veneau și se așezau lângă gratiile metalice, iar eu puteam purta o conversație cu ele. Erau singurii mei interlocutori", a spus el.

Economie 2024-08-13 12:16:34

Fostul președinte american Donald Trump a fost la un pas să-și concedieze fiica și ginerele de la Casa Albă, arunca documente la toaletă și s-a temut să nu moară de Covid când s-a îmbolnăvit. Sunt doar câteva dintre dezvăluirile care urmează să apară într-o nouă carte despre mandatul lui Trump, scrisă de jurnalista Maggie Haberman de la New York Times, potrivit BBC.

Economie 2022-10-04 11:50:42

Parlamentul ungar a votat miercuri prelungirea până la 1 noiembrie a stării de urgenţă instituite din cauza războiului din Ucraina, transmite MTI.

Economie 2022-06-08 17:38:50